Astăzi, oricine poate obține o oglindă la un preț scăzut, la fel cum probabil deține mai mult de un astfel de articol. Dar odată acest lucru a fost un avantaj pentru cei bogați.

creează

În antichitate, piatra de obsidian, numită și sticlă vulcanică și folosită la fabricarea armelor, era folosită ca oglindă. Metalele dure, cum ar fi bronzul și argintul, au fost folosite în antichitatea clasică, dar acest lucru a scumpit oglinzile.

De la descoperirea metalelor și până în secolul al XII-lea, oamenii au folosit suprafețe metalice bine lustruite pentru oglinzi. Dar apoi s-a constatat că sticla, acoperită cu un strat subțire de metal, oferă o imagine mult mai bună. Maeștrii oglinzilor au păstrat gelos secretul producției, până când în 1835 chimistul german Justus von Liebig a descoperit o modalitate ușoară de a acoperi sticla cu un strat foarte subțire de argint printr-o reacție chimică. Singurul dezavantaj al procesului a fost acela că se formează azotat de amoniu, care este exploziv. Acest lucru a reprezentat un pericol pentru persoanele care au realizat oglinzile și, când o mică parte din substanță a rămas pe oglindă, s-a rupt la cel mai mic șoc.

Până în prezent, argintul sau aluminiul sunt folosite pentru a face oglinzi. Dar argintul se întunecă la contactul cu anumite substanțe din aer - se formează sulfură de argint, care este întunecată și nu are proprietăți reflectante. Acest lucru se poate întâmpla și cu ajutorul umezelii care intră între sticlă și stratul de argint de la periferia oglinzii. Același lucru poate fi prevenit dacă oglinda nu este udată direct cu apă, ci curățată cu o cârpă umedă. În timpul producției, stratul oglinzii este acoperit cu vopsea impermeabilă.

Oglinzile cu aluminiu în loc de acoperire argintie sunt de asemenea produse, dar calitatea lor nu este atât de ridicată. Curățenia sticlei în sine este, de asemenea, foarte importantă, deoarece chiar și cel mai mic defect din aceasta distorsionează imaginea și face oglinda inutilă.