De ce viața mă urăște atât de mult?
Nu i se pare corect,
dar de fiecare dată când îmi arăt nasul,
îmi face plăcere în ochi ...

bulgară

De ce moartea mă iubește atât de mult,
în noaptea și ziua aceea
ca vrăji nebunești
oamenilor de lângă mine ...

Va trebui să-l termin pe acesta înăuntru,
care
avea un copil, nu dormea ​​noaptea ca să asculte-
vrabia ei respiră cu plămâni șuierătoare,
și tăiați ziua în fâșii subțiri -
pentru ca totul să fie suficient pentru ea (dar nu suficient);
care
se târâia cu moartea,
s-a întins cu ea până la urmă,
și care
a știut mereu -
cu marginea minții arse
și cu inima frântă:
toate într-o zi
va trebui să o terminați în voi înșivă ...

Știu ieșirea
din Valea Durerilor:
când lumea se întunecă
iar semințele sărate cad -
a prinde rădăcini în noapte,
iar literele negre răsfoiesc -
trasează o cărare peste abis,
iar păsările întunecate strigă către tine,
și nu fugiți prin nimic
în cuvinte - ca o frânghie ...
La fel ca cele cinci degete pe care le știu de data asta ...

Dar treaba nu este acolo: cum să ieși
din Valea Durerilor,
și - unde să mergem mai departe.

În liniște, în liniște,
în întuneric, în întuneric,

în pur-simplu,
sub Tililey -
dormi, copilul meu,
în cele din urmă doarme
nimic nu te poate atinge ....

Mama plantează flori deasupra ta ...
Și udă-le - să înflorească primăvara.

A plouat peste Santiago -
plouă la sfârșitul verii.
Iar iarna mea bulgară tremură în mine ...

Și cu cât devine mai plin
râul timpului dintre noi -
cu atât mă rănești mai mult,
albastru…

Vrabii pe balcon
cautandu-mi vrabia ...
Le-a primit în fiecare primăvară,-
o grămadă în căruță,
înfășurat într-o pătură,
din ce în ce mai palid ...

Îl am pe balcon în primăvara asta
numai vrăbii străine ...

Dupa tine
totul începe de la început:
prima ploaie de toamnă fără tine,
prima zăpadă,
prima primavara ...

Primăvara doare cel mai mult:
totul se trezește,
în afară de tine, copilul meu ...

Nu-mi amintesc de mine ...
Înainte ca zilele să mă îmbrățișeze cu pietrele lor grele,
inainte de soarta pedi a copiilor
să-mi măsoare umbra și să o construiască în ele -
Nu-mi amintesc de mine ...
Rupt din diminețile ei de amurg,
din vremea lor nisipoasă și lentă,
din lumina presărată cu umbrele norilor -
Nu-mi amintesc de mine ...

Când sunetele m-au umplut, a devenit vizibil,
când
și-a smuls conturul din întuneric
și a început să apară,
când m-am înșelat, am fost asurzit,
când este pronunțat cu voce tare,
când
strigă iulie și uită
agil
și flămând
viermi
în aia
o mână de pământ,
care…