Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 10:42 # 31756

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 12:31 # 31757

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 12:46 # 31758

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 14:30 # 31759

milipili, mi-am promis că voi scrie doar din experiența personală, nu din ceea ce știu sau pot ști din cărți sau din experiența altora. De ce da - am scris deja pe tema vieții veșnice.

personale

Vă mulțumesc foarte mult pentru că v-ați rugat pentru bunica și mă rog pentru voi conform intențiilor voastre!

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 16:15 # 31761

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 17:23 # 31762

milipili, te-ai dus la ajutor la catolici și i-ai predat lecții de ortodoxie, s-a întâmplat asta? Ei bine, dacă aș fi ei, aș fi și eu supărat. Nu există îngăduințe în Ortodoxie, de ce vă surprindeți că v-au trimis la Madrid, unde Papa va da îngăduințe tuturor. Nu știu și nu am cunoscut niciodată adevăratul sens al îngăduințelor în catolicism, dar voi aștepta ca Tomasz să se întoarcă de la Athos și să-l întreb dacă nu a uitat, pentru că devine din ce în ce mai „ortodox”. Pe măsură ce am înțeles aceste indulgențe, nu le-am acceptat niciodată. Cu toate acestea, eu nu sunt cel care va vorbi despre cum este în ortodoxie, pentru că nici nu știu dacă intru în ea sau stau în pragul ei. Voi vorbi din experiența mea și dacă nu este ortodoxă, există oameni pe acest forum care mă vor corecta.

Nu știu dacă te-am ajutat. Dumnezeu să te ajute!

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 25 august 2011 17:30 # 31763

Consecințele păcatelor personale. Păcatele personale nu diminuează gloria Domnului și nici nu diminuează posibilitatea mântuirii, nu Îl împiedică pe Domnul să vină la tine, nu te fac mai puțin prețios și iubit în ochii Lui. El te poate vindeca de toate consecințele acestor păcate cu o singură atingere. Și aceste consecințe sunt că tu suferi mai întâi de păcatul tău, chiar dacă ai făcut rău altuia. Da, celălalt suferă, dar el este responsabil pentru suferința sa, poate să te ierte sau nu. E vina ta că l-ai rănit, l-ai rănit. Puteți regreta, cere iertare. Și, de asemenea, este liber să sufere sau nu. Dacă te poate ierta, nu va suferi, crede-mă! Da, cazul rămâne încheiat. Nu se schimbă dacă întrebi. Timpul nu se întoarce pentru a ajunge astfel încât să nu faci lucruri rele. S-a făcut deja și iată consecințele - un cap rupt, o viață pierdută, o inimă frântă - depinde de ceea ce ai făcut. Dacă te pocăiești și omul tău te iartă, capul i se va rupe din nou. Asta întrebi? Ei bine, nu poate să nu fie spart, decât în ​​Regat. Dar pentru că acolo am auzit doar că este așa, eu personal nu am fost .


Ai păcătuit și ți-ai făcut mai întâi răul. Cu fiecare păcat observ cum îmi pierd puritatea, cum mă îndepărtez de casa mea. Cum mă resping. Am crezut că Hristos mă părăsește, dar nu, El așteaptă în același loc în care L-am lăsat pentru ultimul meu păcat. Mă îndepărtez de El. Ce consecință mai mare, în sensul răului, teribilă decât aceasta?!

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 26 august 2011 10:37 # 31774

@Alexandra, Vă rog nu dilua subiectul! Răspunsurile pe care le caut sunt foarte importante pentru mine și tu interferezi cu acțiunile tale!

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 26 august 2011 14:22 # 31776

Nu pot să vă dau răspunsuri la aceste întrebări în lumina dogmei ortodoxe, pentru că nu o știu. Am scris ceea ce cred și cred. Dacă nu este ortodoxă, să-mi acorde atenție. Nu voi scrie pe subiect, pentru a nu vă confunda cu opiniile mele personale, așa că mă alătur cererii dvs., lăsați unul dintre ceilalți participanți la forum să vă ajute!

Re: Consecințele păcatelor noastre personale 27 Aug 2011 00:48 # 31784

Bună, milipili, văd în întrebarea ta de fapt două probleme - dacă te-am înțeles corect. Primul este dacă există o modalitate de a-l ține pe diavol departe de noi prin închiderea tuturor ușilor către noi înșine. Și al doilea, cum să compensezi/neutralizezi răul săvârșit de om.

Imaginea ta despre păcate ca uși prin care diavolul intră în noi și începe să ne „hărțuiască” nu este corectă. Aceasta poate fi doar o metaforă pentru dependența noastră, pentru lipsa noastră de libertate față de diavol, care se datorează păcătoșeniei noastre. Cu toate acestea, această imagine nu ar trebui vizualizată prea mult în ideile noastre despre viața spirituală. Îmi amintește de o altă astfel de metaforă auxiliară pentru sufletul uman după spovedanie - curată, ordonată, pregătită pentru Oaspeti. O găsim atât de des în literatura spirituală încât cineva începe să o ia la propriu și să credem că înainte de spovedanie a fost un păcătos și, după spovedanie, nu mai este. urmează.din aceasta.