Multe țări au salutat alegerea noului președinte iranian, care a preluat funcția recent, dar și-au exprimat îndoielile cu privire la probabilitatea unor schimbări majore în politica iraniană de la venirea la putere. Dar puține țări prezintă o astfel de inconsecvență și ezitare ca Rusia. În ultimele săptămâni, mass-media a raportat că președintele Vladimir Putin va vizita Teheranul și că Moscova va vinde armele militare moderne Iranului. Dar doar câteva zile mai târziu, aceste declarații au fost respinse. Interesele Rusiei în Iran sunt complexe și adesea contradictorii, ceea ce explică comportamentul aparent instabil al conducerii politice rusești.

iran

Liderii ruși se opun ca Iranul să creeze o armă nucleară, dar nu pentru că se tem de un atac nuclear iranian. Mai degrabă, sunt îngrijorați că armele nucleare nu vor apărea în mâinile unor vecini ruși. În plus, țările NATO folosesc politica iraniană antirachetă ca argument pentru implementarea programelor sale de apărare antirachetă, în timp ce Moscova consideră că același program își slăbește forțele.

În general, Kremlinul dorește să se schimbe unele direcții din politica iraniană și să se păstreze regimul. Conducerea rusă preferă Teheranul să-și continue politica anti-occidentală, nu pentru că Moscovei îi place o astfel de poziție a Iranului, ci din cauza fricțiunilor dintre Iran și Occident, Rusia, precum și China, rămân principalii parteneri ai acestei țări printre mari forțe. Tensiunile slăbesc, de asemenea, sprijinul iranian pentru planurile de construire a conductelor de energie trans-caspice pe care Occidentul intenționează să le finanțeze, ducând la creșterea prețurilor la energie prin restricționarea exporturilor iraniene de petrol și gaze. Liderii ruși știu că, dacă opoziția iraniană preia puterea, ar putea cere Moscovei să sprijine administrația președintelui ieșit Mahmoud Ahmedinejad.

Este adevărat că, după ce a dezvăluit informații despre programul nuclear la scară largă și secret al Iranului în urmă cu zece ani, guvernul rus exercită presiuni asupra Teheranului în încercarea de a limita și de a reține munca în domeniul nuclear. Rusia a întârziat în mod deliberat construcția primului reactor nuclear al Iranului în orașul Bushehr și a susținut, de asemenea, o rezoluție a ONU care impune sancțiuni Iranului. Însă oficialii ruși se opun sancțiunilor „zdrobitoare”, spunând că astfel de măsuri ar fi contraproductive și că contracararea aspirațiilor nucleare ale Iranului ar trebui să fie mai puțin amenințătoare. În loc să adopte noi sancțiuni, rușii solicită intensificarea dialogului dintre Washington și Teheran, precum și adoptarea altor măsuri colective care vizează corectarea comportamentului iranian. Oficialii ruși se bazează pe argumentele lor umanitare și tactice, dar în același timp nu vor să aducă atingere intereselor comerciale ale Rusiei și Iranului.

Diplomații ruși au menținut legături cu Teheranul, astfel încât Moscova să se poată ridica ca mediator între Iran și Occident. În acest caz, atât oficialii occidentali, cât și cei iranieni vor căuta favoarea Moscovei făcând concesii pentru alte probleme. Atât Bush, cât și Obama văd Rusia ca un potențial partener în procesul de limitare a tensiunilor nucleare ale Iranului. Mai mult, Rusia se abține de la orice inițiativă comună cu administrația Obama pentru a pune presiune asupra Iranului. Acest lucru se datorează parțial faptului că astfel de acțiuni vor arăta cât de limitată este influența Moscovei asupra Teheranului.

Căutând să profite la maximum de situație, guvernul rus exploatează această neîncredere, obligându-i pe iranieni să fie precauți și să nu irite Moscova inutil. Sprijinul pentru unele sancțiuni servește, de asemenea, ca un semnal că Rusia ar putea face viața iranienilor mizerabilă, dacă este necesar. Rușii au condamnat public sancțiunile impuse unilateral de țările occidentale pe lângă sancțiunile ONU. Dar pe plan intern, este probabil să-i întâmpine, deoarece aceste sancțiuni sporesc influența Moscovei asupra Teheranului. Diplomații ruși ar putea spune pe bună dreptate că salvează Iranul de sancțiuni mai severe, dar pot spune și altceva - că nu vor putea face acest lucru în viitor dacă Teheranul nu își va corecta comportamentul.

Richard Weitz, Senior Research Fellow, Hudson Institute, Redactor-șef, World Politics Review.