alianței

Summitul NATO de la Londra din 3-4 decembrie va oferi liderilor Alianței posibilitatea de a reafirma importanța Alianței în urma atacurilor recente asupra eficacității acesteia de către președintele francez Emmanuel Macron. Declarația lui Macron conform căreia NATO se află într-o „moarte cerebrală” amintește de declarațiile de campanie ale președintelui Donald Trump conform cărora Alianța s-a epuizat. Atacurile lui Trump s-au concentrat asupra cheltuielilor de apărare ale NATO, iar disprețul lui Macron ar putea încuraja Alianța să-și consolideze rolul.

Este important să ne amintim că NATO a fost creată pentru a preveni dominația Europei de către forțele expansioniste și este o piatră de temelie a alianței transatlantice. Securitatea Europei este vitală pentru securitatea americană, iar prezența sa militară permite Statelor Unite să proiecteze capacități de descurajare a amenințărilor și să răspundă decisiv dacă interesele comune de securitate sunt amenințate de regiunile învecinate.

Summitul de la Londra va revizui pachetul de măsuri convenit în cadrul reuniunii miniștrilor de externe NATO de la Washington din aprilie 2019. Pachetul s-a axat pe regiunea Mării Negre și necesitatea îmbunătățirii „conștientizării situației NATO” prin schimb de informații, instruirea forțelor navale, exerciții și sprijin sporit pentru Georgia și Ucraina. Strategii NATO înțeleg că lungul flanc estic este tot mai expus la descoperiri și activități subversive de către Moscova revizionistă. Puterea Rusiei poate slăbi, dar pe termen scurt continuă să reprezinte o amenințare semnificativă pentru vecinii săi și pentru mai multe state membre NATO. Kremlinul consideră că toate lacunele de coeziune NATO sunt vulnerabilități și devine cel mai ambițios atunci când observă o divizare între aliați.

Macron a declarat că Statele Unite arată un angajament în scădere față de Alianță și și-a pus întrebarea dacă NATO garantează în continuare apărarea colectivă. Cel mai bun mod de a răspunde acestor acuzații și de a-l priva de orice avantaj pe Putin este evidențierea principalelor amenințări cu care se confruntă Europa și luarea de măsuri pentru a le aborda. Inițiativa NATO pentru prezența frontului adaptat condusă de Washington a întărit deja forțele de descurajare NATO din cele trei state baltice și Polonia prin creșterea prezenței trupelor aliate occidentale, desfășurarea de echipamente și creșterea exercițiilor militare regionale. Această inițiativă ar trebui extinsă la regiunea Mării Negre, unde amenințările din partea Rusiei sunt în creștere.

NATO trebuie să se pregătească pentru cinci scenarii potențiale de conflict, fie că trebuie să descurajeze escaladarea tensiunilor militare, să rezolve conflictele armate sau să se apere împotriva confruntării militare deschise. În primul rând, Moscova ar putea intensifica războiul împotriva Ucrainei. Pe lângă blocarea porturilor ucrainene din Marea Azov, marina rusă se poate îndrepta spre alte porturi de pe coasta Mării Negre, inclusiv la ieșirea cheie din Odessa. Crimeea va fi folosită ca poziție pentru a lansa atacuri asupra operațiunilor de-a lungul întregii linii de coastă ucrainene. Moscova și-a consolidat capacitatea navală și se află într-o poziție puternică de a respinge orice contra-încercare a forțelor NATO de a deschide benzile maritime. Care va fi efectul unei blocade pe termen lung asupra Ucrainei - aceasta va slăbi țara economic, va promova instabilitatea socială, va slăbi guvernul de la Kiev și o va face mai susceptibilă la cererile politice ale Kremlinului.

În al doilea rând, Moscova ar putea provoca o provocare care implică etnici ruși sau vorbitori de rusă în Estonia sau Letonia pentru a justifica o invazie directă pentru a proteja minoritățile naționale presupuse pe cale de dispariție. Agenții sub acoperire ruși și sursele de dezinformare ar putea impune separatismul, similar modelului ucrainean din Donbass, în regiunile vorbitoare de rusă din estul Estoniei (Narva) și estul Letoniei (Latgale), sau chiar să provoace conflicte etnice la Riga și Tallinn. Mai multe scenarii subversive simultane ar putea reprezenta o provocare directă pentru NATO și pot testa dacă coeziunea Alianței este suficientă pentru a depăși cererile agenților ruși.

În al treilea rând, Moscova ar putea destabiliza Belarusul încercând să-l înlocuiască pe președintele Alexander Lukașenko cu un loialist pro-Putin dacă Kremlinul decide că Belarusul se îndepărtează de orbita Rusiei față de instituțiile occidentale. Putin ar putea, de asemenea, să facă presiuni pentru o mai strânsă unificare între Rusia și Belarus și să-și asigure un pretext pentru un alt mandat în funcția de președinte al unui nou stat după expirarea mandatului său actual în 2024. Astfel de mișcări ar putea provoca opoziția din Belarus și ar putea conduce la o intervenție militară rusă mai amplă. Prezența trupelor rusești la granițele vestice ale Belarusului va fi văzută ca o amenințare directă din partea Poloniei, Ucrainei, Lituaniei și Letoniei. Acest lucru ar spori probabilitatea ca Moscova să provoace incidente pentru închiderea coridorului Suwalki și unirea forțelor în Belarus și Kaliningrad. Kremlinul va fi, de asemenea, într-o poziție mai bună pentru a ataca Ucraina atât din nord, cât și din est.

În al patrulea rând, regiunea separatistă transnistreană sprijinită de Moscova din Moldova ar putea fi utilizată pentru a accelera conflictul cu guvernul moldovenesc sau cu Ucraina sau România. Atacurile de dezinformare ale Moscovei spun că Kievul amenință existența Transnistriei și ar putea ajuta România să asimileze Moldova. În același timp, propaganda rusă spune că Bucureștiul încearcă să anexeze Moldova împreună cu bucăți de teritoriu din Ucraina. Scopul Moscovei este de a provoca nesiguranță și conflicte între Moldova, România și Ucraina și de a pregăti terenul pentru intervenție, sub pretextul protejării Transnistriei sau a populației de limbă rusă din Moldova și Ucraina.

Moscova poate susține, de asemenea, separatismul găgăuz în sudul Moldovei și în Dunarea Ucrainei ca pretext pentru a-și plasa trupele sau agenții în aceste teritorii. În același timp, Rusia ar putea amenința atât împărțirea României, cât și a Ucrainei, sprijinind crearea unei Republici Budjak, protejată de Rusia, în sudul Moldovei și în părți ale regiunii Odessa din Ucraina, locuită de minorități moldovenești, găgăuze, rusești și bulgare.

În al cincilea rând, Moscova ar putea provoca conflicte în Caucazul de Sud pentru a preveni dezvoltarea unor legături mai strânse între cele trei state regionale și Occident. Rusia ar putea submina suveranitatea Georgiei printr-o nouă diviziune ofensivă a țării cu un coridor militar între teritoriul ocupat de Rusia din Osetia de Sud și Armenia. Acest lucru va consolida prezența militară a Rusiei în Armenia și va trimite un semnal guvernului reformist din Erevan că Moscova nu va tolera apropierea țării de Occident.

Moscova ar putea relua, de asemenea, conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan privind regiunea ocupată Nagorno-Karabakh și teritoriile adiacente ca pretext pentru a-și plasa trupele ca „menținători ai păcii” și a pune mai multă presiune asupra celor două țări. Tensiunile dintre Tbilisi și Baku, inclusiv disputele privind accesul la mănăstirea ortodoxă georgiană din Azerbaidjan, ar putea fi, de asemenea, umflate de Rusia în favoarea sa. Astfel de manevre ar permite Moscovei să întrerupă legăturile energetice și de transport non-rusești între Bazinul Caspic și Europa, inclusiv coridorul sudic al gazelor din Azerbaidjan, și ar permite Moscovei să-și intensifice ofensiva energetică în toată Europa.

Oricare dintre conflictele potențiale ar putea pune NATO într-o confruntare mai directă cu Rusia. Cel mai eficient mod de a evita războiul deschis este să demonstreze forța și să construiască elemente de descurajare fiabile. Alianța trebuie să țină pasul cu aceste noi pericole, desfășurându-și trupele mai aproape de zone în care membrii și partenerii NATO se confruntă cu amenințări, asigurând astfel un răspuns politic și militar rapid la eventualele provocări de la Moscova.