capilară

În 2013, o nouă metodă de separare electroforetică lichidă a fost introdusă în laboratorul Cibalab. Sistemul complet automatizat și multiparametru asigură fracționarea de mare viteză în două tuburi capilare.

Sistemul funcționează pe principiul electroforezei capilare în soluție liberă. Prin această tehnică, moleculele încărcate sunt separate prin mobilitatea lor electroforetică într-un tampon cu pH specific. Proteinele sunt detectate direct prin absorbție la 200nm. Detectarea directă face posibilă determinarea cu acuratețe a fracțiilor individuale de proteine.

2. Capacități analitice

  • Fracționarea proteinelor serice;
  • Fracționarea proteinelor în urină;
  • Imunofenotipare;
  • Determinarea hemoglobinelor normale (HbA, A2, F) și a variantelor de hemoglobină (HbS, C, E, D etc.).
  • Determinarea asialotransferinei (CDT)

3. Conținutul informațiilor și semnificația clinică

Serul conține peste 100 de proteine ​​individuale. Concentrațiile lor pot varia în diferite condiții patologice. Sistemul de electroforeză capilară permite împărțirea proteinelor în 6 fracții principale: albumina, alfa1-, alfa2-, beta1-, beta2- și gamma globuline.

Caracteristicile electroforetice ale proteinelor serice în condiții clinice de bază

Inflamație acută Inflamație cronică Hepatită severă Ciroză Sindrom nefrotic Hipogamaglobulinemie Paraproteinemie Hipergammaglobulinemie Hipoproteinemie Deficitul de alfa1-antitripsină
Proteine ​​totale Albumină Alpha1- Alpha2- Beta- Gamma-
↓ N ↑ ↑ N ↓
↓ N ↑ ↑ N ↑ ↑
↓ N ↓↓ ↓ ↓ ↓ ↓
↓ N ↑ ↓↓ ↓ pod beta-gamma pod beta-gamma
↓↓ ↓↓ ↑↑ N ↓
↓↓↓
N ↑ ↓ ↓ ↓ vârf omogen vârf omogen
↑ N ↓ ↑
↓↓ ↓↓ N ↑ N ↑ ↓ ↓ N ↑
↓↓

↓ scădere, ↑ creștere, N normal

3.1 Inflamația acută

Proteinele majore de fază acută sunt alfa1-antitripsina, alfa1-acid glicoproteina (orosomucoidă), haptoglobina, CRP, alfa2-macroglobulina și ceruloplasmina. Ele cresc atât în ​​infecția acută (bacteriană, virală, parazitară), cât și în traumatismele de orice tip cu distrugere tisulară (mecanică, fizică, chimică), insuficiență cardiacă, comă metabolică (uremie, șoc etc.).

3.2 Inflamația cronică

Electroforetic, acest răspuns este reprezentat de o creștere ușoară până la moderată a alpha2-globulinelor și o ușoară creștere a beta-globulinelor (datorită creșterii complementului). Albumina poate fi ușor redusă cu o creștere simultană policlonală a gama globulinelor.

Creșterea acestor proteine ​​se observă nu numai în infecțiile cronice (bruceloză, tuberculoză etc.), ci și în bolile sistemice ale țesutului conjunctiv, alergiile, neoplasmele, boala Hodgkin, tulburările autoimune.

3.3 Boala hepatică are următoarele caracteristici specifice:

  • hepatită virală acută (cu excepția hepatitei severe): niveluri crescute de IgM și IgG
  • boli hepatice cronice (inclusiv ciroza): creștere semnificativă a IgM, IgG, IgA cu scăderea albuminei și transferinei.
  • distrugerea biliară: niveluri crescute de C4 și beta-lipoproteine

3.4 În sindromul nefrotic


Proteinuria selectivă se exprimă prin pierderea proteinelor cu greutate moleculară mică. Alfa-2 globulinele sunt crescute. Scăderea proteinelor totale este pronunțată.

3.5 Hipogamaglobulinemie și agamaglobulinemie

De multe ori aceste afecțiuni sunt cel mai frecvent congenitale și apar în copilărie (sindromul Wiskot-Aldrich, boala Bruton, ataxia teleangiectazie).

3.6 Gammopatia monoclonală și biclonală

Gammopatia monoclonală reflectă tulburări ale sintezei imunoglobulinei asociate cu proliferarea limfocitelor B. Electroforeza arată un vârf omogen (de obicei în regiunea gamma) care corespunde paraproteinei și în majoritatea cazurilor este asociat cu o scădere a imunoglobulinelor normale.
Imunoelectroforeza sau imunofixarea suplimentară trebuie efectuată pentru a tipifica gammopatia monoclonală.

3.7 Gammopatia policlonală

se caracterizează printr-o creștere difuză a regiunii gamma. Cele trei clase majore de imunoglobulină (Ig A, G, M) sunt de obicei crescute. După hipoalbuminemie, gamopatia policlonală este cea mai frecvent observată anomalie proteică.

  • Precizie și specificitate ridicate;
  • Limite largi de liniaritate;
  • Rezultate mai reproductibile din electroforeza cu agaroză;
  • Limite de referință comparabile cu cele ale electroforezei cu agaroză;
  • Viteza mare de separare;
  • Este necesară o cantitate mică de material biologic.


5. Material de cercetare


Referință bibliografică:
1.J.B.Henry, MD- Diagnosticul clinic și managementul prin metode de laborator-Ediția a XX-a
2.Tietz „Fundamentals of Clinical Chemistry” ediția a cincea 2001
3. P. Fauchier, F. Catalan-Interpretive Guide to Clinical Electrophoresis-2nd Edition

Materialul este informativ și nu poate înlocui consultația cu un medic. Asigurați-vă că consultați un medic înainte de a începe tratamentul.