Arhiva Woman Today prinde viață cu ajutorul

infidelității

Infidelitatea unuia dintre soți provoacă cel mai adesea cealaltă indignare, agresivitate, o amenințare la sentimentul de siguranță. Cu cât tratăm mai mult dragostea și permanența relației noastre ca pe ceva static: „așa ar trebui să fie”, „iubirea adevărată nu se schimbă”, cu atât mai mari pot fi dezamăgirile noastre.

Plânsul este un fel de comportament al unui copil. Lacrimile nu pot face altceva decât să trezească în vinovat o anumită simpatie pentru soț. Aceasta nu rezolvă problemele.

Alții încep război deschis,

atacându-și în mod constant partenerul, ridiculizându-l sau căutând ajutorul administrației și al organizațiilor publice unde lucrează. Sunt mulți care atacă direct „a treia” persoană. Poate că acest lucru dă cele mai bune rezultate atunci când această persoană este lașă și nu dorește să fie împovărată cu griji suplimentare și nici să fie expusă societății. Dar nu ajută în niciun caz să clarifice cauzele infidelității și nu este o garanție că nu se va mai întâmpla.

Cu cât sunt mai ambițioși, cu atât mai sensibili la subiectul „eu” se răzbună, începând să trișeze singuri. Uneori, acest lucru poate aduce satisfacție temporară, dar nici nu este o soluție.

Oamenii vin adesea la psihologi și redacții cu o cerere de a li se spune cum să acționeze atunci când sunt înșelați. Unele recomandări pot fi utile.

Căsătoria, ca orice dragoste, se află într-o oarecare dezvoltare, iar amenințarea la adresa permanenței sale poate exista întotdeauna.

Infidelitatea rareori înseamnă că iubirea a dispărut

iar permanența căsătoriei este încălcată. Este adesea o expresie a dezvoltării conflictelor ascunse, a „discrepanței” crescânde între soți, a nevoilor nesatisfăcute. Infidelitatea este un semnal că partenerul sau căsătoria au nevoie de ajutor.

De asemenea, este incorect să considerăm infidelitatea ca o infracțiune și partenerul ca vinovat, deoarece partea vătămată atribuie dreptul de a impune o pedeapsă. Astfel, problema infidelității nu va fi rezolvată, iar acest tip de împărțire a rolurilor între soți este o posibilă sursă de noi dezacorduri.

Dacă constatăm că emoțiile predomină în țara noastră, este mai bine să nu începem certuri sau dispute sau să ne clarificăm opiniile despre cauzele infidelității. Trebuie să așteptăm până ne regăsim oportunitatea

să ne controlăm și să gândim calm.

Cel mai bine în conversații este să eviți cuvintele jignitoare care o umilesc pe cealaltă persoană, să amintească „păcatele” vechi, greșelile părinților etc.

Viața sexuală nu trebuie privită ca un mijloc de restabilire a intimității. Nici nu ar trebui să renunțăm la ea, crezând că pedepsim vinovatul în acest fel. În relația stabilită, soții vor decide singuri dacă comunicarea intimă îi ajută sau îi împiedică.

Doar cu directitudine putem ajunge la adevăr. Dacă necredinciosul îl ascunde, poate fi o expresie a fricii față de comportamentul emoțional, neîngrădit al celuilalt. Mărturisirea, vinovăția, schimbarea vizibilă a comportamentului, împlinirea promisiunii sunt suficiente pentru a pune capăt conflictului și a nu reveni la el. Mulți oameni, din cauza comportamentului lor nesăbuit, din cauza rememorării constante a trecutului, intră în rolul judecătorilor și procurorilor. Arătând neîncredere, mai repede decât cred,

își pot strica căsnicia.

Mulți dintre cei care aleg să uite conflictul cred că totul va continua ca înainte. Dar infidelitatea, deși trecută, aduce noi momente în viața de căsătorie. Este nevoie de efort, tact și răbdare pentru a merge mai departe. Neîncrederea față de cealaltă persoană care a apărut în fundul sufletului nu înseamnă că dragostea s-a slăbit sau s-a sfârșit. Dar gândul la o potențială amenințare este un obstacol major în calea coabitării conjugale.

Dacă vrem să păstrăm căsătoria și nu putem cunoaște adevărul, dacă infidelitatea este doar presupusă, trebuie să încercăm să trăim cât mai calm. Căsătoria este de neconceput odată ce devine un loc al pândirii constante. Când conflictul se intensifică și soții nu pot ajunge la un acord, deși nu se decide divorțul, cea mai bună cale de ieșire este separarea lor temporară.

Analizând infidelitatea, trebuie să ne punem întrebările: care ar putea fi motivul pentru care ajungem acolo? Care este complicitatea mea, vinovăția mea? Este această infidelitate ceva nefiresc în comportamentul partenerului sau s-ar fi putut aștepta cu mult timp în urmă? Ce pot face pentru a schimba situația?

Partenerul care trișează în mod repetat este în permanență în tensiune, în conflict cu el însuși, pentru că trebuie să ia decizii. Celălalt poate profita de această situație - cu comportamentul său pentru a contribui activ la păstrarea căsătoriei.

Copiii nu trebuie implicați în certuri între părinți.

Este o mare greșeală să folosești vina adulterului pentru a-i submina autoritatea.

Tactul, cultura, dorința de a ierta, de a ajuta într-un moment dificil sunt mai importante pentru menținerea căsătoriei și îmbunătățirea unei relații conjugale decât încercările îndrăznețe de a face apel în mod constant pentru loialitate în numele familiei și al copiilor.