pregătim

Cu doar un an în urmă, lumea se bucura de o creștere economică accelerată. În 2017, toate țările dezvoltate, cu excepția Regatului Unit, precum și majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, au raportat o creștere a produsului intern brut.

Comerțul global era în plină desfășurare, economia SUA era în plină expansiune, China a reușit să evite o spirală deflaționistă și chiar și vești economice bune au venit din zona euro. În 2018, însă, imaginea este destul de diferită, scrie The Economist.

În 2018, principala problemă a economiei mondiale este legată de dezvoltarea sa inegală. Reducerile fiscale ale președintelui american Donald Trump au ajutat cea mai mare economie din lume să crească cu mai mult de 4%, iar șomajul peste ocean este la cel mai scăzut nivel din 1969.

Cu toate acestea, Fondul Monetar Internațional prezice că anul acesta aproape toate celelalte economii dezvoltate vor raporta o încetinire, iar pe piețele emergente problemele sunt și mai grave.

Acest „decalaj” dintre Statele Unite și restul lumii duce la un decalaj în politica monetară. Din decembrie 2015, Rezerva Federală a întreprins opt creșteri ale ratei dobânzii cheie.

Banca Centrală Europeană este încă departe de a face primul pas în această direcție. Ratele dobânzii din Japonia sunt negative, iar China, care este principala „țintă” în războiul comercial al lui Trump, și-a relaxat politica monetară săptămâna aceasta, în încercarea de a contracara declinul economic.

Faptul că ratele dobânzilor cresc doar în America și aproape nicăieri în lume a dus la aprecierea dolarului american. Pentru piețele emergente, acest lucru înseamnă automat dificultăți mai mari în rambursarea datoriilor externe exprimate în dolari.

Aceste probleme au fost resimțite dureros în Argentina și Turcia, iar la începutul acestei săptămâni Pakistanul a cerut FMI un ajutor.

Vestea bună este că sistemele bancare de astăzi sunt mult mai rezistente decât erau acum 10 ani la începutul crizei financiare. Șansa unei recesiuni globale la scară largă, similară cu cea pe care am văzut-o atunci, este relativ mică, scrie The Economist.

Piețele financiare emergente pot aduce unele pierderi investitorilor, dar în cele din urmă, indicatorii „economiei reale” sunt încă relativ puternici.

Dar aici se află una dintre problemele potențiale. Lumea țărilor bogate nu este pregătită să facă față nici măcar unei recesiuni relativ „modeste”. Arsenalul băncilor centrale a fost epuizat în lupta cu consecințele crizei financiare.

Din punct de vedere istoric, Rezerva Federală SUA a redus ratele dobânzii cu o medie de 5 puncte procentuale în cazurile de recesiune economică. Astăzi, instituția poate folosi mai puțin de jumătate din acest potențial înainte ca ratele dobânzii să ajungă la zero, iar zona euro și Japonia nici măcar nu au acest lucru.

Cu toate acestea, bancherii centrali au alte opțiuni, inclusiv extinderea deja familiară a așa-numitei „relaxări cantitative” și achiziționarea de valori mobiliare pe piață prin extinderea bilanțurilor lor. Eficacitatea acestei abordări este discutabilă, dar dacă nu funcționează, ar putea fi încercate chiar și măsuri mai radicale, inclusiv injecții financiare directe în indivizi.

Guvernele își pot crește și cheltuielile. Chiar și țările cu niveluri ridicate ale datoriei pot beneficia de stimulente fiscale în perioadele de recesiune, scrie ziarul.

Marea întrebare este dacă utilizarea acestor instrumente este acceptabilă din punct de vedere politic. Băncile centrale din întreaga lume se vor confrunta cu o posibilă nouă recesiune, cu bilanțuri care sunt deja umflate la niveluri record. Fed, de exemplu, atinge 20% din PIB.

Oponenții stimulentelor financiare spun că denaturează piețele și umflă bule financiare periculoase. În plus, această abordare are limitările sale. Banca Centrală Europeană, de exemplu, are un „plafon” care îl împiedică să dețină mai mult de 33% din datoria publică a fiecărei țări din zona euro.

Stimulentele fiscale își au cu siguranță adversarii politici, indiferent de argumentele economice în favoarea lor. Cele mai acute probleme din acest punct de vedere sunt din nou în Europa, unde Germania și multe alte țări din jumătatea de nord a continentului se tem că vor trebui să acopere „factura” celor care nu își achită datoriile.

Restricțiile impuse pasivelor guvernamentale au drept scop prevenirea risipei, dar și reducerea oportunităților de stimulente financiare la nivel de stat.

Politica se dovedește, de asemenea, a fi un obstacol serios în calea soluționării internaționale a problemelor economice. Pentru a depăși efectele crizei financiare din 2008 a fost necesară o cooperare transfrontalieră fără precedent.

Cu toate acestea, ascensiunea mișcărilor populiste din întreaga lume în ultimii ani pune sub semnul întrebării posibilitatea realizării unei astfel de „înțelegeri” globale până în prezent. Pe de altă parte, deprecierea monedelor provoacă dispute comerciale. În această săptămână, secretarul Trezoreriei SUA, Stephen Mnuchin, a acuzat din nou China de devalorizare „deliberată” a yuanului.

Trebuie luate măsuri urgente pentru a preveni toate aceste potențiale pericole, avertizează The Economist. Dacă bancherii centrali ajung la un acord reciproc cu privire la acțiuni în timp util în cazul creșterii scăzute sau a inflației slăbite, aceștia vor genera așteptări pozitive ale pieței care vor juca rolul stimulilor naturali.

Creșterea obiectivelor de inflație acum, împreună cu ratele dobânzii, le „dezlegă mâinile” pentru a slăbi politica la sfârșitul ciclului economic pozitiv.

Cu toate acestea, toate aceste acțiuni preventive necesită inițiativă din partea politicienilor și, în prezent, acestea lipsesc, notează publicația.

Volatilitatea piețelor financiare din această săptămână este un semnal că acestea nu au prea mult timp, iar lumea va trebui să se pregătească pentru următoarea recesiune, în timp ce există încă această oportunitate.