Kenneth Rogoff indică degradarea mediului, echitatea în sistemul economic și îmbătrânirea populației

îmbunătățirea

Promisiunea că fiecare generație va fi mai bună decât ultima este un principiu fundamental al societății moderne. În general, majoritatea economiilor dezvoltate au îndeplinit această promisiune, nivelurile de trai depășind cele din generațiile anterioare, în ciuda obstacolelor precum războaie și crize financiare, scrie Kenneth Rogoff, profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard și fost economist șef la project-syndicate .org. FMI (2001-2003)

Și în lumea în curs de dezvoltare, majoritatea oamenilor au început să experimenteze o îmbunătățire durabilă a nivelului lor de viață și dezvoltă rapid așteptări similare de creștere. Dar vor putea generațiile viitoare, în special în economiile dezvoltate, să îndeplinească aceste așteptări? Deși răspunsul este probabil da, riscurile par mai mari decât acum câteva decenii.

Până în prezent, toate previziunile din epoca modernă că soarta omenirii este în pericol - de la Thomas Malthus la Karl Marx - s-au dovedit a fi total greșite. Progresul tehnologic a depășit obstacolele din calea creșterii economice. Reechilibrarea politică periodică - uneori pașnică, alteori nu - a beneficiat majorității oamenilor, deși unii au beneficiat mult mai mult decât alții.

Drept urmare, temerile lui Malthus de înfometare în masă nu erau justificate în nicio economie capitalistă pașnică. Și, în ciuda scăderii uimitoare a ponderii veniturilor din muncă în PIB în ultimele decenii, imaginea pe termen lung infirmă încă predicțiile lui Marx că capitalismul va fi devastator pentru muncitori. Nivelul de trai din întreaga lume continuă să crească.

Cu toate acestea, creșterea din trecut nu este o garanție că o traiectorie similară poate fi menținută în acest secol. Lăsând deoparte potențialele răsturnări geopolitice, există câteva provocări uriașe de depășit, care provin în mare parte din eșecuri politice și ineficiențe.

Primul grup de întrebări include probleme legate de factori externi, un exemplu principal al acestora este degradarea mediului. Atunci când drepturile de proprietate sunt slab definite, ca în cazul aerului și apei, guvernul trebuie să intervină pentru a asigura o reglementare adecvată. Nu invidiez generațiile viitoare care vor trebui să se ocupe de efectele încălzirii globale și ale epuizării apei dulci.

Un al doilea grup de probleme se referă la necesitatea de a se asigura că sistemul economic este perceput ca fundamental echitabil, care este cheia durabilității sale politice. Această viziune nu mai poate fi luată ca atare, întrucât interacțiunea dintre tehnologie și globalizare a exacerbat inegalitățile în venituri și bogăție, deși diferențele dintre țări s-au restrâns.

Până în prezent, societățile noastre s-au dovedit remarcabil de abile în adaptarea la tehnologiile distructive, dar ritmul schimbărilor din ultimele decenii a provocat distorsiuni uriașe, reflectate în disparități record de venituri din țări. Inegalitatea poate submina și paraliza sistemul politic al unei țări și, astfel, creșterea economică.

O a treia problemă este îmbătrânirea populației - o problemă care va pune provocări serioase chiar și pentru cel mai bun sistem politic. Cum vor fi alocate resursele pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, în special în economiile cu creștere lentă, unde schemele de pensii publice existente și planurile de asigurări de sănătate sunt în mod clar nesustenabile? Creșterea datoriei publice exacerbează cu siguranță problema, deoarece generațiile viitoare sunt chemate atât la datoria de serviciu, cât și la plata pentru pensionarea noastră.

Această din urmă provocare abordează o gamă largă de probleme care necesită reglementarea tehnologiilor emergente de către guverne, care nu au neapărat competența sau resursele pentru a face acest lucru în mod eficient. Am văzut deja cât de proastă poate fi reglementarea piețelor financiare cu creștere rapidă. Există deficiențe paralele pe multe alte piețe.

Un prim exemplu în acest sens este aprovizionarea cu alimente, un domeniu în care tehnologia produce în mod constant alimente din ce în ce mai procesate și rafinate genetic, pe care oamenii de știință abia acum încep să le aprecieze. După cum se știe, obezitatea infantilă a devenit o epidemie în multe țări, creșterea alarmantă a diabetului de tip 2 și a bolilor coronariene sugerând un impact negativ semnificativ asupra speranței de viață a generațiilor viitoare.

Mulți cercetători din domeniul sănătății, printre care Kelly Brownell, David Ludwig și Walter Willitt, au documentat aceste probleme. Până în prezent, intervențiile guvernamentale, mai ales sub formă de sensibilizare, s-au dovedit în mare măsură ineficiente. Dependența de alimente suicidare poate reduce calitatea vieții celor afectați și poate duce în cele din urmă la consecințe sociale, cum ar fi costuri mai mari de îngrijire a sănătății.

Toate aceste probleme au soluții, cel puțin pe termen scurt și mediu. O taxă globală pe carbon, de exemplu, va reduce riscurile climatice, facilitând în același timp sarcinile datoriilor țărilor.

Abordarea inegalității necesită o redistribuire mai mare prin intermediul sistemelor fiscale naționale, împreună cu programe îmbunătățite de educație a adulților, cel mai probabil prin utilizarea sporită a noilor tehnologii.

Efectele negative ale scăderii creșterii populației pot fi atenuate prin reducerea restricțiilor asupra migrației internaționale, precum și prin încurajarea mai multor femei și pensionari să intre sau să rămână în forța de muncă. Dar cât timp vor dura guvernele să acționeze este o întrebare largă.

Economiile capitaliste sunt extrem de eficiente în a permite consumul în creștere de bunuri private, cel puțin pe termen lung. Cu toate acestea, când vine vorba de bunuri publice precum educația, mediul, asistența medicală și egalitatea de șanse, realizarea este mai puțin impresionantă, iar barierele politice par să crească odată cu maturitatea economiilor capitaliste.

Va continua fiecare generație care urmează să se bucure de o calitate a vieții mai bună decât cea anterioară? În țările în curs de dezvoltare care nu au ajuns încă la stadiul tehnicii, răspunsul este aproape sigur că da. Cu toate acestea, în economiile dezvoltate, deși răspunsul ar trebui să fie și da, provocările devin amenințătoare.