Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională a creierului uman. Petele de culoare indică activitatea creierului. Sursa: Laboratorul Național Brookhaven

este foarte

de Yasen Pekunov

Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională a creierului uman. Petele de culoare indică activitatea creierului. Sursa: Laboratorul Național Brookhaven

Leptina este un hormon care reglează pofta de mâncare. Sau mai bine zis sentimentul de sațietate. Este posibil ca creierul să-și reducă capacitatea de a răspunde la hormon, ducând la o sațietate mai dificilă. Un studiu recent sugerează că acesta este cazul multor persoane supraponderale (Cell Metabolism doi: 10.1016/j.cmet.2007.02.004). Situația este foarte asemănătoare cu rezistența la insulină (vezi articolul atașat). Acest lucru nu este surprinzător având în vedere că leptina și insulina au funcții foarte similare și sunt singurii hormoni găsiți până acum care îndeplinesc criteriul „moleculei de semnalizare a obezității”.

Oamenii de știință de la Universitatea din Cambridge, Anglia, au studiat un băiat și o fată ale căror gene pentru sinteza leptinei nu funcționează (Science, doi: 10.1126/science.1144599). La vârsta de 14 ani, băiatul cântărește 103 kg, iar fetița de 19 ani - 119 kg. Liderul echipei, Dr. Farouki, spune că, din câte știe, există doar 12 cazuri în lumea persoanelor care nu au acest hormon. Din fericire, există deja un analog sintetic care ajută corpul să facă față foamei veșnice.

Dr. Farouki studiază modul în care creierul acestor doi copii reacționează la alimente diferite în absența și prezența leptinei. Face acest lucru printr-o tehnică numită Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, care vă permite să măsurați direct activitatea creierului într-o anumită parte a creierului. Proporția (nucleul accumbens) selectată în studiu este responsabilă de diferite dependențe - de droguri, alcool, sex etc. Rezultatele arată că este puternic activat de orice aliment în absența leptinei. Acest lucru se întâmplă și persoanelor sănătoase (grup de control), dar numai pe „stomacul gol.” Când copiii primesc terapie cu leptină, nucleul accumbens răspunde doar la tratamentele care nu au fost consumate de ore întregi. Când vedem ciocolată, înghețată sau orice considerăm o delicatesă, ceea ce explică de ce setea noastră de o anumită mâncare poate deveni captivantă.

În mod curios, înainte de terapia cu leptină, copiii au reacționat în mod egal la broccoli și tort, sau cu alte cuvinte, au crezut că sunt la fel de delicioși. După o săptămână de tratament, acest lucru nu mai este cazul. De ce tortul și nu broccoli oamenii de știință nu știu.

Rezultatele acestui studiu dau speranță că va fi dezvoltată o nouă metodă pentru tratamentul obezității pe bază de leptină. Această terapie este foarte eficientă și nedureroasă (ușor de utilizat, dacă doriți). Ca referință, după un an băiatul a slăbit aproximativ 50 kg și astăzi cântărește exact ceea ce merită un adolescent.

Leptina este un hormon care reglează pofta de mâncare. Sau mai bine zis sentimentul de sațietate. Este posibil ca creierul să-și reducă capacitatea de a răspunde la hormon, ducând la sațietate mai dificilă. Un studiu recent sugerează că acesta este cazul multor persoane supraponderale (Cell Metabolism doi: 10.1016/j.cmet.2007.02.004). Situația este foarte asemănătoare cu rezistența la insulină (vezi articolul atașat). Acest lucru nu este surprinzător având în vedere că leptina și insulina au funcții foarte similare și sunt singurii hormoni găsiți până acum care îndeplinesc criteriul „moleculei de semnalizare a obezității”.

Oamenii de știință de la Universitatea din Cambridge, Anglia, au studiat un băiat și o fată ale căror gene pentru sinteza leptinei nu funcționează (Science, doi: 10.1126/science.1144599). La vârsta de 14 ani, băiatul cântărește 103 kg, iar fetița de 19 ani - 119 kg. Liderul echipei, Dr. Farouki, spune că, din câte știe, există doar 12 cazuri în lumea persoanelor care nu au acest hormon. Din fericire, există deja un analog sintetic care ajută corpul să facă față foamei veșnice.