Nu există odihnă pentru barbarismul extremismului islamic. Teroriștii din grupul somalez Al-Shabab au ucis 148 de persoane în timpul unui atac la Universitatea din Garissa, Kenya, în urmă cu câteva zile și cu sângele studenților nevinovați au finalizat antologia războiului global fanatic împotriva „necredincioșilor”.

vălul

Principala țintă a islamiștilor din Al-Shabab erau creștinii, care erau separați de musulmani și uciși în numele lui Allah. Acesta este al 42-lea atac terorist asupra musulmanilor radicali de la începutul anului.

În 2015, violența motivată religios s-a desfășurat în Africa, Asia și Europa pe steaguri, mitraliere, cuțite și bombe ale multor grupuri diferite, unite de doctrinele jihadului global și ale martiriului visător.

Violența este scrisă în detrimentul a sute de mii de credincioși militanți din rândurile Statului Islamic, Boko Haram, al-Qaeda, cu toate filialele și francizele sale, al-Shabab. Luptătorii pentru libertatea islamică, Frontul pentru eliberarea islamică, Frontul Nusra, Talibanii.

Se pare că se păstrează tendința îngrozitoare din 2014, care a intrat în istorie ca o bucată de timp cufundată în teroare prescrisă de „textele sacre”.

Conform statisticilor oficiale documentate în Wikipedia, 90,65 la sută din actele teroriste de anul trecut au fost comise de islamiști. Din totalul de 246 de atacuri, 223 au fost comise de oameni care strigau „Allah este mare” („Dumnezeu este mare”) .a) astfel încât nu există nicio îndoială cu privire la care este exact cauza lor.

Dar, în ciuda tuturor, există îndoieli. Potrivit oficialilor din multe țări occidentale, inclusiv din Statele Unite și Germania, precum și din cercurile liberale și progresiste, Islamul nu are nimic de-a face cu acțiunile oamenilor care citează în mod explicit Islamul ca singurul stimul și inspirație pentru viața și moartea lor.

„Religia păcii”, așa cum mulți musulmani și apologiți îl numesc pe cel mai tânăr dintre monoteismul abrahamic, se bucură de privilegii politice puternice și este apărată cu zel de critici.. Dovadă a acestui fapt este reacția extrem de și tulburătoare de ostilă la noua carte a lui Ayan Hirsi Ali, Heretic: Why Islam Needs Reformation Now. Ayan este cel mai faimos disident din lumea musulmană și poate cea mai amenințată femeie de pe planetă.

După o copilărie sexuală și umilitoare în Mogadiscio, Somalia, Hershey Ali a reușit să scape de iadul unei căsătorii stabilite și să ajungă la frig, unde neagă canoanele musulmane, se ridică ca un critic public al totalitarismului islamic și pledează pentru drepturile femeilor în dictaturile teocratice, au intrat în parlament și au reușit să devină un ghimpe ateist în ochii nu numai ai fanaticilor, ci și ai liberalilor occidentali.

De câteva zile, au dus-o cu pantă și au încercat să o descrie ca o mincinoasă care mănâncă războiul și autor al propagandei „anti-islamice”. cuvintele ei în afara contextului, îi denaturează opiniile și, în general, încearcă să o prezinte publicului lor dintr-o perspectivă distorsionată cu anxietate.

Linșarea publică pe Twitter organizată de intelectuali împotriva lui Ayan este umbrită doar de amenințările reale asupra vieții ei, provenind în mod constant din cercurile radicalilor islamici și ai liderilor spirituali.

Un front toxic se formează în fața ochilor lumii împotriva lui Ali, unind liberalii democrați din Occident cu fascisti religioși din Orientul Mijlociu și Africa.

Marea vină a lui Ayan constă în a arăta realitatea deja dureroasă obiectivă că Islamul nu este o religie a păcii și că un război de idei se desfășoară în prezent cu o ideologie totalitară care are ca scop subjugarea întregii lumi.

În sprijinul argumentelor lui Hirsi Ali, vine un studiu la scară largă realizat de Centrul de Cercetare Pew, care acoperă o perioadă de patru ani și se bazează pe interviuri cu peste 38.000 de musulmani din 39 de țări.

Studiul pune în lumină opiniile așa-numiților adepți moderate ai Coranului. Marea majoritate a musulmanilor din Asia, Africa de Nord și Orientul Mijlociu spun că vor să trăiască în conformitate cu legea religioasă Sharia.

Cu alte cuvinte, susțin pedeapsa cu moartea pentru hoți, adulteri și homosexuali.

Demoscopia lui Pew arată, de asemenea, că 79% din populația Afganistanului este în favoarea ideii coranice că cei care părăsesc credința - cum ar fi Ayan Hersi Ali - ar trebui să fie uciși. Pedeapsa cu moartea pentru apostați este aprobată și în Egipt (88%), Pakistan (75%), teritoriile palestiniene (62%) și Malaezia (58%). Procente șocante în favoarea așa-numitelor „crime de onoare” și împotriva consumului de alcool.

Poate că musulmanii au nevoie de un pahar (sau sticlă) de vin roșu de calitate pentru a se relaxa puțin. În afara semilunei glumei, întregul studiu de 160 de pagini este un document îngrijorător cu privire la impactul acestei religii asupra oamenilor, deși cei mai mulți intervievați se distanțează puternic și condamnă extremiștii.

Pe de altă parte, adepții profetului Mahomed din Europa de Vest sunt, de asemenea, un motiv de îngrijorare. Potrivit unui sondaj, 27% dintre musulmanii din Franța aprobă asasinarea caricaturistilor care l-au ridiculizat pe creatorul credinței lor în „Charlie Hebdo”. Sprijinul pentru legea Sharia în ghetourile religioase încapsulate din marile orașe ale Vechiului Continent depășește normal conservatorul percepția și aderarea la un set de tradiții și coduri culturale, ceea ce explică ascensiunea dramatică a partidelor politice de extremă dreaptă din Europa.

Problema este uriașă și nu se limitează la „câțiva teroriști răi care pătează„ religia păcii ". Este evident că Islamul ca ideologie și principalul motor al existenței a sute de milioane de oameni nu se încadrează în condiții democratice.

Este o ciocnire a civilizațiilor, așa cum au scris Samuel Huntington și Bernard Lewis. Iar teroarea zilnică și represiunea cu marca jihadului global restabilește remarca lui Hannah Arendt despre „banalitatea răului", descriind prea bine natura totalitarismului. Coșmarul este banalizarea terorii islamice, transformată în ceva pe cât de îngrozitor pe cât de normal este, lipsit de surpriză.

Și ne întrebăm cu toții cum putem scăpa de acest rău. Dar cum să o faci, când atât de mulți oameni chiar refuză să-l cheme pe nume. Problema pentru ei nu este că există un număr mare de fanatici care urmează doctrine clare și strict definite. Nu, îți vor spune despre imperialismul american, despre contextul geopolitic, despre xenofobie și rasism, despre „povara omului alb” despre postcolonialismul european, despre musulmanii ca victime.

Lașul, masochist și ipocrit va fugi din centrul problemei. Și vor ataca criticii religiei, vor înnoi apa cu argumente goale, sofism și obscurantism. Ei vor deraia conversația despre motivațiile reale ale extremiștilor, vor reorienta dezbaterea asupra ideilor periculoase ale islamului politic.

Și la orizont norii se îngroașă și semiluna este roșie sângele.