măcriș

Există dovezi că încă de acum 5.000 de ani, egiptenii știau și foloseau măcrișul.

Mai târziu, grecii și romanii l-au folosit pentru a îmbunătăți digestia. Subestimat nemeritat, în ultimii ani măcrișul a revenit la cele mai rafinate mese.

Supa de măcriș este un clasic în multe bucătării europene. Sosul de smântână cu smântână este un plus tradițional la ouăle fierte și peștele de râu.

Măcrișul se pune în ouă amestecate, în umplutură, precum și pentru a garnisi pui sau cotlet de porc la grătar. Măcrișul tânăr, care este mai puțin acru, este folosit crud pentru a îmbogăți gustul salatelor și sandvișurilor.

Carnea tare, tăiată în bucăți și învelită în măcriș, apoi în folie de aluminiu, se înmoaie rapid sub influența acidului.

Măcrișul nu tolerează tratamentul termic îndelungat - sunt suficiente câteva minute de tocană în puțin ulei sau ulei de măsline. Pentru a maximiza aroma de măcriș, frunzele sunt rulate într-o rolă strânsă și apoi tăiate în felii subțiri cu un cuțit ascuțit.

Este necesar folosiți numai ustensile și recipiente din oțel inoxidabil, altfel acidul va agrava gustul vasului.

Este măcriș nivel scazut de calorii, conține aproximativ 25 de calorii la 100 de grame, este bogat în vitaminele A, C, E și fier, magneziu și potasiu.Gustul acru tipic se datorează combinației de vitamina C și acid oxalic.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că cantități mari de acid oxalic afectează negativ rinichii și măcrișul nu este recomandat în caz de afecțiuni renale, osteoartrita și gută.

Blanșarea măcrișului și îndepărtarea apei din albire reduce foarte mult aciditatea acestuia.

Măcrișul proaspăt poate fi păstrat până la 3 zile în frigider, iar albitul poate fi congelat timp de șase luni. Nu este potrivit pentru uscare.

.html "height =" 400 "width =" 100% "frameborder =" 0 "scrolling =" no ">