anusului

  • Informații
  • Tipuri
  • Simptome
  • Tratamente
  • Cercetare
  • Produse
  • Bibliografie
  • Comentarii
  • Conectivitate

Alte boli intestinale includ dezvoltarea fisura și fistula anusului și rectului. Condiția ia diferite forme în funcție de vârstă, severitate și caracteristicile procesului bolii. Deși nu este o afecțiune care pune viața în pericol și necesită asistență medicală urgentă, depistarea precoce și tratamentul adecvat îmbunătățesc prognosticul, reducând riscul de complicații.

Caracteristici și cauze ale bolii

Fisura și fistula anusului și rectului sunt printre cele mai frecvente boli din această zonă. În esență, fisura este un ulcer liniar (ragada, fisură), cel mai adesea localizat până la comisura posterioară. Fistulele, la rândul lor, sunt conexiuni patologice între rect și/sau canalul anal cu pielea exterioară sau alte organe adiacente.

Fistulele perianale sunt în esență paraproctită purulentă cronică. Sunt canale purulente care încep cu o deschidere internă a criptei morganite, trec prin spațiile paraproctale și se termină pe piele perian cu o deschidere din care se eliberează secreția purulentă.

Fistulele perianale (paraproctita cronică) sunt rezultatul unui abces perianal (paraproctita acută). Motivele pentru trecerea de la paraproctita acută purulentă la cea cronică sunt întârziate să caute ajutor medical, atunci când abcesul perianal s-a rupt deja spontan sau abcesul a fost tratat conservator și tactici chirurgicale incorecte în perioada acută a abcesului perianal, când se face doar o incizie pentru drenare, fără a elimina deschiderea internă din zona criptei Morgan, unde începe și se menține procesul purulent.

Canalele fistulelor perianale sunt pasaje inflamatorii purulente înguste sau mărite, cu țesut de granulație și modificări fibro-sclerotice. Secreția purulentă scade odată cu un drenaj bun și crește și persistă cu drenaj dificil, formând un abces care pătrunde în fistula veche sau formează una nouă. Canalul fistulei poate avea un curs liniar simplu, cu sau fără extensii, sau să fie complex, cu ramuri, cu una sau mai multe deschideri externe în piele.

Cele mai frecvente cauze ale fisurii în anus includ constipație (constipație), mase fecale dure și voluminoase, diaree abundentă, susceptibile la boli infecțioase (HIV, SIDA, sifilis, tuberculoză) sau boli autoimune (colită ulcerativă, boala Crohn), naștere, necorespunzătoare și utilizarea dură a unui termometru rectal sau a clismelor, a actului sexual anal și a altora.

Cea mai frecventă cauză a fistulei în zona anusului și/sau rectului este un abces netratat, tratat incomplet sau incorect în zona care s-a dezvoltat în cursul leziunilor inflamatorii. Alte cauze posibile sunt leziunile severe în zonă, bolile infecțioase autoimune și cronice, tumoarea din zona anorectală și altele.

Toate grupele de vârstă sunt afectate cu cea mai mare frecvență în rândul persoanelor active cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani (fisurile sunt frecvente la alăptare și la pacienții vârstnici) și afectează în mod egal membrii ambelor sexe.

Formele bolii

În funcție de particularitățile procesului bolii și de durata reclamațiilor, următoarele forme ale bolii diferă:

  • fisură anală acută: este o ruptură acută, dureroasă a mucoasei anale cu o durată a plângerilor mai mici de patru săptămâni. Apare cu dureri severe, bruște în timpul defecației, are un caracter arzător și durează ore întregi după defecare. Durerea duce la spasmul sfincterului și se dezvoltă constipație, care la rândul său creează un cerc vicios (constipația înrăutățește cursul, iar durerea în timpul defecației în sine duce la constipație psihogenă). Sângerarea nu este un simptom obișnuit și, atunci când este prezentă, este rare
  • fisură anală cronică: se dezvoltă atunci când manifestările fistulei anale acute persistă mai mult de patru săptămâni. Clinic diferă de forma acută a bolii nu numai prin durata manifestărilor, ci și prin manifestările clinice mai puțin pronunțate (durerea este mai slabă, tolerabilă, există și arsuri, mâncărimi, disconfort).
  • fisură anală, nespecificată: în cazul imposibilității de a clasifica starea la oricare dintre grupurile de mai sus și în caz de suspiciune de fisură, este o formă nespecificată a bolii până când nu sunt clarificate particularitățile procesului clinic.

Informații utile și detaliate despre acest subiect pot fi găsite în secțiunea Probleme de sănătate (fisură anală).

Fistulele cu deschidere interioară și exterioară a pielii se numesc complete. Ele sunt incomplete atunci când există o deschidere doar la rect. Există următoarele tipuri principale de fistule perianale, și anume intrasfincterice, transfincterice și extrasfincterice (supersfincterice).

Fistulele perianale au o evoluție cronică pe termen lung, cu perioade de exacerbare și remisie. Starea generală a pacienților rămâne bună. Durata bolii în diferite grade neurotizează pacienții, aceștia devin iritabili, deseori se plâng de dureri de cap, insomnie, uneori eficiență redusă, impotență și scăderea libidoului. Cantitatea de secreție purulentă care este secretată de deschiderea fistulei pielii este redusă și duce la colorarea lenjeriei de corp.

La mai mult de jumătate dintre pacienți, fistulele perianale au o evoluție cronică recurentă. Aceștia experimentează obstrucție periodică a deschiderii fistulei, dureri crescute, febră cu umflături și roșeață cu progres ulterior, cu purulență abundentă din vechea deschidere a fistulei sau dintr-o zonă nouă a pielii de lângă.

Unii pacienți raportează că gazul și scaunul ies din deschiderea fistulei. Puroiul continuu macerează pielea, dermatita secundară se dezvoltă cu mâncărime neplăcută. Remisiile pot apărea și cu uscarea și închiderea fistulei timp de luni și ani și apoi exacerbarea și deschiderea din nou.

Se disting următoarele tipuri de fistule:

  • fistula anală: în această formă a bolii, canalul fistulei trece de la anus la suprafața pielii înconjurătoare
  • fistula rectală: această formă se caracterizează prin trecerea canalului fistulei de la rect la suprafața pielii
  • fistula anorectală: există implicarea atât a anusului, cât și a rectului, cursul este de obicei manifestări clinice mai pronunțate, iar tratamentul este mai dificil

În plus, fistulele din zona anusului și rectului sunt împărțite în diferite tipuri în funcție de caracteristicile lor, iar printre cele mai frecvent descrise sunt fistulele intrasfincterice (canalul lor de fistulă începe de la criptă, trece sub mucoasa anală și sub piele și se deschide perianal la unu până la trei centimetri de anus), fistulele transfincterice (canalul de fistulă din aceste fistule trece prin sfincterul anal și afectează funcția sfincterului. Aceste fistule sunt cele mai frecvente și apar cu plângeri mai pronunțate), fistule extrasfincterice (în care canalul fistulei pornește de la criptă, unde se află deschiderea internă, străpunge peretele rectal deasupra sfincterului, trece prin spațiul pelviorectal, iese din piele perian sau gluteal. Aceste fistule sunt cele mai severe).

Diagnostic

Diagnosticul fisurii și fistulei anusului și rectului se face de obicei fără mari dificultăți de către clinicienii cu experiență. În ambele tipuri de leziuni există plângeri și particularități caracteristice în anamneză și constatări clinice caracteristice, care în practică fac diagnosticul.

Testele suplimentare sunt comandate dacă se suspectează un alt proces de boală subiacentă, nediagnosticat în acest moment, precum și pentru a identifica complicațiile existente legate de fistula sau fisura din zonă.

Fisurile sunt de obicei diagnosticate prin examen proctologic. O examinare atentă a zonei perianale relevă un ulcer liniar-oval.

Diagnosticul fistulelor se face pe baza datelor anamnestice pentru un abces perianal, urmat de o scurgere cronică de secreție purulentă prin orificiul mic rămas după perforarea abcesului. Examinarea relevă numărul și locația deschiderilor fistulei și a modificărilor pielii perianale. Examinarea digitală pe rect este foarte informativă, mai ales atunci când este combinată cu sondarea simultană a fistulei. Stabilește tonul sfincterului anal, adâncimea fistulei și deschiderea fistulei interne. Sondarea fistulei se efectuează cu o sondă metalică ușor de pliat. Fistulografia de contrast este o metodă obligatorie de examinare, în special în fistulele transfincterice și extrasfincterice. Rectoscopia poate fi, de asemenea, utilă pentru a identifica modificările rectului.

În cazuri rare, tomografia computerizată și examinarea endoscopică pot fi necesare pentru a exclude alte boli subiacente și pentru a facilita diagnosticul diferențial.

Este necesar să se facă distincția între fisurile și fistulele individuale pentru a optimiza tratamentul și, dacă este posibil, a clarifica factorii de risc și cauzele care au contribuit la dezvoltarea procesului bolii.

Tratament pentru fisura și fistula anusului și rectului

Abordarea terapeutică la pacienții diagnosticați cu o fisură sau fistulă a anusului și/sau rectului este strict individuală și este determinată în funcție de vârsta și caracteristicile procesului bolii, prezența complicațiilor, a bolilor subiacente și a unui număr de caracteristici individuale ale pacienților.

Fisura anală acută răspunde bine la tratamentul conservator și, în cazuri foarte rare, necesită intervenție chirurgicală. Se recomandă de obicei următoarele măsuri și abordări de tratament:

  • măsuri pentru a face față constipației: treceți la o dietă bogată în fibre, aport suficient de lichide, activitate fizică suficientă zilnic, dacă este necesar aport de laxative
  • preparate topice: agenți topici pentru durere, inflamație și alte simptome, cel mai frecvent unguente care conțin antagoniști de calciu (de exemplu dilitiazem), nitrați (nitroglicerină) și, dacă este necesar, analgezice (cum ar fi lidocaina), corticosteroizi, antibiotice și altele
  • măsuri generale: sunt des numite măsuri comune pentru îmbunătățirea igienei în zonă și îmbunătățirea modului general de viață (limitarea obiceiurilor dăunătoare, asigurarea unei activități fizice suficiente, controlul și tratamentul bolilor subiacente)

În fisurile anale cronice, măsurile conservatoare menționate mai sus sunt de obicei începute și, în absența efectului, se efectuează intervenția chirurgicală și tratamentul cu mijloace chirurgicale, de obicei minim invazive. În perioada postoperatorie, se recomandă măsuri generale pentru reducerea riscului de reapariție a fisurii (starea prezintă o tendință ridicată de recurență, de aceea este indicat să se clarifice factorii de risc care contribuie la apariția stării și eliminarea lor dacă este posibil).

Singurul tratament radical al fistulelor, indiferent de localizarea și caracteristicile lor în cursul clinic, este intervenția chirurgicală. Tipul de intervenție chirurgicală depinde de tipul de fistulă, de gradul de cicatrizare în jurul deschiderii interne, de prezența abceselor și infiltratelor în spațiul pararectal.

Pentru a reduce riscul diferitelor tipuri și severitatea complicațiilor postoperatorii, se recomandă pregătirea și îngrijirea preoperatorie adecvată în perioada postoperatorie (tratamentul antiseptic al locului, nutriție parenterală, dacă este necesar, antibioterapie adecvată, analgezice etc.).

Nu există măsuri profilactice specifice pentru a reduce riscul de fisură și fistulă în zona anorectală și se recomandă de obicei sfaturi generale de prevenire, cum ar fi nutriția adecvată și prevenirea constipației, limitarea factorilor de risc pentru fisură, tratamentul adecvat și complet al abcesului. zona.

Prognoza la fisura și fistula anusului și rectului este strict individual, cu o vizită timpurie la un specialist și un răspuns terapeutic bun la tratamentul aplicat fiind important.