iertarea

Indiferent cât de bine am fi ființe umane, există probabil cel puțin o persoană pe această planetă pe care nu o tolerăm. Adesea, doar gândirea la această persoană ne face să dorim să facem ceva neplăcut. Dacă ne gândim la sentimentul cauzat de individul în cauză, ne vom da seama că trăim furie, care este una dintre cele mai dăunătoare emoții. Creșterea nivelului de stres, tensiune, depresie, ne dăunează mai mult decât obiectului urii.

Multe conflicte din viața noastră se termină neplăcut. Fie că jucăm rolul de victimă sau agresor, în cele mai multe cazuri subconștientul nostru este conștient că ceva nu este în regulă și îl afectează.

Pentru a obține liniștea sufletească necesară pentru a fi fericiți, este necesar să depășim consecințele unor astfel de conflicte. Terapia, autocunoașterea și meditația vizează tocmai acest lucru. Se pare că există o practică care ne poate oferi o parte din această pace și așa este iertare.

Studiile arată că, înțelegând greșelile, durerea, conflictele și temerile din trecut, purtăm în noi o tensiune interioară care afectează sănătatea noastră generală. Cercetătorii Berkeley studiază nivelurile de cortizol la partenerii intimi care nu pot ierta greșeala partenerului lor și găsesc un vârf în acest hormon, ceea ce duce la stres cronic și starea de sănătate deteriorată.

Puterea iertării

Potrivit unui studiu din 2008, iertarea determină interacțiunea oxitocinei cu amigdala din creierul nostru. Astfel, hormonul întrerupe un mecanism specific de avertizare în amigdala și oprește lanțul temerilor noastre. Acest proces suprimă sentimentul de frică, astfel încât să fim capabili să avem încredere din nou, iar acest lucru ne vindecă relația.

Se poate spune că atunci când noi iertăm, ne sporim capacitatea de empatie și empatie. De ani de zile, știința a stat la baza afirmației că prin iertare putem obține o sănătate mintală și o bunăstare mai stabile.

Ce nu este iertare

Iertarea NU necesită să dai sau să ceri. Nu îl afectează pe cel care ne-a rănit, deoarece ne servește de fapt beneficiului nostru. Celălalt s-ar putea să nu fie conștient de răul pe care l-a făcut, s-ar putea să nu-i pese, poate să nu se pocăiască. În realitate, acest lucru nu ne afectează, deoarece ne străduim să ne iertăm pentru noi înșine.

Iertarea nu înseamnă să-ți ceri scuze pentru acțiunile cuiva. Nici pentru a declara că iertăm. Nu înseamnă că totul este în regulă. Nici că trebuie neapărat să acceptăm din nou omul în viețile noastre. Nu este un act de milă față de cealaltă persoană.

Doar pentru că ne-am asigurat că este util nu înseamnă că este ușor de iertat. Pentru că a face acest lucru exclude uitarea. De fapt, iertarea adevărată implică amintirea.
Trebuie să fim conștienți de trauma provocată și primită, să analizăm cu atenție cum ne simțim în legătură cu aceasta. De asemenea, trebuie să fim conștienți că iertând nu manifestăm slăbiciune și resemnare. În acest fel nu ne întoarcem din poziția noastră, dimpotrivă, suntem capabili să vedem dincolo de rănire și să acceptăm ceea ce s-a întâmplat cu întreaga noastră personalitate.

Cum să ierți

Practic nu este ușor să ierți, deoarece înseamnă renunțarea la poziția de suferință și victimă și luarea inițiativei de a arunca ansamblul sentimentelor dăunătoare.

Ne străduim adesea să fim pasivi, îngroziți de schimbare. Dar dacă introspecția arată că suntem plini de frică, durere, ură, ură și furie, nu este înțelept să luăm inițiativa?
Iertarea este un proces. Nu este un scop în viață, ci pur și simplu o modalitate de a ajunge în altă parte. Dacă vrei să știi unde ești pe drum, evaluează periodic câtă iertare există în viața ta pe o scară de la 0 la 10. Este puțin probabil să atingi maximul, dar pentru tine optimul poate fi 7, 8, chiar 9.

Trebuie să acceptăm iertarea ca pe un efort pe care îl facem pentru noi înșine, nu în ciuda noastră. Acesta își propune să ne ajute bunăstarea, să scăpăm de furia otrăvitoare și să ne facem o favoare.

Când începem procesul iertării, trebuie să ne luăm timp pentru a lua în considerare motivele pentru care suntem supărați și răniți. Trebuie să ne recunoaștem că suntem așa.
Încă trebuie să ne uităm la ce schimbări au dus acest lucru în personalitatea noastră; ceea ce am învățat despre noi înșine, dacă am dobândit abilități pentru a supraviețui accidentului.

Dacă se dorește, îi putem scrie o scrisoare pe o bucată de hârtie. Trebuie să ne turnăm sentimentele în el, făcându-l cât mai clar și sincer posibil, deoarece scrisoarea este pentru noi (nimeni altcineva nu ar trebui să o citească). Apoi, trebuie să scriem altceva, dar cu cealaltă mână (da, ne așezăm și scriem cu mâna cu care nu suntem obișnuiți). Aceasta va implica partea analitică a creierului nostru în diferite moduri și va aduce mai multe lucruri la suprafață.

În acest proces, trebuie să ne gândim la cealaltă persoană. Se înșeală pentru că este imperfect, ca toți ceilalți oameni. El a acționat conform viziunii sale subiective asupra lumii. Dar nu acționăm uneori complet cufundați în astfel de viziuni subiective ale lumii?

Este important să ne gândim de ce cealaltă persoană a făcut acest lucru. Dacă în sfârșit avem o dorință, îi putem spune „Te iert”, însoțit de o scurtă explicație a modului în care ne simțim. Dar aceasta nu este o parte obligatorie a procesului.

Iertarea pune o ultimă amprentă asupra a ceea ce s-a întâmplat ca fiind „dureros”. Dar nu vom mai fi deprimați emoțional de ceea ce s-a întâmplat în trecut.