Terapie de extensie, de asemenea cunoscut ca si extensie sau tracţiune, este o procedură medicală în care, cu ajutorul unui dispozitiv special sau numai cu mâinile, se exercită tracțiunea asupra coloanei vertebrale, brațelor, picioarelor, gâtului.

tratament

Terapia de extensie este adesea utilizată pentru a reduce presiunea asupra nervilor și a vertebrelor care apare cu o hernie de disc. Se crede că se creează o presiune negativă în interiorul canalului spinal, care ajută la readucerea materialului herniat la locul său anterior. În terapia de extensie a membrelor, se folosesc instrumente speciale pentru a doza exact cât de mult ar trebui să fie retragerea la nivelul membrelor.

Terapia de extensie este utilizată pentru a trata:

  • hernie de disc,
  • dureri de gât,
  • din cauza leziunilor nervoase,
  • cefalee cauzată de așezarea vertebrelor,
  • tot în rahitism,
  • curbura coloanei vertebrale la copii,
  • terapie după fracturi,
  • entorsă,
  • crampe musculare foarte prelungite (spasme prelungite).

Terapia de extensie folosește greutăți speciale și diverse atele pentru fixarea membrelor.

Tipuri de terapie de extensie

În principiu, există două tehnici pentru terapia de extensie: extensia indirectă și extensia directă.

Extinderea indirectă este o metodă în care integritatea pielii nu este încălcată. Extensia poate fi permanentă (tot timpul) sau întreruptă (la anumite intervale). Se folosesc greutăți, care sunt atașate fie cu ajutorul lipiciului, a benzii speciale, a curelelor, a cizmelor sau a mansetelor. Aceste atașamente trebuie plasate foarte atent pentru a evita presiunea excesivă asupra țesuturilor, ducând la umflături, roșeață și durere.

Această tehnică se aplică la:

  • la copiii cu curbură a coloanei vertebrale,
  • leziuni la mâini,
  • leziuni la genunchi,
  • depășirea crampelor musculare.

Extensia scheletică directă este utilizată atunci când trebuie aplicată mai multă greutate și pielea nu poate rezista la greutate sau pielea se află într-un astfel de loc încât nu este posibil să se efectueze tracțiunea. Greutățile de 25-40 kg sunt utilizate pentru prelungirea directă. Extinderea directă se realizează prin plasarea cuielor, știfturilor, șuruburilor în os, astfel încât greutatea să exercite tensiune direct pe os. Amplasarea corectă a atașamentelor este esențială pentru încărcarea corectă a kilogramelor osului respectiv. Aceasta este o procedură invazivă care se face într-o sală de operații.

Această procedură este utilizată în principal pentru tratarea fracturilor membrelor superioare și inferioare.

Pregătirea pentru această procedură trebuie să includă o examinare cu raze X pentru a vedea starea inițială a zonei tratate. De asemenea, după operație (dacă se va face), ar trebui efectuată din nou o radiografie pentru a vedea dacă atașamentele sunt plasate corect.

Poziții de terapie de extensie

În funcție de starea pacientului, extensia poate fi aplicată în mai multe poziții principale. Terapia de extensie poate afecta în principal regiunea cervicală, regiunea sacrală și, mai rar, partea superioară a spatelui.

Pozițiile în care pacientul poate fi plasat pentru a efectua terapia de extensie sunt: ​​verticale, orizontale sau înclinate.

  • Terapie de extensie în poziție orizontală, în care pacientul se află pe un pat special, care are plăci de distanțare. În ceea ce privește fixarea pieselor care vor fi tractate, se folosesc curele speciale.
  • Terapia de extensie verticală se efectuează în poziție verticală, deoarece pacientul atârnă în poziție verticală în aer sau în apă fixată cu centuri speciale pe spate și pe piept.
  • Extinderea sub unghi este una în care se efectuează atunci când pacientul este plasat într-o poziție specială. Ar trebui să aibă capul aplecat spre corp și pieptul să fie bombat. Terapia de extensie subacvatică este cea mai recomandată. Aplicată sub apă, această terapie este mai nedureroasă și are rezultate mult mai bune datorită efectelor benefice ale apei. Extensia înclinată se realizează pe o masă cu un vârf înclinat.