sentimentul

În ciuda proximității tehnologice și spațiale, omul autentic scade și îi simțim din ce în ce mai mult lipsa. Sentimentele de conectare și de contact în direct sunt rare. Propoziția „a te apropia și a te îndepărta” nu este un clișeu, ci o rutină zilnică pentru mulți oameni care se simt singuri, experimentează izolarea socială și chiar printre oameni simt că se află într-un loc greșit într-o lume ostilă.

Astfel de condiții nu trebuie trecute cu vederea, deoarece cercetările arată că acestea au un efect dăunător nu numai asupra fericirii noastre, ci și asupra sănătății noastre.

Consecințele lipsei de intimitate și singurătate asupra sănătății

Sentimentul de singurătate și izolare socială poate crește cu 30% riscul de accident vascular cerebral sau de boli cardiovasculare - cele două cauze principale de deces în țările dezvoltate. Statisticile arată, de asemenea, că singurătatea duce la un risc de mortalitate de 45%. În comparație, riscul de aer poluat este de 6%, obezitatea este de 23%, iar riscul de deces din cauza consumului de alcool este de 35%. Singurătatea ne face și mai susceptibili la cancer, demență, hipertensiune arterială, diabet, infecții, anxietate, depresie, insomnie, sinucidere, dependențe. Este la fel de periculos pentru sănătatea noastră ca fumatul a 15 țigări pe zi.

Singurătatea - un mecanism psihofiziologic de acțiune

„Singurătatea și sentimentul de a fi nedorit este cea mai mare sărăcie.” Maica Tereza

Persoana singură experimentează un sentiment de separare și se simte diferită și neînțeleasă. Se pare că există o barieră între el și ceilalți oameni care îl împiedică să se conecteze cu ei. Sentimentul de singurătate provoacă un sentiment de amenințare și nesiguranță. Ei, la rândul lor, provoacă o reacție subconștientă de supraveghere la amenințări și pericole. Această supra-vigilență include răspunsul la stres „de luptă sau de fugă” conceput pentru a face față unei situații specifice în acest moment. În acest caz, însă, nu există o astfel de situație. Simțul interior al pericolului și nevoia de protecție nu se îndreaptă către un anumit „dușman” sau „amenințare”, ci spre viața de zi cu zi. Acest lucru previne excluderea răspunsului la stres și corpul este în permanență pregătit - sub stres și tensiune. Urmează epuizarea mentală și fizică, procesele inflamatorii, slăbirea sistemului imunitar și posibilitatea ca problemele de sănătate descrise să devină realitate.

Deși sentimentul de singurătate și izolare socială are un impact negativ atât de puternic asupra oamenilor, rareori veți vedea un specialist care scrie un pliant cu instrucțiuni despre cum să le faceți față. Așadar, iată câteva idei și linii directoare pentru a face față, care pot fi utile:

Să ne împrietenim cu noi înșine

Se întâmplă ca, pe baza experienței noastre anterioare și a diverselor evenimente din viață, să se formeze în noi credințe și atitudini limitative, care sunt importante de descoperit și apoi de depășit. Aceste voci interioare ne sabotează, subliniind tot felul de motive convingătoare și convingătoare pentru care nu ar trebui să comunicăm cu oamenii, de ce, chiar dacă încercăm, nu se va întâmpla nimic bun pentru că oamenii sunt răi și nu pot decât să ne facă rău. Alteori spun că nu suntem demni să avem prieteni pentru că ceva nu este în regulă cu noi. A ne împrieteni înseamnă a opri lupta internă și a trece dincolo de atitudinile limitative că nu suntem suficienți „x” și că nu merităm să fim iubiți.

Să renunțăm la perfecționism

Dacă credem că trebuie să fim perfecți în modul în care construim relații, vom impune constrângeri suplimentare. Cu o astfel de atitudine, vom fi sub presiune constantă pentru a greși. Nici nu ne vom permite să arătăm slăbiciune și să fim vulnerabili. Iar relațiile sunt un proces dinamic, cu multe necunoscute. Dacă nu ne permitem să ne asumăm acest risc, este ușor să apară o barieră între noi și oameni. Dorința de a fi perfect poate provoca anxietate și poate duce la rușine, deghizare și apropiere de ceilalți. Chiar dacă suntem înconjurați de oameni, ne vom simți amenințați, iar sistemul nostru nervos va căuta pericole și cel mai probabil va găsi motive pentru a include răspunsul la stres, care va complica lucrurile. De asemenea, atâta timp cât ne așteptăm ca oamenii să fie perfecți, vom avea tendința să-i judecăm și să-i criticăm. În acest fel ne vom concentra asupra negativului și nu vom avea dorința și puterea de a arăta sprijin și apropiere și de a fi pentru celălalt ceea ce ne-am dori ca el să fie pentru noi.

Să ne asumăm responsabilitatea

Responsabilitatea înseamnă să te oprești să gândești și să simți că cineva ne-a făcut ceva și este vina lor să simtă într-un anumit fel. Este important să înțelegem că suntem implicați în crearea vieții noastre și avem potențialul de a le schimba în bine. Dacă avem probleme din trecut, obiceiuri urâte și modele dezadaptative de gândire și comportament, să le acceptăm, atunci prin muncă psihologică și spirituală să ne concentrăm asupra schimbării lor. Când facem pasul responsabilității, începem să realizăm modul în care ne hrănim temerile, nu mai facem acest lucru și găsim mai multe oportunități pentru a le depăși.

Să ne permitem să fim lipsiți de apărare

Când ne permitem să fim vulnerabili și fără apărare, putem arăta acele părți din noi înșine pe care am încercat mult timp să le ascundem. Dacă dobândim acest curaj și riscăm să le arătăm să demonstreze că ne vor accepta și iubi cu ei, vom începe să simțim trezirea încrederii în noi înșine, în oameni și în viață. Acest lucru ne va ajuta să ne dezvăluim și mai mult și să dărâmăm zidurile pe care le-am creat, care împiedică intimitatea. Procesul descris ne dezvoltă rezistența mentală și ne permite să ajungem la o pace interioară mai mare. Cu cât arătăm mai mult, cu atât alții au mai multă încredere în noi, cu atât începem să avem încredere. Încrederea este un pas important către intimitate.

Să ne antrenăm mușchii pentru a obține

Mulți dintre noi suntem înconjurați de oameni care ne oferă: prieteni care sunt pozitivi în privința noastră, rude care ne doresc bine și încearcă să ne ajute, colegi care sunt receptivi. Dacă ne analizăm contactele sociale, vom găsi bazele intimității. Dar de multe ori noi înșine nu știm să primim de la alții ceea ce ne dau ei. Motivul pentru aceasta poate fi unele dintre lucrurile pe care le-am menționat deja. Aici este important de menționat că primirea este o abilitate pe care o putem dezvolta. De exemplu, de multe ori oamenii nu știu cum să reacționeze atunci când primesc un compliment. Acest lucru ilustrează bine incapacitatea de a se conecta cu oamenii atunci când ajung la noi. Când decidem să schimbăm acest lucru, ne deschidem și ne conectăm cu puterea iubirii care vine de la ei la noi și înapoi. Aceasta creează un spațiu în care putem fi prezenți, fără condamnări și critici, pentru a asculta deschis cu respect, fără dorința de a ne corecta pe noi înșine, persoana sau situația.

Amintiți-vă că suntem interconectați

Evenimentele din trecut, gândurile și sentimentele prezente ne-au determinat să credem în povestea separării noastre de ceilalți. Dar dincolo de manifestările superficiale, toți suntem inițial conectați, iar a oferi și a primi dragoste este cel mai mare dar pe care ni-l dă viața. Când începem să lucrăm la noi înșine, ne amintim că această dragoste este disponibilă oricând, chiar și atunci când suntem singuri, și ne dăm seama cu un anumit zâmbet că obișnuiam să fim ca un pește deshidratat care înota în ocean. Iubirea este aici și acum, iar sentimentul de singurătate este alarma sufletului, care își propune să ne trezească. Este un semnal care indică drumul spre casă, către Unul-Suntem-Noi. Pentru că, așa cum a spus Tolstoi:

„Nu te gândi niciodată că nu iubești sau că ei nu te iubesc. Este doar atunci când dragostea existentă și existentă între voi și oameni este spartă de ceva și trebuie doar să încercați să eliminați ceea ce rupe acea iubire care leagă oamenii pentru totdeauna, pentru că există întotdeauna.