homo
În bestsellerul internațional „Sapiens”, Yuval Noah Harari ne-a arătat cum rasa umană predomină în lupta pentru supraviețuire și cucerește planeta. În „Homo deus” - noua sa carte, nu mai puțin captivantă și provocatoare, el se concentrează pe viitorul omenirii și pe dorința oamenilor de a deveni evlavioși.
Rasa umană de astăzi este capabilă să controleze foametea în masă, epidemiile și războiul. Nu mai sunt forțe naturale de neînțeles și de necontrolat, ci provocări care pot fi depășite. Pentru prima dată în istorie, mai mulți oameni mor din cauza mâncării excesive decât din cauza foametei; de la bătrânețe decât de la boli infecțioase; mai mulți oameni se sinucid decât sunt uciși de soldați, teroriști și criminali.
Care vor fi, deci, cele mai importante puncte de pe agenda umanității în viitor? Inteligență artificială și depășirea morții? Vor deveni oamenii „zei” și cum vor proteja această lume fragilă de propria lor putere distructivă? Faceți cunoștință cu următoarea etapă a evoluției: „Homo Deus”.

1. Știința este din ce în ce mai unită în jurul unei dogme cuprinzătoare, conform căreia organismele sunt algoritmi și viața este prelucrarea datelor.
2. Intelectul este detașat de conștiință.
3. Algoritmii inconștienți, dar extrem de inteligenți, ne pot cunoaște în curând mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine.

Aceste trei procese ridică trei întrebări importante care sper să vă rămână în minte mult după ce ați citit această carte:

1. Sunt organismele cu adevărat doar algoritmi și viața doar procesarea datelor?
2. Ceea ce este mai valoros - intelectul sau conștiința?
3. Ce se va întâmpla cu societatea, politica și viața de zi cu zi atunci când algoritmii inconștienți dar extrem de inteligenți ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine?

Principalele subiecte din carte:

Nu reacționăm niciodată la evenimentele din lumea exterioară, ci doar la senzațiile din propriul nostru corp. Nimeni nu suferă pentru că și-a pierdut slujba, pentru că a divorțat sau pentru că guvernul a declarat război. Singurul lucru care îi face pe oameni nefericiți sunt senzațiile neplăcute din corp. Pierderea unui loc de muncă poate provoca, fără îndoială, depresie, dar depresia însăși este de fapt o senzație fizică neplăcută. Mii de lucruri ne pot enerva, dar furia nu este niciodată o abstractizare. Este întotdeauna un sentiment de căldură și tensiune în corp și asta face ca furia să fie atât de nebună. Nu întâmplător spunem că suntem „arși” de furie.

Exact așa funcționează motorul cu aburi. Sigilați aburul într-un recipient. Creează din ce în ce mai multă presiune și apoi deschideți brusc o supapă și eliberați presiunea într-o anumită direcție pentru a conduce, să zicem, un tren sau un război. Nu numai în armată, ci în toate sferele de activitate, ne plângem adesea de tensiunea care s-a acumulat în noi și ne temem că, dacă nu „ne lăsăm aburi”, vom exploda.

În secolul 21, sună copilăresc să comparăm psihicul uman cu un motor cu aburi. Astăzi avem o tehnologie mult mai complexă - computerul, așa că explicăm psihicul uman ca și cum ar fi un computer care procesează date, nu un motor cu abur care reglează presiunea. Dar această nouă analogie poate fi la fel de naivă. La urma urmei, computerele sunt inconștiente. Nu vor nimic chiar și atunci când au un gândac, iar Internetul nu face rău chiar și atunci când regimurile autoritare deconectează țări întregi de pe web. De ce atunci să folosim computerele ca model pentru înțelegerea conștiinței?

Așa merge povestea. Oamenii împletesc o rețea de narațiuni, cred în ele din toată inima, dar mai devreme sau mai târziu rețeaua se dezlănțuie și, atunci când privim înapoi, nu putem înțelege cum cineva a luat deloc astfel de lucruri deloc. Privit în acest fel, a face o cruciadă în speranța de a te regăsi în paradis sună ca o nebunie completă. Privit în acest fel, Războiul Rece pare și mai nebunesc. Este posibil ca în urmă cu treizeci de ani oamenii să fie dispuși să riște distrugerea nucleară pentru că credeau într-un paradis comunist? Peste o sută de ani, credința noastră în democrație și drepturile omului poate părea la fel de neînțeleasă pentru descendenții noștri.

În ultimii 70.000 de ani, realitățile intersubiective pe care le-a inventat Sapiens au devenit mai puternice și domină lumea de astăzi. Vor supraviețui cimpanzeii, elefanții, jungla amazoniană sau ghețarii arctici în secolul XXI? Depinde de dorințele și deciziile realităților intersubiective, cum ar fi Uniunea Europeană și Banca Mondială; realități care există doar în imaginația noastră comună.

Ficțiunea nu este un lucru rău. Este vital. Fără povești convenționale despre lucruri precum bani, țări sau corporații, nicio societate umană complexă nu poate funcționa. Nu putem juca fotbal dacă nu credem cu toții în aceleași reguli imaginare; nu putem beneficia de piețe și instanțe fără astfel de povești fictive. Dar poveștile sunt doar instrumente. Nu trebuie să devină obiectivele sau criteriile noastre. Dacă uităm că sunt doar ficțiune, pierdem legătura cu realitatea. Apoi începem războaie „pentru a câștiga mulți bani pentru corporație” sau „pentru a proteja interesul național”. Corporațiile, banii și națiunile există doar în imaginația noastră. Le-am inventat pentru a ne servi; atunci de ce suntem dispuși să ne sacrificăm viața pentru a-i sluji?

În secolul 21, vom crea ficțiuni și mai puternice și mai multe religii totalitare decât în ​​orice epocă anterioară. Cu ajutorul biotehnologiei și a algoritmilor informatici, aceste religii nu numai că ne vor controla existența în fiecare minut, dar vor putea să ne remodeleze corpurile, creierele și mințile și să creeze lumi virtuale întregi, fiecare cu propriul său iad și paradis. A putea distinge ficțiunea de realitate și religia de știință va deveni din ce în ce mai dificil, dar din ce în ce mai important.

Extrase din PARTEA A TREIA a cărții:

Rareori oamenii reușesc să inventeze valori complet noi. Ultima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în secolul al XVIII-lea, când revoluția umanistă a început să predice idealurile inspiratoare de libertate, egalitate și fraternitate între oameni. După 1789 - în ciuda numeroaselor războaie, revoluții și răsturnări - oamenii nu au reușit să construiască valori noi. Toate conflictele și luptele de atunci au fost purtate fie în numele celor trei valori umaniste, fie în numele unor valori chiar mai vechi, cum ar fi închinarea la Dumnezeu sau slujirea neamului. Dataismul este prima mișcare din 1789 care creează o valoare cu adevărat nouă: libertatea informației.

Nu trebuie să confundăm libertatea informației cu vechiul ideal liberal al libertății de exprimare. Libertatea de exprimare este acordată oamenilor și le protejează dreptul de a gândi și de a spune orice vor - precum și dreptul lor de a păstra tăcerea și de a-și păstra gândurile pentru ei înșiși. Cu toate acestea, libertatea de informare nu este dată oamenilor. Se dă informației.

La punctul culminant al multor filme de science fiction de la Hollywood, oamenii se confruntă cu o invazie de extratereștri, o armată de roboți rebeli sau un supercomputer omniscient care vrea să-i distrugă. Rasa umană pare condamnată. Dar în ultimul moment, contrar tuturor așteptărilor, umanitatea triumfă asupra a ceva ce extratereștrii, roboții și supercomputerele nu știu și nu pot înțelege: dragostea. Inspirat de iubitul său, eroul, care până acum a fost manipulat de supercomputer și străpuns de gloanțele roboților răi, face brusc o mișcare neașteptată și învinge Matrixul nedumerit. Pentru datism, scenariile de acest gen sunt de-a dreptul ridicole. Este singurul lucru la care te poți gândi? - îi reproșează scenaristilor de la Hollywood. "Dragoste?" Și nici măcar o dragoste cosmică platonică, ci o atracție trupească între două mamifere? Chiar crezi că un computer omniscient sau extratereștrii care au reușit să cucerească întreaga Galaxy își vor pierde mințile și cuvintele chiar înainte de un val de hormoni?

Având în vedere tot ce se întâmplă în lumea noastră haotică, pe ce să ne concentrăm?
În lunile următoare, cel mai bine este probabil să ne concentrăm pe probleme imediate, cum ar fi tulburările din Orientul Mijlociu, criza refugiaților din Europa și încetinirea economiei chineze. Când vine vorba de decenii, încălzirea globală, inegalitățile aprofundate și frământările pieței forței de muncă vin în prim plan. Dar dacă privim viața într-o perspectivă cu adevărat pe termen lung, toate problemele și schimbările vor fi umbrite de trei procese interdependente:

  1. Știința este din ce în ce mai unită în jurul unei dogme cuprinzătoare conform căreia organismele sunt algoritmi și viața este prelucrarea datelor.
  2. Intelectul este detașat de conștiință.
  3. Algoritmii inconștienți, dar extrem de inteligenți, ne pot cunoaște în curând mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine.

Aceste trei procese ridică trei întrebări importante care sper să vă rămână în minte mult după ce ați citit această carte:

  1. Sunt organismele cu adevărat doar algoritmi și viața doar procesarea datelor?
  2. Ceea ce este mai valoros - intelectul sau conștiința?
  3. Ce se va întâmpla cu societatea, politica și viața de zi cu zi când algoritmii inconștienți, dar foarte inteligenți, ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine?

Există o mare confuzie cu privire la acest concept de „liber arbitru”. În mod evident, oamenii au voință, au dorințe și sunt uneori liberi să-și îndeplinească dorințele. Cu toate acestea, oamenii nu sunt liberi să-și aleagă dorințele. O puteți observa cu ușurință. Uită-te la următorul gând care se va desfășura în mintea ta. De unde a venit? Ai ales să te gândești la asta? Se pare că nu.

Când îți observi cu atenție mintea, îți dai seama că nu ești liber să alegi ce să gândești, ce să simți și ce vrei. Conștientizarea acestui lucru ne poate ajuta să devenim mai puțin obsesivi în ceea ce privește opiniile, sentimentele și dorințele noastre. Oamenii acordă de obicei atât de multă importanță dorințelor lor încât se străduiesc să controleze și să modeleze lumea în funcție de ei. În căutarea dorințelor lor, oamenii zboară spre Lună, duc războaie mondiale și distrug sistemul ecologic. Dacă înțelegeți că dorințele voastre nu sunt rezultatul alegerii libere, ci sunt rezultatul proceselor biochimice din corp și creier, sperați că veți fi mai puțin ocupați cu ele.

Cred că înțelegerea noastră, a minții și a dorințelor noastre așa cum sunt ele vor face lumea un loc mai bun decât dacă încercăm să realizăm orice fantezie a minții noastre. De aceea, personal dedic două ore în fiecare zi meditației, în fiecare an merg într-un refugiu lung de meditație între 30 și 60 de zile. Practic meditația Vipassana, care este o metodă de observare a conștiinței într-un mod sistematic și obiectiv. Mintea este în permanență în contact cu senzațiile corpului. În fiecare moment experimentăm întotdeauna un sentiment în corp și mintea reacționează la el.

Chiar și atunci când credem că reacționăm la criza financiară globală, la ceea ce spune Donald Trump la televizor sau la o amintire dureroasă din copilărie, reacționăm de fapt la o senzație corporală prezentă aici și acum. În Vipassana învățăm să observăm sistematic și obiectiv senzațiile corpului și reacțiile minții la acestea, dezvăluind astfel cele mai profunde tipare mentale. Meditația nu este o evadare din realitate. Se conectează cu realitatea. Timp de cel puțin două ore pe zi, observ de fapt realitatea, în timp ce în restul de 22 de ore, sunt copleșit de e-mailuri, tweets și videoclipuri amuzante despre pisici. Fără claritatea și înțelegerea pe care le-am câștigat din practicarea Vipassana, nu aș fi putut scrie Sapiens și Homo Deus.