Înfricoșător, fără a fi înspăimântător, emoționant, fără a fi sentimental

Am urmărit Camera lui Lenny Abrahamson (care face parte din programul curent de la Sofia Film Fest) la scurt timp după ce am citit prima poveste din Itanessies a lui Sigismund Krzyzanowski (definită cu îndrăzneală ca Kafka rusă). Cine ar fi ghicit că un fir tematic atât de puternic ar fi întins între cele două lucrări. În poveste, camera personajului este descrisă ca o cutie de chibrituri în care merge cu un pas înainte și cu un pas înapoi (în diagonală!). Într-o zi, un negustor bate la ușă și oferă „quadraturin” - un amestec magic care mărește spațiul, îndepărtând pereții. După ce eroul varsă din greșeală conținutul sticlei, coșmarul, ca să spunem așa, capătă noi dimensiuni. Groaza liniștită a spațiului brusc crescut se strecoară în filmul lui Abrahamson.

este

„Room” se bazează pe romanul cu același nume de Emma Donahue și spune povestea lui Joy (Bree Larson) și a fiului ei Jack (Jacob Tremblay), care trăiesc ca prizonieri închiși într-o cameră de 3 × 3 metri. Joy a fost răpită la 17 ani, iar doi ani mai târziu l-a născut pe fiul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere de cinci ani la începutul filmului (cu un tort improvizat fără lumânări).

Prima jumătate de oră a „Camerei” este grea și arată viața celor doi, ritualurile zilnice, precum salutul de dimineață al obiectelor, gimnastica în spațiul limitat, gătitul de același tip și mâncarea puțină și privirea la televizor. Este greu, pentru că, în afară de atmosfera deprimantă, realizată într-un contrast interesant cu râsul și dragostea dintre cei doi, încă nu cunoaștem suficient de bine personajele și suntem obligați să petrecem timp cu ei în camera întunecată și murdară, asistând (ca să spunem ușor) la scene neplăcute. Vă explic toate acestea pentru că oamenii care scriu filme rapid ar opri Room la început. Vă sfătuiesc să continuați (nu cu recenzia, dacă nu ați urmărit filmul, deoarece textul conține spoilere mici).

Citiți recenzia completă a „Camerei” numai în Operațiunea Kino.