Puls.bg | 26 aprilie 2010 | 0

apendicita

Apendicele este un apendice curbat care se termină orbește, atașat la partea inițială a colonului. Pe suprafața sa interioară este acoperit cu celule care secretă o cantitate redusă de secreție mucoasă, care curge către cec. Peretele apendicelui conține în principal țesut muscular și limfatic. Creșterea colonului este de obicei localizată în partea inferioară dreaptă a abdomenului, dar la copii poate fi localizată în alte locuri. Până la vârsta de 3 ani, apendicele este complet dezvoltat.

Inflamarea apendicelui de obicei cauzată de stagnare intestinală sau limfatică. Acest lucru permite bacteriilor tipice florei intestinale să pătrundă în peretele apendicelui și să provoace inflamații seroase sau purulente. Când apare inflamația, țesutul se umflă, deschiderea care leagă apendicele de partea inițială a colonului se micșorează și acest lucru poate provoca empiemul apendicelui. Perforarea unui apendice inflamat duce la peritonită.

Oamenii de toate vârstele suferă de apendicită, dar mai des inflamația apare în copilărie.


Sugari iar copiii mici sunt mai puțin susceptibili de a suferi, dar complicațiile sunt mai frecvente, iar prognosticul este mai puțin favorabil, deoarece starea este extrem de dificil de diagnosticat. În plus, diferite boli ale nasului, gâtului sau plămânilor creează manifestări false ale bolii abdominale acute.

Apendicita acută este cea mai frecventă boală chirurgicală abdominală la copii. Simptomele tipice sunt dureri abdominale, greață, vărsături, febră.

La copii, inițial durerea este nedeterminat sau în zona din jurul buricului și mai târziu localizat în zona abdominală inferioară dreaptă (așa-numita regiune apendiculară)

Durerea se intensifică în timpul somnului, mișcării sau tusei. Adesea durerea dispare sau scade temporar, dar procesul inflamator continuă. Dacă procesul este însoțit de o creștere permanentă a temperaturii corpului, acesta este un semnal că ar trebui solicitată urgent asistență medicală. Dacă afecțiunea nu este diagnosticată și gestionată la timp, există un risc real de formare a abcesului periapendicular sau de a dezvolta peritonită difuză (inflamația cavității abdominale libere care acoperă peritoneul). Aceste condiții sunt severe și pun viața în pericol.

Datorită naturii nespecifice a reclamațiilor și a localizării apendicelui față de partea inițială a colonului, diagnosticul de apendicită acută este de obicei dificil în primele ore ale bolii.

Mai ales la copiii ale căror corpuri sunt încă în curs de dezvoltare, apendicele este adesea atipic relativ la cec. Este posibil ca apendicele să fie situat sus, aproape de ficat sau foarte jos - în pelvisul mic. Când apendicele este situat în bazin, simptome precum supărarea și urinarea frecventă preced adesea durerilor abdominale. Din cauza acestor simptome, este adesea o greșeală să maltratezi copilul pentru dizenterie.

La prima suspiciune de apendicită, trebuie să consultați un specialist și, dacă este necesar, să efectuați o apendicomie - îndepărtarea chirurgicală a apendicelui inflamat.

Pentru a confirma diagnosticul și înainte de îndepărtarea erectilă a apendicitei, următoarele cercetare:

  • test de sange, care poate prezenta un număr crescut de celule albe din sânge (leucocite) și alte semne de inflamație.
  • studiu general al urină, care include examinarea la microscop pentru prezența globulelor albe și roșii, bacterii. Este necesar să se diferențieze apendicita acută de inflamația tractului urinar, care poate da plângeri similare.
  • examen cu ultrasunete (ultrasunete) a organelor abdominale. Ecografia permite în unele cazuri imagistica unui apendice mărit sau prezența unui abces în vecinătate. Este, de asemenea, utilizat pentru a diferenția apendicita acută de alte boli de natură similară.

Apendicita acută este tratată numai chirurgical, iar intervenția se efectuează sub anestezie generală. Dacă este necesar, se efectuează tratament cu antibiotice.

În plus față de ascuțit, există așa-numitul apendicita cronica, caracterizate prin dureri frecvente și greață care se potolește singure. În astfel de cazuri, se recomandă efectuarea unei scanări, ultrasunete, analize de sânge și efectuarea unei intervenții chirurgicale planificate.

Materialul este informativ și nu poate înlocui consultația cu un medic. Asigurați-vă că consultați un medic înainte de a începe tratamentul.