Când Marea Britanie va părăsi UE, echilibrul puterii dintre Paris și Berlin va fi supărat

pierde

El nu a iertat niciodată Marea Britanie pentru câștigarea războiului. Așa a concluzionat Harold Macmillan după ce Charles de Gaulle a respins încercarea Regatului Unit de a se alătura pieței europene comune de atunci. Adevărat sau nu, evaluarea primului ministru britanic asupra motivelor președintelui francez reflectă o rivalitate durabilă între cele două țări. Poate că sunt condamnați pentru totdeauna să fie atât prieteni, cât și dușmani, scrie Philip Stevens pentru Financial Times.

"Ne va fi dor de britanici", a declarat un diplomat francez de multă vreme la ieșirea Marii Britanii din UE. Respectul este reciproc. La Palatul Elisei, însă, Emmanuel Macron pare să-și fi pierdut cumpătul. Paralizia din jurul Brexitului i-a perturbat reținerea. Președintele dorește ca prelungirea recentă a articolului 50 - până la 31 ianuarie - să fie ultima.

Iritarea este de înțeles. Brexit a fost o decizie britanică care, pe lângă auto-vătămare, a impus costuri semnificative celorlalte 27 de țări ale UE. Totuși, frustrarea lui pare să beneficieze. Ce oferă Macron dacă alegerile din Marea Britanie de luna viitoare nu reușesc să spargă impasul? O națiune care se confruntă cu o alegere foarte proastă de a-l readuce pe Boris Johnson în funcția de prim-ministru sau de a-l sprijini pe liderul laburist Jeremy Corbyn poate apela la înțelepciunea colectivă pentru a le refuza majoritatea.

Ar fi ciudat dacă UE ar răspunde excludând Marea Britanie. Cine ar beneficia de un Brexit dezordonat? Donald Tusk, președintele serios al Consiliului European, care se retrage, avertizează cu privire la o ruptură accentuată. Marea Britanie și UE trebuie să trăiască împreună după Brexit. Apoi, există posibilitatea - dar nu mai mult - a unui rezultat electoral nedefinit care să ofere britanicilor șansa de a se răzgândi.

Bănuiesc că furia lui Macron este înrădăcinată într-un resentiment mai profund. Președintele este unul dintre acei politicieni rari care își asumă riscuri pentru a schimba situația politică. Are idei pentru Europa, multe dintre ele sensibile. În restul UE, el vede un grup de lideri al căror instinct principal este să caute azil.

Înainte ca Macron să intre în Palatul Eliseului, Berlinul s-a plâns de lipsa unui partener de încredere la Paris. Acum, că au una, ambiția Angelei Merkel pentru amurgul cancelariei sale este pentru o viață pașnică. Germania continuă să dea din cap în direcția Europei, dând semnal săptămâna aceasta pentru a-și atenua opoziția față de uniunea bancară din zona euro. Dar nimic nu poate fi permis să deranjeze prea mult alegătorii germani.

Deși este o pacoste, Brexit nu este explicația refuzului Merkel de a crea un buget semnificativ în zona euro sau eșecul politicienilor germani din stânga și din dreapta de a admite alegătorilor adevărul incomod că aceștia sunt marii câștigători ai integrării europene.