Noul 20

zâna

Peter Pan și Micul Prinț sunt încercări frumoase de a păstra magia copilăriei în mâinile noastre, cel puțin o perioadă mai lungă, momentul în care realitatea completează imaginația, nu invers. Atât pentru scriitori, cât și pentru arhitecți și designeri, acest mod de gândire infantil este o adevărată provocare. Cum să transformăm realitatea într-un loc în care conștiința copiilor va căuta o oportunitate de a-și dezvolta visele?

Adulții percep arhitectura în funcție de funcție: fiecare spațiu are propria logică, fiecare element are un scop. Cu toate acestea, copiii nu cred acest lucru. Pentru ei, acesta este un teritoriu de explorare, o oportunitate continuă și nelimitată, un fundal pentru aventuri extraordinare. Fiecare spațiu poate fi altceva, fiecare loc poate fi altundeva. Și atunci când un loc nu mai poate îndeplini scopul stabilit de adulți, acesta poate fi încă potrivit pentru copii. Așa cum în copilărie o cutie aruncată poate deveni un castel, tot așa producția industrială care și-a depășit timpul poate deveni un palat frumos pentru cei mici.

Aceasta este exact provocarea pe care YAC (Concursul Tinerilor Arhitecți) o prezintă tinerilor arhitecți din întreaga lume.

Fosta fabrică de ceramică din municipiul Laveno-Mombelo de pe lacul Maggiore din Italia este un mastodont adormit din era industrială. Nimic nu poate „trezi” acest uriaș pentru viață în timpurile moderne. De aceea, colosul asigurărilor Unipol, proprietarul clădirii abandonate și al spațiului de 27.000 de metri pătrați, îi încredințează lui YAC descoperirea acelui talent arhitectural care poate transforma situl industrial „arheologic” în ceva dinamic, plin de viață și atractiv. Nu numai pentru oamenii din municipiu, dar și pentru turiști. Sarcina este de a-și pierde definitiv scopul inițial de a deveni un centru pentru jocuri și fantezii, sau cu alte cuvinte Fabrica pentru copii - Fabrica pentru copii.
Dar pot trăi zânele printre ruinele designului industrial? Unipol consideră că, prin proiectul dedicat reconstrucției clădirilor, invită toți designerii să regândească realitățile fostei fabrici de ceramică din Laveno-Mombelo, transformându-le în cel mai mare și mai inovator campus pentru copii. La granița cu Italia, la doar un pas distanță de Elveția, Franța și Germania, generațiile viitoare își vor putea găsi Teritoriul Neverland și teritoriul interesant pentru vise îndrăznețe.

Tânăra arhitectă bulgară Simona Hadjieva, care era pe punctul de a absolvi Universitatea de Arhitectură și Inginerie Civilă (UACEG) la acea vreme, a fost implicată și în rezolvarea acestei sarcini complexe. Fotografiile fabricii abandonate și provocarea de a o transforma într-un centru pentru copii o inspiră să-și transforme proiectul într-o teză.
La competiție participă 2286 de persoane din 90 de naționalități, jumătate dintre participanți sunt profesioniști, iar restul sunt studenți. Proiectele depuse sunt 402 și sunt evaluate de un juriu autoritar, care include nume celebre la nivel internațional din lumea arhitecturii precum Ben van Berkel, Stefano Boeri, Luca Varezi, Emmanuel Muro și alții.

Arc. Cu proiectul ei, Simona Hadjieva a câștigat primul loc și un premiu în bani într-un concurs contestat cu 30 de finaliști. Ideea ei este să păstreze unele dintre clădirile existente, dar să le organizeze în spații inspirate pentru ca copiii să se joace și să se relaxeze pentru părinții lor. Italienii sunt foarte impresionați de munca femeii bulgare și de modul în care ea inspiră o nouă viață în arhitectura industrială pe moarte. Proiectul Simona Hadjieva, născută în Smolyan, este intitulat „Călătorie către Muntele Coloanelor”.

Simona, cum ai decis să participi la acest concurs?

Când am citit misiunea Kids Factory, am fost șocat de amploarea proiectului, dar studiind istoria orașului italian și a fabricii în sine. nu se mai putea întoarce. Am fost capturat!

Are sens metaforic alegerea titlului proiectului tău „Călătorie la Muntele Coloanelor”?

Titlul este strâns legat de conceptul în jurul căruia se dezvoltă proiectul - trecând prin diferite puncte cu mesaje și experiențe (în fața diferitelor elemente care aduc senzația unei coloane), vizitatorii își experimentează emoțiile și ies din această aventură imaginară mai fericiți și mai matur. Scopul principal al proiectului este de a transforma vechea fabrică uitată într-un spațiu viu și dinamic care spune o poveste și deblochează imaginația.

Ar trebui să răzbătem trecutul (arhitectural) sau îl putem împleti în mod inteligent în mesaje moderne?

Bineînțeles că putem! Chiar cred că este o necesitate! Este important nu numai să păstrăm „istoria”, ci și să purtăm un dialog cu aceasta, să profităm la maximum de ceea ce există și să lăsăm o urmă modernă atunci când situația o impune.

Este o provocare pentru un tânăr arhitect să stăpânească „ruina” în mod creativ?

Este cu siguranță o provocare, dar este extrem de interesantă și palpitantă. Asta înseamnă să te joci cu istoria. Aveți nevoie de atenție, aveți nevoie de o analiză detaliată și detaliată a „vechilor” pentru a putea integra „noul”, astfel încât aceștia să trăiască în armonie în viitor.

De unde te inspiri pentru ideile tale?

Contextul arhitectural vorbește de la sine, trebuie doar să vrei să-l auzi. Încerc să îl „ascult” și să interpretez „ceea ce aud” în cel mai bun mod pentru mediu. Desigur, nu pot ascunde inspirația pe care o trag de arhitecții mondiali și de arhitectura lumii în general.