deficitul

Vitamina B12 este o vitamina solubila in apa, obtinuta exclusiv prin aportul de peste, carne si produse lactate, precum si cereale fortificate si suplimente alimentare.


Vitamina B12 joacă un rol extrem de important în producția de celule roșii din sânge (eritrocite), în sinteza ADN și, nu în ultimul rând, în buna funcționare a sistemului nervos. Participă la trei reacții importante în corpul uman, și anume conversia acidului metilmalonic în succinil-CoA, conversia homocisteinei1 (care este considerată potențial toxică și crește riscul vascular) în metionină și conversia 5-metiltetrahidrofolatului în tetrahidrofolat.


Deficitul de vitamina B12 se poate manifesta sub formă de anemie megaloblastică, tulburări neurologice și neuropsihiatrice și alte semne clinice nespecifice. Manifestarea clinică a deficitului de vitamine poate apărea până la 10 ani de la debutul deficitului datorită rezervei mari de vitamină din ficat.


Cauze și factori de risc pentru deficitul de vitamina B12

Cauzele deficitului de vitamina B12 sunt în general legate de o încălcare a absorbției sale, adică absorbția și transportul ulterior, metabolismul în corpul uman, pe de altă parte, cu aportul insuficient sau cu nevoile crescute ale organismului pentru aceasta (de exemplu, în timpul sarcinii).


Cauzele și factorii de risc pot fi:

1. Deficiența factorului gastric intern:

  • Anemie pernicioasă - este responsabil pentru până la 75% din cazurile de deficit de vitamina B12. Este un atac autoimun împotriva factorului gastric intern, care joacă un rol major în absorbția vitaminei B12. Anticorpii sunt detectați la 70% dintre pacienți;
  • Anemie pernicioasă juvenilă - secreția afectată a factorului gastric intern. Moștenirea defectului este autosomală recesivă;
  • Afectarea mucoasei gastrice - datorită rezecției stomacului sau infecției cu Helicobacter pylori.

2. Boli ale ileonului terminal (intestin subțire), unde are loc absorbția efectivă a vitaminei B12:

  • Molid tropical;
  • Boala Crohn;
  • Rezecția unei părți a intestinului subțire;
  • Boala Whipple;
  • Mutația genetică care duce la afectarea legării complexului de vitamina B12 - un factor gastric intern de peretele intestinal subțire;
  • Infecția cu viermi de pește - este o competiție a cobalaminei, adică a vitaminei B12, în legarea sa de mucoasa intestinală;

3. Condiții de aclorhidrie (adică deficit de acid gastric):

  • Gastrita atrofică;
  • Insuficiență pancreatică;
  • Utilizarea inhibitorilor pompei de protoni;
  • Sindromul Zollinger-Ellison.

4. Tulburare în transportul vitaminei B12 (transcobalamina II sau enzima de legare);


Tulburare în metabolismul intracelular al vitaminei B12 (cobalamina) - se manifestă prin acidurie metilmalonică cu sau fără homocisteinurie.


5. Aport insuficient de vitamina B12:

  • Dieta vegetariana stricta (rara);
  • Când este alăptat de o mamă vegană;
  • Alcoolism;
  • Nevoi crescute de vitamina B12 - în timpul sarcinii, hipertiroidism, alfa-talasemie;
  • Admiterea anumitor medicamente - colchicină, neomicină, acid para-aminosalicilic, utilizare pe termen lung a metforminei și inhibitori ai pompei de protoni.

6. Alte motive - de exemplu expunerea la oxid de azot (N2O), vârsta peste 75 g etc.

Testarea de rutină a nivelurilor de vitamina B12 nu este recomandată. O astfel de testare este necesară numai în caz de suspiciune clinică, adică există anumite reclamații sau în prezența unuia sau mai multor factori de risc - rezecția gastrică sau a intestinului subțire, boala inflamatorie a intestinului, utilizarea metforminei mai mult de 4 luni sau inhibitori ai pompei de protoni sau blocante H2 mai mult de 12 luni; dieta vegetariană sau vegetariană strictă, precum și vârstele peste 75 de ani.

Diagnosticul necesită un număr total de sânge și niveluri serice de vitamina B12. Testarea acidului metilmalonic este necesară la pacienții cu risc crescut, asimptomatic și cu niveluri serice scăzute ale vitaminei.

Tratamentul poate fi prin injecție orală (orală) sau intramusculară de doze mari de cobalamină (vitamina B12). Aportul recomandat este de 1 până la 2 mg/zi, iar regimul de tratament depinde de simptomele clinice. Atât terapia orală, cât și cea intramusculară prezintă un efect similar, cu diferența că administrarea intramusculară obține un răspuns mai rapid, care este recomandat în prezența unui tablou clinic mai sever.
4253

Materialul este informativ și nu poate înlocui consultația cu un medic. Asigurați-vă că consultați un medic înainte de a începe tratamentul.