bolilor

Familia adenovirusurilor include un număr mare de agenți virali, a căror detectare este posibilă numai după introducerea în practica virologică a metodei de cultură celulară.

Adenovirusul este un virus ADN izolat pentru prima dată în 1950 în culturi celulare din țesut adenoid, de unde și numele său. Sunt cunoscute 52 de serotipuri, tipul 4 și tipul 7 fiind deosebit de frecvente.

Aceste virusuri sunt extrem de rezistente la influențele externe, supraviețuind mulți ani în afara gazdei lor.

Adenovirusurile rezistă la temperatură și sunt rezistente la eter. De asemenea, antibioticele nu le afectează, dar dezinfectanții le distrug rapid.

Infecția cu adenovirusul ca cauză a bolilor clasificate în altă parte, sunt omniprezente. Afectează cel mai adesea tinerii și copiii, în special copilăria mică.

Studiile privind prezența anticorpilor la persoanele sănătoase au arătat că majoritatea copiilor au fost infectați cu unul sau mai multe tipuri de adenovirusuri. Supraviețuitorii și cei care au avut o infecție inaparentă capătă imunitate.

Sursa infecției sunt persoanele bolnave și purtătorii asimptomatici. Mecanismul de transmitere a infecției este aerian și fecal-oral, iar principalii factori de transmitere sunt aerul, laptele, apa, alimentele, mâinile murdare.

Când infecția pătrunde în sistemul digestiv, se observă infecția litică a celulelor epiteliale, care se efectuează prin citoliză indusă, producerea de citokine și inducerea răspunsului inflamator.

Infecția cu adenovirus are diferite manifestări, ceea ce necesită divizarea lor în sindroame separate:

Boli respiratorii acute: cauzate în principal de tipurile adenovirale 1, 2, 4, 5 și 6, mai rar de tipul 3 și tipul 7. Frecvența lor este mai mare în lunile de primăvară și iarnă, reprezentând aproximativ 10% din toate infecțiile căilor respiratorii inferioare la copii.

Acestea se caracterizează prin contagiozitate ridicată datorită nivelurilor ridicate de particule virale din salivă.

Simptomele tipice includ febră, rinoree, tuse și dureri în gât. Amigdalita și otita medie au fost raportate la aproximativ o treime din pacienți.

Jumătate dintre pacienți au leucocitoză, niveluri crescute de proteine ​​C reactive și VSH.

Implicarea căilor respiratorii inferioare sub formă de traheobronșită, bronșiolită și pneumonie poate imita manifestările și poate fi confundată cu gripa sau infecția cu virusul sincițial respirator.

Febra faringoconjunctivală: cauzată în principal de serotipurile adenovirale 3, 4 și 7 și afectează cel mai frecvent copiii de vârstă școlară.

Tabloul clinic este caracterizat de febră, dureri în gât, curgerea nasului, ochi roșii.

Conjunctivita acută poate apărea cu sau fără prezența faringitei sau a sindromului respirator. Conjunctivita începe de obicei la un ochi și apoi afectează celălalt, dar ambii ochi pot fi implicați în același timp.

Există dureri ușoare și disconfort la nivelul ochiului, lacrimare, mâncărime, arsură, cruste. Boala este de obicei autolimitată în decurs de cinci zile. Encefalita este rară.

Keratoconjunctivită epidemică: în principal datorită serotipurilor 8, 19 și 37. Este o boală foarte contagioasă, cu o frecvență mare de transmitere între membrii familiei prin mâini murdare. Transmiterea bolii are loc adesea prin traume, soluții oftalmice contaminate, echipamente și mâini ale profesioniștilor din domeniul sănătății.

Simptomele apar după o perioadă de incubație de opt zile, afectând de obicei ambii ochi secvențial.

Principalele plângeri ale pacienților includ fotofobia, lacrimarea și durerea oculară.

Febra și limfadenopatia pot apărea și la copii, iar cefaleea este mai puțin frecventă.

Cistita hemoragică acută: cauzată de serotipurile 11 și 21. Starea afectează de obicei copiii cu vârsta cuprinsă între 5-15 ani și adulții imunosupresionați.

Simptomele frecvente sunt disuria, urinarea frecventă, hematuria.

La adulții imunosupresați, a fost raportată nefrită cu febră, hematurie și dureri de șold.

Gastroenterită: cel mai frecvent cauzată de serotipurile 40 și 41. Infecția adenovirală enterală este o cauză frecventă a diareei la copii, deoarece s-a constatat că se reproduce ușor în intestin.

Tabloul clinic este dominat de febră, dureri abdominale și diaree apoasă, care de obicei se rezolvă în decurs de 1-2 săptămâni. Pot apărea limfadenită mezenterică, sindromul intestinului iritabil și invaginarea.

Infecții adenovirale la pacienții imunocompromiși: factorii de risc pentru dezvoltarea infecției adenovirale sunt transplantul de celule stem alogene, deficitul de celule T, terapia cu anticorpi, imunosupresia prelungită.

Manifestările pot varia, dar deseori există cistită hemoragică, nefrită, pneumonie, insuficiență hepatică, gastroenterită.

Simptomele alarmante pentru dezvoltarea infecției adenovirale sunt febra acută, hematuria, durerea inghinală și deteriorarea funcției renale.

Examinarea clinică aprofundată, o serie de teste de laborator și instrumentale sunt importante pentru diagnostic.

Este necesară izolarea virusului de secrețiile nazofaringiene, secrețiile oculare, fecale și urină. Se utilizează culturi celulare cu celule renale embrionare umane.

Sunt necesare teste de serologie și antigen cu imunofluorescență indirectă.

Aplicarea reacției în lanț a polimerazei este foarte specifică pentru identificarea adenovirusurilor.

Serotipizarea este utilizată în scopul epidemiologiei și al diverselor studii științifice.

Dintre studiile imagistice utilizate sunt radiografia plămânilor, ecografia rinichilor, tomografia computerizată.

Diagnosticul diferențial include următoarele boli:

  • faringită bacteriană
  • pneumonie bacteriană
  • bronşită
  • gripa
  • faringită virală
  • pneumonie virală

Tratamentul infecției cu adenovirusul ca cauză a bolilor clasificate în altă parte, este de susținere și simptomatică.

Majoritatea infecțiilor se auto-limitează și nu necesită terapie specifică cu imunitate conservată.

La pacienții imunosupresați, virostaticele precum ribavirina, ganciclovirul și cidofovirul sunt utilizate pentru a reduce rapid infecția. Utilizarea lor la copii nu este recomandată din cauza riscului de apariție a efectelor secundare.

Imunoglobulina intravenoasă poate fi utilizată în asociere cu agenți antivirali.

În general, prognosticul este favorabil, cu excepția dezvoltării infecției adenovirale la pacienții imunosupresați.