ZILNIC COOPERATIV NAȚIONAL

când

  • începând
  • Bulgaria
  • Poziţie
  • Opinie
  • Economie
  • Cultură
  • Lume
  • Sport
  • sabat
  • Patriot
  • Mare politică
  • Turcia astăzi
  • Pentru acasa
  • China astăzi

  • Sari la conținut

Ediția 16, Anul XXXII

Când transpirația este un semnal de boală?

Dacă călătoriți cu mijloacele de transport în comun sau vă aflați doar într-un loc public, nu puteți să nu simțiți mirosul cuiva. Mai ales dacă temperaturile din exterior depășesc 30 de grade. Atunci probabil că vă amintiți că trebuie să fim mai stricți cu propria noastră igienă. Cu toate acestea, este bine de știut că mirosul urât poate să nu se datoreze lipsei obiceiurilor de igienă. O mare parte a bolilor grave cauzează transpirații neplăcute, adică. această problemă nu trebuie ignorată.

Există afecțiuni medicale care duc la eliberarea unui miros corporal foarte neplăcut. În unele cazuri, mirosul poate fi de varză fiartă, în altele - de picioare aburite, iar în altele - de pește putrezit. Condițiile sunt rare, dar simptomele lor sunt acute și uneori periculoase pentru sănătate.

Mirosul neobișnuit al corpului este adesea un semn al unei probleme mai grave, nu doar lipsa unor obiceiuri de igienă de bază. Cel mai adesea, transpirația este un semn al unui defect în defalcarea alimentelor consumate, adică. acesta poate fi un simptom al unei boli metabolice.

Un bun exemplu în acest sens este o afecțiune numită trimetilaminurie sau sindromul mirosului de pește. Corpurile celor care suferă de această boală mirosesc pești în descompunere, deoarece metabolismul lor nu reușește să descompună un compus cunoscut de medici sub numele de trimetilamină. I se datorează transpirații neplăcute.

Trimetalamina este produsă în corpul tuturor oamenilor, în special de bacteriile intestinale, care o secretă în timpul digestiei ouălor, ficatului și peștilor. Prezența compusului nu este o problemă pentru organism, deoarece este transformată într-o moleculă inodoră de către o enzimă hepatică specială (monooxigenază care conține flavină). Cu toate acestea, persoanele care suferă de sindromul mirosului de pește poartă o mutație genetică care împiedică sintetizarea corectă a acestei enzime. Fără cantități suficiente, totuși, trimetalamina se acumulează în organism și este excretată prin transpirație, urină și chiar prin expirație.

Medicii explică faptul că mirosul neplăcut în această afecțiune poate fi evitat prin modificări ale dietei. Pacienții trebuie pur și simplu să evite consumul anumitor produse. Cealaltă metodă de tratament este prin perfuzie intravenoasă de antibiotice care suprimă bacteriile care eliberează trimetalamină. Ar fi bine să știm însă că, deși există un simptom neplăcut, această boală nu pune în pericol sănătatea umană.

Cu toate acestea, o altă afecțiune cunoscută sub numele de acidemie izovalerică poate duce la moarte. Emite un miros neplăcut de picioare transpirate și aburite. Pericolul în acest caz este că boala poate duce la afectarea creierului și chiar la moarte, în special la copii. Se caracterizează prin incapacitatea de a descompune complet aminoacidul leucină. În corpul unui astfel de pacient, acesta este descompus doar în acid izovaleric, care poartă mirosul greu de brânză sau șosete murdare.

Acumularea acestui acid este baza simptomului olfactiv neplăcut. În plus, această problemă metabolică duce la reținerea toxinelor în organism. La rândul său, acest lucru duce la afectarea severă a sistemului nervos central și poate provoca moartea dacă boala nu este prinsă și tratată la timp.

Mirosul de varză murată sugerează că organismul nu poate face față procesării aminoacizilor tirozină. Ca urmare, există o acumulare de diverși acizi în organism, ceea ce poate duce la afectarea gravă a ficatului și a rinichilor, precum și modificări ale țesutului osos.

Lipsa glucidelor din meniu poate duce la mirosul neplăcut de acetonă emis prin transpirație. Experții explică faptul că, pentru a furniza glucoză, corpul începe să ardă grăsimea acumulată. Acetona este eliberată ca produs final al acestei reacții. Acest miros apare de obicei în timpul postului prelungit, deshidratării sau în faza inițială a diabetului.