Foamea este sentimentul că o persoană are o nevoie fiziologică de hrană. Apetitul este un alt sentiment asociat cu mâncarea - dorința de a mânca alimente. Starea atinsă atunci când a fost satisfăcută nevoia de hrană se numește sațietate.

care suferă

Foamea este, de asemenea, termenul cel mai frecvent utilizat pentru a descrie starea persoanelor care suferă de o lipsă cronică de suficientă hrană și care experimentează în mod constant sau adesea un sentiment fizic de foame.

Când politicienii, lucrătorii medicali și sociologii vorbesc despre persoanele care suferă de foame, ele înseamnă de obicei cei care nu au putut mânca suficientă hrană pentru perioade lungi de timp pentru a satisface nevoile nutriționale de bază.

De-a lungul istoriei, mari secțiuni ale populației lumii au cunoscut adesea foamete severă. În multe cazuri, acesta a fost rezultatul întreruperilor aprovizionării cu alimente cauzate de război, epidemii sau vreme rea.

Există mai multe teorii despre cum greva foamei. O persoană sănătoasă, bine hrănită, poate supraviețui săptămâni (3-10) fără să mănânce. Senzația de foame apare de obicei la doar câteva ore după ce a mâncat și este considerată, în general, neplăcută.

Cel mai frecvent sentiment inițial sub influența foamei este dureri de stomac și intestinale însoțite de sunete. Adesea aceste sunete sunt explicate ca contracții musculare autonome în stomac și intestine datorate anticipării hranei.

Foamea este, de asemenea, asociată cu niveluri scăzute de zahăr din sânge, care afectează creierul, deoarece glucoza este singurul său „combustibil”. Simptomele scăderii zahărului din sânge includ: oboseală, slăbiciune, iritabilitate, modificări ale dispoziției și scăderea capacității de concentrare.

Contracțiile de foame, numite și spasme, apar în stomac la 12-24 de ore de la ultima masă. Un spasm durează aproximativ 30 de secunde și durerea durează aproximativ 30-45 de minute, apoi foamea dispare aproximativ 30-150 de minute. Contracțiile individuale sunt inițial separate, dar sunt aproape continue după o anumită perioadă de timp. Stările emoționale (furie, bucurie etc.) pot inhiba contracțiile de foame.

Nivelurile foamei cresc la niveluri mai mici de zahăr din sânge și sunt mai mari la diabetici. Aceștia ating intensitatea maximă în decurs de 3-4 zile și pot scădea în următoarele zile, deși studiile arată că foamea nu dispare niciodată.

Contracțiile de foame sunt cele mai intense la persoanele tinere și sănătoase, care au un grad ridicat de tonus gastro-intestinal. Perioadele dintre contracții cresc odată cu vârsta.

Fluctuațiile nivelurilor hormonale de leptină și grelină motivează organismul să consume alimente. Când corpul se hrănește, adipocitele declanșează eliberarea de leptină în organism.

Creșterea nivelului de leptină duce la scăderea motivației individului de a mânca. După ore fără consum, nivelurile de leptină scad semnificativ. Aceste niveluri scăzute de leptină determină eliberarea unui hormon secundar, grelina, care la rândul său restabilește foamea.

Unele studii arată că producția crescută de grelină poate crește pofta de mâncare cauzată de vederea alimentelor. Stresul crescut poate afecta și producția de hormoni. Aceste descoperiri pot ajuta la explicarea motivului pentru care foamea poate prevala, chiar și în situații stresante.

Reglarea pe termen scurt a foametei și a consumului de alimente include semnale neuronale din tractul gastro-intestinal, nivelurile de nutrienți din sânge și hormonii tractului gastro-intestinal.

O metodă pe care creierul o folosește pentru a evalua conținutul intestinului este prin fibrele nervoase vagale care transportă semnale între creier și tractul gastro-intestinal. Studiile arată că, prin intermediul acestor fibre nervoase vagale, creierul poate simți diferența dintre diferiți macronutrienți. Receptorii lucrează pentru a suprima pofta de mâncare în balonarea tractului gastro-intestinal, trimițând semnale de-a lungul căii aferente a nervului vag și inhibând centrul foamei.

Nivelurile de glucoză, aminoacizi și acizi grași din sânge asigură un flux constant de informații către creier, care poate fi legat de reglarea foametei și de aportul de energie.

Semnalele nutriționale care indică plenitudinea și, prin urmare, inhibă foamea includ următoarele:

  • Creșterea nivelului de glucoză din sânge
  • Niveluri ridicate de aminoacizi
  • Concentrațiile sanguine de acizi grași

Hormonii insulină și colecistochinina sunt eliberați din tractul gastro-intestinal în timpul digestiei și acționează pentru a suprima foamea. Colecistochinina este crucială pentru suprimarea foametei, datorită rolului său în inhibarea neuropeptidei Y. Nivelurile de glucagon și epinefrină cresc în timpul postului și stimulează foamea. Grelina, un hormon produs de stomac, este un puternic stimulent al foamei.

Leptina, un hormon secretat doar de celulele adipoase ca răspuns la o creștere a grăsimii corporale, este o componentă importantă în reglarea foamei pe termen lung și a consumului de alimente. Leptina servește ca indicator al valorii energetice totale a creierului. Când nivelurile de leptină cresc în fluxul sanguin, acestea se leagă de receptorii dintr-o proteină asociată cu citoscheletul reglată de activitate (proteină de arc/pentru proteina asociată cu citoscheletul reglată de activitate).

Funcțiile leptinei sunt:

  • Inhibă eliberarea neuropeptidei Y, care la rândul său previne eliberarea orexinelor care îmbunătățesc pofta de mâncare din hipotalamusul lateral. Acest lucru reduce apetitul și aportul de alimente, favorizând pierderea în greutate.
  • Stimulează expresia cocainei și transcriptului reglementat de amfetamină (CART-peptidă/CART).

Deși creșterea nivelului de leptină din sânge promovează într-o oarecare măsură pierderea în greutate, rolul său principal este de a proteja organismul de pierderea în greutate în timpul lipsei de hrană. Alți factori au, de asemenea, efecte asupra înfometării pe termen lung și a reglării aportului de alimente, inclusiv insulina.

Foamea este cel mai frecvent folosit ca un termen care descrie starea persoanelor care suferă de o lipsă cronică de suficientă hrană și care experimentează în mod constant sau adesea un sentiment fizic de foame. De fapt, foamea este definită ca o afecțiune în care oamenii nu primesc suficientă hrană pentru a obține substanțe nutritive (carbohidrați, grăsimi, proteine, vitamine, minerale și apă) pentru o viață activă și sănătoasă.

Greu, prea mult foame este un deficit sever de energie, nutrienți și aport de vitamine. Aceasta este cea mai extremă formă de malnutriție. Expunerea la foamete prelungită poate provoca leziuni permanente ale organelor sau moartea.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, foamea este cea mai gravă amenințare la adresa sănătății publice din lume. Malnutriția este un factor care contribuie la decesul a 3,1 milioane de copii cu vârsta sub cinci ani în fiecare an.

În prima fază a lipsei de alimente, nivelul zahărului din sânge este menținut în timpul producției de glucoză din glicogen, proteine ​​și grăsimi. Inițial, glicogenul este descompus în glucoză. Cu toate acestea, în ficat este stocat doar suficient glicogen, care durează câteva ore.

Nivelurile de zahăr din sânge sunt apoi menținute prin descompunerea proteinelor și a grăsimilor. Grăsimile sunt descompuse în acizi grași și glicerol. Acizii grași pot fi folosiți ca sursă de energie, în special de către mușchii scheletici, reducând astfel utilizarea glucozei de către alte țesuturi. Glicerolul poate fi utilizat pentru a produce o cantitate mică de glucoză, dar cea mai mare parte a glucozei este formată din aminoacizii proteinelor. În plus, unii aminoacizi pot fi folosiți direct pentru energie.

În a doua etapă, care poate dura câteva săptămâni, grăsimea este sursa de energie primară. Ficatul transformă acizii grași în corpuri cetonice care pot fi folosiți ca sursă de energie. După aproximativ o săptămână de post, creierul începe să folosească corpuri cetonice, cum ar fi glucoza, pentru energie. Această utilizare reduce necesarul de glucoză, iar rata de descompunere a proteinelor scade, dar nu se oprește. În plus, au fost utilizate mai întâi proteinele care nu sunt esențiale pentru supraviețuire.

A treia etapă a prelungitului influența foamei începe atunci când rezervele de grăsime sunt epuizate și există o trecere la proteine ​​ca sursă principală de energie. Mușchiul, cea mai mare sursă de proteine ​​din organism, se epuizează rapid. La sfârșitul acestei etape, proteinele esențiale pentru funcțiile celulare sunt distruse și funcția celulară degenerează.

Oamenii care trăiesc în foame pierd grăsime esențială și masă musculară, deoarece corpul descompune aceste țesuturi pentru energie. Catabolismul este procesul corpului în care corpul își distruge propriii mușchi și alte țesuturi pentru a menține funcționarea sistemelor vitale, cum ar fi sistemul nervos și mușchiul inimii.

Deficitul de vitamine este un rezultat frecvent al foametei, care duce adesea la anemie, beriberi, pelagra și scorbut. Aceste boli împreună pot provoca, de asemenea, diaree, erupții cutanate, umflături și insuficiență cardiacă. Ca urmare, oamenii sunt adesea iritabili și letargici.

Simptomele timpurii ale foamei prelungite și severe includ: impulsivitate, iritabilitate, hiperactivitate și alte simptome. Atrofia stomacului slăbește percepția foametei, deoarece percepția este controlată de procentul de stomac care este gol. Victimele înfometării sunt adesea prea slabe pentru a simți sete și, prin urmare, se deshidratează.

Toate mișcările devin dureroase datorită atrofiei musculare, iar pielea uscată și crăpată este cauzată de deshidratare severă. Cu un corp slăbit, bolile sunt frecvente. Ciupercile, de exemplu, se dezvoltă adesea în esofag, făcând înghițirea insuportabil de dureroasă.

Pacienții care suferă de durată severă influența foamei, poate fi tratat, dar acest lucru trebuie făcut cu precauție pentru a evita sindromul de re-mâncare. Odihna și căldura trebuie asigurate și întreținute. Înghițituri mici de apă amestecată cu glucoză trebuie administrate la intervale simetrice. Se pot da și sucuri de fructe.

Ulterior, alimentele pot fi aplicate treptat în cantități mici. Cantitatea de alimente poate crește în timp. Proteinele pot fi administrate intravenos pentru a crește nivelul proteinelor serice.

Pentru fiecare individ, prevenirea constă în furnizarea de alimente suficiente, suficient de variate pentru a asigura o nutriție adecvată.

Informații detaliate despre alimentația sănătoasă pot fi citite aici: