Ce este displazia șoldului?

displazia

Cuvântul „displazie” înseamnă literalmente „tulburare de dezvoltare”. Displazia șoldului este o afecțiune genetică la câini în care există o tendință de dezvoltare timpurie a laxității în articulațiile șoldului. Displazia șoldului nu este congenitală, deoarece câinii se nasc de fapt cu coapse normale. Țesuturile moi (tendoanele și capsulele articulare) care stabilizează în mod normal articulația șoldului rămân libere în primele câteva săptămâni de viață. Consecința acestei relaxări este că, în principiu, „mingea și cupa” foarte congruente devin mult mai incongruente. Mingea se aplatizează și se deformează, iar cupa devine mai superficială și mai plată. Toți câinii cu displazie de șold dezvoltă osteoartrita secundară a articulației afectate. Majoritatea câinilor afectați au displazie pe ambele coapse.

Care este cauza displaziei șoldului?

Condiția este cauzată în principal de factori genetici, dar condiții concomitente, cum ar fi supraponderalitatea și obezitatea în timpul creșterii, pot afecta dacă genele care cauzează displazie de șold se vor manifesta ca o problemă clinică. Cercetările de astăzi arată că peste 100 de gene sunt responsabile pentru displazia șoldului. Este important de reținut că factorii de mediu nu sunt capabili să provoace displazie de șold, dar pot afecta dacă un animal cu gene responsabile de displazie de șold va dezvolta o problemă clinică. Nu există dovezi care să susțină conceptul că exercițiile fizice excesive și antrenamentul la câinii tineri (pui) pot contribui la dezvoltarea displaziei șoldului.

Cum pot spune dacă câinele meu are displazie de șold?

Displazia șoldului este cea mai frecventă afecțiune ortopedică la câini. Afectează cel mai frecvent câinii mari și cu creștere rapidă, deși pot fi afectați și câinii și pisicile mici. Debutul semnelor clinice variază, dar displazia șoldului este diagnosticată cel mai frecvent între 6 și 12 luni. Semnele clinice sunt foarte variabile și includ rigiditate, intoleranță la exerciții, dificultăți în a sta sau culcat, probleme la urcarea scărilor și anomalii ale mersului, inclusiv șchiopătarea cu unul sau ambele picioare din spate. Rareori sunt semne evidente de durere la domiciliu, deși câinii afectați clinic răspund adesea atunci când pulpele lor sunt trase atunci când sunt examinați de un medic veterinar.

Ce se întâmplă în interiorul articulației?

Durerea este cauzată inițial de întinderi repetate și leziuni ale țesuturilor care stabilizează articulația și microfractura osului și a suprafețelor cartilajului care se freacă unul împotriva celuilalt. Pe măsură ce eroziunea cartilajului progresează, durerea este rezultatul unei boli articulare generalizate cunoscute sub numele de osteoartrita.

Cum să diagnosticați?

În primul rând, în diagnosticul de displazie de șold este aprofundată examinare clinică de către un medic veterinar-ortoped specializat și luarea unui istoric detaliat de către proprietar.

Iată câteva dintre simptomele pe care este posibil să le fi observat la câinele tău:

  • rigiditate
  • intoleranță la exerciții
  • dificultăți în a te ridica, a sta sau a te întinde
  • dificultăți la urcarea scărilor sau urcarea într-o mașină
  • mers anormal - uneori descris ca "mers mers" în timpul unei plimbări
  • șchiopătând cu una sau ambele picioare din spate
  • protecția zonei șoldului în timpul îngrijirii sau scăldării
  • durere - nu este necesară la toți câinii

După localizarea problemei, diagnosticul continuă să se efectueze examen radiografic neapărat sub anestezie generală. Cele standard radiografie sunt foarte utile pentru diagnosticarea stării, dar tomografie computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) oferiți informații mai specifice despre starea articulațiilor. Câinele dvs. va avea, de asemenea, un test manipulativ specific numit Ortholani, care trebuie efectuat și sub anestezie generală. Scopul său este de a determina laxitatea articulațiilor șoldului.

Cum se tratează displazia șoldului?

Cel mai bun tratament pentru displazia șoldului depinde de mulți factori, dar cel mai important este gravitatea problemei clinice. La unii câini, problema clinică este ușoară și, în unele cazuri, diagnosticul de displazie de șold este accidental, ca parte a unui test de screening (de exemplu, pentru un câine care este considerat un animal de reproducție). La alți câini, semnele clinice sunt mai evidente, iar tratamentul se va concentra nu numai pe problema actuală, ci și pe potențialele probleme pe care individul le poate întâlni mai târziu în viață.

Metode non-chirurgicale pentru tratamentul displaziei șoldului (abord conservator):

Terapia conservatoare non-chirurgicală este recomandată la câinii diagnosticați cu displazie de șold ca constatare accidentală. Pentru câinii afectați clinic, probabilitatea unui răspuns bun la un tratament conservator depinde de cât de severă este durerea de șold. Principalele elemente ale tratamentului non-chirurgical sunt managementul greutății corporale, fizioterapie, modificarea exercițiului și terapie medicamentoasă (medicamente antiinflamatoare și analgezice). Pe termen scurt, majoritatea câinilor se vor îmbunătăți atunci când sunt tratați corespunzător. Din păcate, îmbunătățirile persistă rar pe termen lung. Majoritatea câinilor, care îi urmăresc în viața ulterioară, trebuie să restricționeze mișcarea și să ia medicamente.

Tratamentul chirurgical al displaziei de șold:

Procedurile chirurgicale sunt împărțite în proceduri care schimbă anatomia articulației șoldului și proceduri care sunt considerate operațiuni de salvare. Pentru a afla mai multe despre tehnicile individuale, vă rugăm să citiți mai jos:

  • Simfiziodeză pubiană juvenilă (JPS)

Această tehnică chirurgicală este o aderență prematură indusă a unei părți a bazinului, care vizează schimbarea modului în care pelvisul crește și îmbunătățirea formării articulațiilor șoldului (o potrivire mai bună a capului femural în acetabul). Aceasta este o intervenție chirurgicală relativ simplă care implică cauterizarea electrică a unei părți a pubisului (pelvisul inferior). Pentru a fi eficienți, câinii trebuie să aibă vârsta de până la 5 luni și trebuie să aibă o laxitate articulară ușoară până la moderată, confirmată prin teste manipulative și radiografice. Deoarece majoritatea câinilor nu dezvoltă semne clinice până la vârsta de cel puțin 6 luni, JPS este în general considerată chirurgie profilactică. Se recomandă ca toți câinii supuși JPS să fie sterilizați în același timp.

  • Osteotomie pelviană triplă (TPO)

Tehnica implică modificarea chirurgicală a articulației șoldului existente pentru a îmbunătăți captarea capului femural din fosa articulară existentă. Se fac trei incizii în oase în jurul fosei articulare. Fragmentul liber care se formează este rotit astfel încât să se realizeze o acoperire optimă a capului femural de către acetabul (fosa articulară). Segmentele osoase sunt fixate în noua lor poziție folosind o placă specială și șuruburi. Vindecarea oaselor durează aproximativ 4-6 săptămâni. TPO este eficient numai la câinii care au laxitate articulară, dar nu s-a observat remodelare osoasă secundară sau osteoartrita concomitentă. Evaluarea TPO necesită o serie specifică de teste manipulative și radiografii care trebuie efectuate de chirurgi ortopedici cu experiență. Câinii potriviți sunt de obicei imaturi din punct de vedere clinic și se recomandă o examinare artroscopică a articulației înainte de operație pentru a verifica deteriorarea cartilajului. Recent, a fost dezvoltată o tehnică în care pelvisul este tăiat în doar două locuri. Se numește osteotomie pelviană dublă (DPO).

  • Înlocuirea șoldului (THR)

Artroplastia de șold este o procedură chirurgicală avansată și trebuie efectuată numai de către chirurgi ortopedici cu experiență. Aceasta implică tăierea și îndepărtarea întregii articulații afectate. Capul femural a fost înlocuit cu un implant metalic, iar cupa a fost înlocuită cu un implant polimeric și metalic. Implanturile pot fi atașate la os folosind ciment osos sau implantul poate avea o acoperire poroasă în care osul poate crește. Majoritatea animalelor supuse THR sunt câini de rase mari și uriașe, dar tehnica a fost aplicată cu succes la rasele mici de câini și chiar pisici. Artroplastia simultană a ambelor articulații nu se efectuează niciodată în același timp din cauza riscului crescut de complicații postoperatorii. Rata de succes după THR este de aproximativ 90-95% și majoritatea animalelor se simt confortabil doar la câteva zile după operație. Majoritatea animalelor își recapătă activitatea deplină.

  • Îndepărtarea gâtului și capului femural (FHNE)

Această operațiune este considerată o procedură de salvare și este de obicei efectuată numai în cazurile în care THR nu poate fi efectuată (de exemplu, din motive financiare sau din cauza modificărilor anatomiei individuale care ar exclude THR) În această tehnică, capul și gâtul femurului (partea „bilă” a articulației) sunt complet îndepărtate, ceea ce permite formarea unei „articulații false”. Durerea este ameliorată prin îndepărtarea contactului osos între „bila” și marginea cuibului. Rezultatul unei „articulații false” este de obicei o limitare a intervalului de mișcare, astfel încât rezultatele clinice pot fi imprevizibile, în special la câinii mai mari. Fizioterapia intensivă este obligatorie și crucială după FHNE.