Prin definitie delir este o stare de confuzie severă cauzată de modificări bruște ale funcției creierului. În sine, nu este o stare de boală, ci un grup de simptome care pot fi cauzate de cauze clinice grave. Se caracterizează printr - o durată scurtă (comparativ cu demenţă) și poate fi un efect secundar al medicamentelor. Se numește o stare de confuzie acută, necesitând o atenție specială datorită probabilității mari de a duce la consecințe medicale mai grave.

periculos

Care sunt simptomele delirului

Implică o schimbare rapidă a stărilor mentale (de exemplu, de la letargie la excitare și înapoi la letargie). De obicei, se dezvoltă peste ore sau zile, simptomele fiind variabile și cele mai vizibile noaptea. Acest lucru face dificilă diagnosticul, deoarece majoritatea oamenilor văd problema noaptea, iar a doua zi medicii examinează persoana fără o problemă vizibilă. Foarte des, rudele încep să-și facă griji cu privire la posibilitatea dezvoltării demenței, dar nu își dau seama de gravitatea afecțiunii. De obicei, delirul aduce cu sine iluzii senzoriale (erori în percepții) și halucinații (percepții false). Se crede că halucinațiile vizuale sunt foarte caracteristice unei stări de delir. Cu toate acestea, este bine să se ia în considerare posibilitatea apariției halucinațiilor senzitive și auditive.

Cele mai frecvente simptome sunt:

- Incapacitatea de concentrare;

- Incapacitatea de a stabili un obiectiv;

- Vorbire lipsită de sens, incoerentă;

- Imposibilitatea de a opri tiparele de comportament de vorbire;

- Confuzie și dezorientare în timp și spațiu;

- Probleme cu nivelul de conștiință;

- Modificări ale percepțiilor;

- Modificări ale stării de veghe și somn (niveluri ridicate de vigilență pe timp de noapte și dificultăți de trezire în timpul zilei);

- Probleme cu memoria pe termen scurt și găsirea amintirilor potrivite, uneori amnezie anterogradă sau retrogradă;

- Schimbarea tipului de mișcare (oamenii care sunt calmi, încep să se miște entuziasmați și invers);

- Schimbări emoționale și schimbări de personalitate;

- Manifestări puternice de furie atipică, anxietate, apatie, euforie, iritabilitate.


Complicații care pot apărea ulterior:

- Pierderea abilității de a lucra și a îngrijirii de sine;

- Pierderea capacității de a interacționa eficient cu ceilalți;

- Progresia către stupoare sau comă;

Diagnosticul este vital

Condiția este de obicei rezultatul unei boli fizice sau psihice, care este ea însăși temporară și reversibilă, dar trebuie amintit că poate fi un simptom al unui lucru destul de grav și care pune viața în pericol. Tulburările care o pot provoca sunt numeroase și destul de diverse. Include afecțiuni medicale care privează creierul de oxigen sau alte substanțe vitale. Poate fi rezultatul suferinței altor sisteme corporale care la prima vedere nu au nicio legătură cu creierul și sănătatea mintală; cu medicamente; cu infecții (inclusiv cele ale tractului urinar); consumul de otrăvuri și alte afecțiuni medicale acute. Delirul poate avea un efect profund asupra reacțiilor și dispoziției unei persoane. Afectivitatea pacientului poate varia de la apatie și lipsa de interes la niveluri extrem de ridicate de anxietate, confuzie și frică, care uneori se pot transforma în groază. Evaluarea neglijentă a stării poate duce la diagnosticarea greșită, cum ar fi depresia sau tulburările de anxietate.

Unul dintre cele mai recunoscute semne este o perturbare a ciclului somn-veghe. La pacienții comportamentali care merg noaptea în loc să doarmă, diagnosticul poate fi mai ușor de făcut decât la persoanele care sunt letargice.

Extrem de des, delirul nu este diagnosticat. Conform statisticilor, cazurile nedetectate ajung la 66%. Iar diagnosticul și tratamentul agentului cauzal sunt foarte importante datorită mortalității ridicate care este direct legată de acestea. Pacienții pot muri din cauza lipsei de tratament pentru boala care a provocat delirul, atât din motive medicale, cât și din cauza leziunilor cauzate de dezorientare și reactivitate modificată.

Principalul diagnostic diferențial al delirului este că acesta provine din psihozele funcționale (cum ar fi schizofrenia și depresia maniacală) sau demența. Psihozele funcționale nu sunt asociate cu afectarea cognitivă evidentă, iar halucinațiile vizuale sunt mai frecvente în delir. Demența nu are debutul acut care apare ca în delirul marcat (dar poate face parte din demența însăși).

La discreția personalului medical, pot fi efectuate o serie de examinări ale pacientului pentru a detecta posibile anomalii neurologice, inclusiv reflexe atipice. Testele funcționale cognitive și motorii trebuie făcute pentru a determina de unde vine problema.

Este posibil tratamentul?

Tratarea delirului înseamnă încercarea de a controla și limita simptomele. Tratamentul variază în funcție de starea specifică a persoanei care se confruntă cu delirul. Diagnosticul trebuie făcut într-un mediu calm și neîncărcător, iar tratamentul trebuie evitat, evitând tulburările emoționale.
Dacă pacientul ia medicamente, trebuie să se stabilească dacă unele medicamente nu afectează negativ acest aspect al stării sale. Întreruperea sau înlocuirea medicamentelor care afectează funcția cognitivă poate avea un efect pozitiv asupra pacientului înainte de tratamentul bolii de bază. Unele dintre lucrurile care pot agrava confuzia creierului includ alcoolul, medicamentele eliberate fără rețetă, analgezicele, deprimantele sistemului nervos central, lidocaina și nu trebuie să uităm că există și altele care depind de cazul specific.

Bolile acute care provoacă delir pot coexista cu bolile cronice care provoacă demență. Sindroamele cerebrale acute sunt potențial reversibile în tratamentul cauzei de bază. Delirul durează adesea doar aproximativ o săptămână, deși poate dura câteva săptămâni până când funcția cognitivă revine la normal. Nu trebuie să uităm că recuperarea completă este posibilă și în niciun caz nu ar trebui să lăsăm disperarea să ne copleșească.