asiatici

La sfârșitul secolului trecut, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore și Hong Kong au câștigat porecla „Tigrii asiatici” datorită dezvoltării lor economice accelerate.

Astăzi este în joc, iar țările din regiunea Asiei de Sud-Est se confruntă cu o serie de provocări economice, scrie The Economist.

În urmă cu douăzeci și cinci de ani, economistul Paul Krugman a publicat o analiză în revista americană Foreign Affairs intitulată The Myth of the Asian Economic Miracle.

În acesta, el susține că, în ciuda ratelor de creștere uimitoare pe care economiile asiatice le-au arătat la sfârșitul anilor '90, ele nu au reușit să își îmbunătățească eficiența.

Potrivit acestuia, puterea lor se bazează pe mobilizarea resurselor interne, nu pe inovație și îmbunătățirea eficienței.

„Singapore, de exemplu, își mobilizează resursele de muncă și capital atât de nemilos încât chiar și Stalin ar fi mândru”, a scris Krugman.

Acest model de creștere are limitările sale. Ocuparea forței de muncă nu poate crește la nesfârșit, iar introducerea de investiții suplimentare în producție la un moment dat începe să aducă randamente negative.

Din acest motiv, ritmul de creștere al așa-numitelor „tigri asiatici” va încetini inevitabil, prezice economistul.

În această predicție, el are, fără îndoială, dreptate. În ultimul deceniu, produsul intern brut al celor patru economii de top din Asia de Sud-Est a crescut cu o medie de 3% pe an, cu mult sub nivelurile de la începutul anilor 1990 (peste 8%).

Dar, în ceea ce privește inovația și eficiența economică, aceste țări au făcut progrese semnificative de la începutul secolului 21. În perioada 2000 - 2017, productivitatea muncii la cei patru „tigri asiatici” a crescut de două ori mai repede decât în ​​Statele Unite, scrie publicația.

Dar, de fapt, comparația cu Uniunea Sovietică a lui Stalin nu este atât de înspăimântătoare pentru liderii acestor țări. Ei își fac griji mult mai mult decât analogiile cu vecina lor apropiată Japonia și stagnarea „elegantă” a acesteia care a durat aproape trei decenii.

După multe criterii, japonezii trăiesc mult mai bine decât majoritatea asiaticilor. Dar Țara Soarelui Răsare își pierde treptat influența economică. În anii 1990, a reușit să atingă 85% din produsul intern brut pe cap de locuitor din Statele Unite. Astăzi acest nivel este de aproximativ 70% și continuă să scadă.

Unul dintre principalele motive pentru această tendință este îmbătrânirea populației în Japonia. Singura țară în care vârsta medie este mai mare este micul principat independent din Monaco.

Și în următorii 30 de ani, populațiile Coreei de Sud, Taiwan, Singapore și Hong Kong sunt de așteptat să îmbătrânească mai repede, chiar și decât în ​​Japonia.

La începutul secolului, aceste țări au luat un exemplu din modelul economic japonez și au încercat să îl copieze. Coreea de Sud și Taiwan sunt mult mai puternice în producția industrială decât în ​​servicii.

Toți cei patru „tigri” se bazează în principal pe exporturi, care generează cea mai mare parte a cererii pentru produsele lor.

Marea întrebare este dacă aceste țări vor repeta eșecul miracolului economic japonez în același mod în care au copiat succesul său? Potrivit The Economist, economiile lor sunt foarte diferite de cele din Japonia.

Politica lor fiscală, de exemplu, este mult mai conservatoare decât cea urmată de Tokyo chiar înainte de criza datoriilor din Asia de la sfârșitul anilor '90. Băncile lor au tampoane de capital suficient de ridicate, iar nivelul datoriei publice este relativ scăzut.

Dacă se confruntă cu probleme economice mai grave, ar fi din cauza propriilor greșeli, nu atât din cauza replicării modelului japonez.

Taiwanul dorește să-și reducă dependența de China, dar aceasta se dovedește a fi o sarcină dificilă, având în vedere că Imperiul Celestial rămâne în centrul „gravitației” economice a Asiei.

În Coreea de Sud, concentrarea bogăției și influenței în marile corporații alimentează nemulțumirea publicului și se aud din ce în ce mai mult apelurile pentru o distribuție mai echitabilă a resurselor.

În Singapore, sistemul politic gestionat cu atenție se află sub presiune din ce în ce mai mare, iar mișcările anti-imigrație arată că țările asiatice nu sunt „imune” la populism, care prinde avânt în alte părți ale lumii.

Hong Kong este „tigrul” cel mai periclitat. Protestele împotriva conducătorilor Partidului Comunist Chinez ar putea arunca țara într-o criză severă și prelungită.

Există multe lucruri care pot merge prost în toate cele patru economii asiatice, scrie The Economist. Dar, în același timp, își păstrează multe dintre punctele forte. Coreea de Sud continuă să fie o superputere tehnologică globală, cu unele dintre cele mai puternice mărci ale sale, de la smartphone-uri la idoli pop.

Taiwanul, chiar și în cele mai dificile perioade geopolitice, își păstrează rolul important în lanțul de aprovizionare pentru întreaga regiune asiatică, având în același timp un ecosistem stabil pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Hong Kong este „artera” care leagă China de piețele financiare globale, iar Singapore este una dintre cele mai diversificate economii din Asia, unde nivelul de trai crește constant.

„Tigrii asiatici” sunt importanți pentru restul lumii. Sunt pionieri mondiali ai tehnologiei, iar economiile lor se confruntă cu aceleași provocări care au afectat țările „bogate” timp de decenii - îmbătrânirea, protejarea și adaptarea lucrătorilor la automatizare, revitalizarea productivității, echilibrul politic dintre Statele Unite și China și creșterea veniturilor stagnante și păstrarea prețurilor imobiliare în continuă creștere.

Cu câteva decenii înainte de a fi numiți „tigri asiatici”, aceste țări au fost asemănate cu alte animale - „gâștele zburătoare”, care l-au urmărit îndeaproape pe liderul „turmei” în fața Japoniei. Este mult mai ușor pentru păsări să zboare în spatele ghidului lor, profitând de forța suplimentară creată de aripile sale.

Dar autorii acestei comparații uită ceva foarte important - liderii din turmă se schimbă constant. Coreea de Sud, Taiwan, Singapore și Hong Kong au petrecut decenii la umbra economiilor asiatice mai dezvoltate. În acest moment, însă, în bine sau în rău, nu este nimeni de urmat.