analiza creditului

11 iunie 2018 · 4 min citit

La calcularea activelor ponderate la risc pentru riscul de credit, banca utilizează abordarea standardizată sau, cu permisiunea autorității de reglementare, abordarea de rating intern. 1. Abordare standardizată. Aceasta este o versiune modificată a abordării utilizate în Basel I: valoarea expunerii ponderate la risc este calculată prin înmulțirea valorii expunerii cu ponderea de risc corespunzătoare.

capital

Știri din țară și străinătate

În timp ce în Basel I fiecare categorie de risc este supusă unei ponderări de risc fixe, în Basel II trei dintre categorii (expuneri față de guverne, corporații și instituții de credit) au ponderile de risc determinate în funcție de evaluarea externă a creditului activului sau transportatorului său, atunci când există unul (acordat de agenții de rating de credit externe recunoscute sau agenții de asigurări de export).

Abordarea ratingului intern (IRB) Calculul cerințelor de capital pentru riscul de credit utilizând modele interne22 este un element cheie al cadrului revizuit Basel II. Abordarea se bazează pe aplicarea modelelor interne de risc de credit ale băncilor în determinarea expunerilor la risc de credit ponderate la risc. Mărimea acestuia din urmă, în această abordare, este egală cu pierderea potențială calculată folosind modelul corespunzător înmulțit cu 12,5. Parametrii de risc pe baza cărora se calculează această sumă sunt: ​​probabilitatea de nerambursare (PD): probabilitatea ca într-un an o contrapartidă să nu își îndeplinească obligațiile în cadrul unei tranzacții curente sau viitoare; pierderi implicite (LGD): raportul dintre pierderea expunerii contrapartidei și valoarea expunerii în momentul neîndeplinirii obligațiilor; expunere implicită (EAD) și scadență efectivă (M).

În abordarea de bază IRB, banca folosește propriile calcule cu privire la evaluarea probabilității parametrului implicit (PD) pentru fiecare categorie de risc sau grup de rating și respectă regulile de supraveghere privind evaluarea celorlalte componente de risc. Instituțiile de credit cu modele sofisticate și abilități de gestionare a riscurilor pot trece la abordarea IRB avansată, în care banca folosește propriile estimări pentru toți parametrii de intrare (PD, LGD, EAD și M); pentru portofoliile de retail - numai pentru PD, LGD și EAD. Cu valorile astfel determinate, parametrii de intrare participă la funcția de ponderare a riscului respectiv pentru fiecare expunere sau tip de expunere a creditorului.

Cadrele analitice aplicabile pentru diferite tipuri de expuneri la risc (de exemplu, împrumuturi corporative și cu amănuntul) diferă, având în vedere factorii specifici care determină pierderea potențială. Basel II se ocupă, de asemenea, de tehnici de reducere a riscului de credit, precum garanții, garanții și instrumente financiare derivate. În abordarea standardizată, se aplică două tipuri de tratament. În primul, riscul asociat garanției îl înlocuiește pe cel al contrapărții, cu o limită inferioară de 20% ponderare a riscului. A doua abordare este mai precisă, iar aplicarea sa duce la cerințe de capital mai mici.

Stabilirea cerinței de capital pentru riscul de credit include, de asemenea, proceduri legate de determinarea activelor ponderate la risc pentru riscul de decontare în portofoliul de tranzacționare23, riscul de contrapartidă pentru activitatea generală24 etc. Având în vedere obiectivul principal al Basel II - de a motiva băncile să îmbunătățească activitățile de evaluare și gestionare a riscurilor, regimul încurajează trecerea de la o abordare standardizată la o abordare IRB de bază și avansată. Stimulentele pentru utilizarea abordării de rating intern sunt legate de posibila eliberare moderată a capitalului de reglementare în aplicația sa, întrucât în ​​ambele variante sale, gama ponderilor de risc este mai largă decât cea aplicată în abordarea standardizată.

Cerințe de capital pentru riscul operațional

Acordul definește riscul operațional ca „riscul de pierdere care rezultă din procesele interne, persoanele și sistemele inadecvate sau care funcționează defectuos sau din evenimente externe”. Similar cu abordarea adoptată în măsurarea riscului de credit, sunt furnizate trei mecanisme diferite pentru calcularea riscului operațional, cu o complexitate crescândă, care corespund diferitelor caracteristici ale instituțiilor de credit: abordarea indicatorilor de bază, abordarea standardizată, abordările avansate de măsurare. Activele ponderate la risc pentru riscul operațional sunt calculate pentru activitatea generală a băncii. Metoda indicatorului de bază leagă cerința de capital pentru riscul operațional cu un indicator (exponent al expunerii totale la risc), cum ar fi venitul brut.

În aplicarea acestei abordări, banca calculează suma de capital necesară pentru acoperirea pierderilor de risc operațional ca produs al venitului mediu anual brut și un raport de 0,15 („factor alfa”). Metoda standardizată se bazează pe abordarea indicatorului de bază prin împărțirea activităților bancare într-o serie de linii de afaceri standardizate (grupuri de activități), de exemplu, finanțarea corporativă, serviciile bancare de retail etc. În cadrul fiecărui grup de activități, cerința de capital este definită ca produsul unui indicator de risc operațional selectat (de exemplu, venitul anual brut defalcat pe grupe de activități) și un procent fix (factor beta).

Atât indicatorul, cât și factorii beta pot diferi de la o linie la alta. Cerința de capital este definită ca suma cerințelor de capital, calculate pentru fiecare dintre ultimii trei ani calendaristici, pe grupe separate de activități. Abordările avansate se bazează pe utilizarea datelor interne și pe propria metodologie a băncii în determinarea capitalului de reglementare.