deficiența

Azotul este necesar pentru creșterea și dezvoltarea generală a unei plante, deoarece este implicat în producerea de acizi nucleici și proteine ​​care ajută celulele să se reproducă și să se divizeze. Azotul este, de asemenea, o parte importantă a clorofilei la plante. Când azotul este insuficient, planta devine îngălbenită a frunzelor bătrâne și zdrobirea celor tinere, ramurile laterale sunt reduse, plantele arată reticente și își trec rapid ciclul vegetativ. În prezența unei cantități excesive de azot în plantă, frunzele sunt de culoare verde închis, se îndoaie și devin greu la atingere. Plantele sunt predispuse la stres de secetă și nu dau roade. Dezvoltarea slabă a ramurilor secundare. În caz de deficit de azot la plante, se pot folosi îngrășăminte foliare, iar pe termen lung se recomandă creșterea materiei organice din sol și fertilizarea solului cu îngrășăminte azotate o dată în primăvară și de mai multe ori în timpul vegetației culturii.

Fosforul este un element foarte important pentru organismul plantei. Este implicat în diviziunea celulară și formarea zaharurilor. O altă sarcină principală a fosforului este transferul de energie în celulele vegetale. La începutul vegetației plantelor, fosforul este necesar pentru formarea rădăcinii și întărirea tulpinilor. Și mai mult în timpul vegetației fosforul este responsabil pentru înflorire și fructe. Nu în ultimul rând, fosforul întărește imunitatea plantelor și le face mai rezistente la agenți patogeni și dăunători. Cel mai frecvent simptom în absența fosforului este dezvoltarea slabă a plantelor. În frunzele vechi se schimbă culoarea de la verde închis la violet. Varfurile frunzelor par arse. Un alt simptom caracteristic este tulpinile întunecate ale plantelor. În caz de surplus de fosfor, se observă cloroză ca în cazul deficitului de fier, zinc sau magneziu. Îngrășămintele foliare pot fi utilizate pentru corectarea conținutului de fosfor în timpul sezonului de creștere. Aplicarea în sol a îngrășămintelor cu fosfor nu trebuie neglijată.

Potasiul este al treilea dintre macronutrienți după azot și fosfor, care joacă un rol foarte important în dezvoltarea organismului vegetal. Potasiul ca element este un activator major al enzimelor și participă la deschiderea corectă și la timp a stomatelor florilor. De asemenea, participă activ la dezvoltarea rădăcinii și la acumularea de zaharuri în plante. O altă datorie importantă a potasiului este menținerea echilibrului electrolitic și a transpirației în corpul plantei. Cele mai frecvente simptome ale deficienței de potasiu sunt: ​​plantele stunt și ondularea frunzelor. Doar frunzele vechi se îngălbenesc, în urma cărora par arse. Există o strivire masivă a fructelor unor astfel de plante. Pe lângă rumenirea frunzelor, se observă tulpini slab dezvoltate și ramuri laterale. Lipsa potasiului complică procesele de polenizare și fertilizare a plantelor. Nivelul ridicat de potasiu din plantă determină o deficiență de azot, iar cloroza apare și ca o deficiență de magneziu și calciu.

Calciul este, de asemenea, unul dintre elementele importante pentru buna funcționare a plantelor. Funcția principală a calciului este participarea sa la construirea pereților celulari și de a fi responsabil pentru creșterea globală a celulelor în organismul plantei. Calciul este, de asemenea, implicat în dezvoltarea frunzelor și rădăcinilor plantelor. Principalele simptome care se observă în deficiența de calciu sunt: ​​frunzele deformate și de formă neregulată, apariția putregaiului de vârf pe fructe, rumenirea frunzelor și a rădăcinilor în creștere, arsuri pe marginile frunzelor, ca la varză. Un alt simptom care poate fi observat este picătura prematură de fructe. Aprovizionarea ridicată cu calciu din plantă duce la tranziția multor oligoelemente într-o formă indigestibilă pentru plantă. Nivelurile ridicate de calciu pot provoca cloroză ca și în cazul deficitului de magneziu.

Rolul principal al magneziului este participarea sa la sinteza clorofilei. De asemenea, este responsabil pentru activitatea enzimatică din organismul plantei. Principalul simptom care se observă în deficiența de magneziu este îngălbenirea frunzelor vechi, cu excepția venelor, care rămân verzi. Se observă, de asemenea, o dezvoltare slabă a plantelor. Răsucirea vârfului frunzei este, de asemenea, foarte frecventă. La niveluri ridicate de magneziu în plantă există semne de deficit de calciu sau potasiu. De asemenea, datorită surplusului de magneziu, pe frunzele vechi apar pete necrotice, iar venele în sine pot schimba culoarea în maro. În timpul sezonului de creștere, se recomandă aplicarea magneziului pentru a regla nivelurile acestui element.

Sulful funcționează ca un activator pentru acțiunea enzimelor și coenzimelor. De asemenea, ajută la dezvoltarea rădăcinii. Cel mai frecvent simptom al deficitului de sulf este ramurile laterale slabe și subdezvoltate. Noile frunze care apar sunt de culoare galbenă, iar rădăcinile și tulpinile sunt mici și subdezvoltate. În prezența creșterii excesive cu sulf, se observă îmbătrânirea rapidă a plantei în sine. În absența sulfului, se recomandă utilizarea sulfului pur sau a sulfatului de potasiu.

Pinul este unul dintre cele mai importante oligoelemente. Stimulează construcția peretelui celular și formarea culorilor. Implicarea sa în diviziunea celulară și polenizarea este foarte importantă. O altă funcție importantă a borului este transportul zaharurilor. Principalele simptome observate în absența borului în plante sunt putrezirea rădăcinilor și moartea vârfului creșterii plantelor. Frunzele tinere devin maronii și arată ca arse. În absența pinului, cosurile mor în masă. Uneori pinul este cauza maturării inegale a fructelor. În prezența surplusului de pin în plantă, se observă rumenirea vârfului și a periferiei frunzelor și apoi moartea frunzei în sine.

Fierul este, de asemenea, un oligoelement foarte important și necesar pentru corpul plantei. Sarcina principală a acestui element este de a regla respirația celulei plantei, precum și de a ajuta la sinteza clorofilei. Principalele simptome observate sunt apariția petelor necrotice pe frunze și decolorarea acestora. Frunzele tinere dezvoltă cloroză, în care există îngălbenirea venelor frunzelor. Culoarea nesaturată se observă la fructe. Când sunt suprasolicitate cu fier, frunzele sunt acoperite cu pete maronii. În practică, se recomandă utilizarea fierului chelat sau a sulfatului feros.

Cuprul joacă un rol important în reglarea și construcția peretelui celular. O altă obligație importantă a acestui element este participarea sa la creșterea și divizarea celulelor, precum și stimularea activității enzimei. Cuprul este, de asemenea, necesar pentru metabolismul azotului și glucidelor. Un simptom al deficienței este rumenirea frunzei lângă vârful acesteia. Un alt semn al deficitului de miere sunt frunzele mici acoperite cu pete necrotice. O caracteristică caracteristică este încetarea creșterii rădăcinii, culoarea verde închis a frunzelor și a plantelor în general slabe și slab dezvoltate. Cu o cantitate excesivă de miere în plantă poate apărea cloroză din cauza deficitului de fier. În practică, în caz de deficit de miere, se recomandă aplicarea îngrășămintelor de calciu sau aplicarea foliară a mierii.

Manganul stimulează activitatea enzimei și susține ciclul energetic. Ajută la producerea de cloroplaste. Manganul îmbunătățește creșterea rădăcinilor și dezvoltarea fructelor. În absența manganului, frunzele se curbează și își reduc lățimea. Frunzele tinere devin galbene întregi, iar la adulți doar venele rămân de un verde mai închis. Dacă există supraofertă, se observă cloroză de fier, pete maronii pe frunzele vechi, colorare inegală a țesutului frunzelor. Dacă este necesar, se poate utiliza sulfat de mangan.

Molibdenul ajută la fixarea azotului și la reducerea absorbției nitraților. Îmbunătățește fotosinteza și este necesară în sinteza proteinelor. Simptome similare se observă în culturile de varză, unde, de exemplu, în conopidă există alungirea și răsucirea frunzelor și, ulterior, incapacitatea de a forma un cap. De asemenea, se observă dificultăți în polenizare. Excesul de aprovizionare cu acest element la plante este rar, dar în acest caz simptomele sunt cel mai adesea apariția deficitului de cupru sau fier.

Zincul este implicat în principal în sinteza clorofilei, stimulează activitatea enzimatică și joacă un rol esențial în echilibrul hormonal (în special auxina). Simptomele care apar în practică sunt strivirea și îngălbenirea frunzelor tinere. La început există doar secțiuni individuale, iar mai târziu întreaga frunză se poate usca. Un alt simptom caracteristic este internodele scurte. Excesul de aprovizionare cu acest element la plante este foarte rar, dar dacă apare, simptomele seamănă de obicei cu carența de fier.