27227 | 6 martie 2017 | 13:03

începe

Ucraina și Crimeea sunt vitale pentru Moscova nu numai pentru securitatea Mării Negre, ci și pentru aprovizionarea cu gaze naturale și petrol a Rusiei

Punctele culminante ale celei de-a 53-a conferințe de securitate de la Munchen din acest an au inclus alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, secesiunea Marii Britanii de UE, căutarea păcii în Siria, dezvoltarea comercială și militară în regiunea Asia-Pacific.

La această conferință a continuat duelul verbal dintre Rusia și țările NATO. Teza „Războiul rece nu s-a încheiat încă” în prezentarea ministrului afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov la conferință, a fost importantă din punctul de vedere al soldurilor mondiale. În timpul campaniei sale electorale, Trump a vorbit despre NATO ca pe o „organizație învechită” și asta ar trebui să dea speranță Rusiei. Cu toate acestea, vicepreședintele Mike Pence, care a participat la conferință, a dat semnale puternice în numele administrației SUA în sprijinul NATO și a menționat că Statele Unite nu recunosc ocuparea Crimeii de către Rusia. Cuvintele sale nu au fost la înălțimea așteptărilor Moscovei.

O decizie importantă a fost luată la o reuniune a miniștrilor apărării NATO la Bruxelles în același timp, capabilă să influențeze viitoarele relații NATO-Rusia. Odată cu adoptarea unei propuneri de creștere a prezenței militare a SUA în Marea Neagră, vor exista mai multe nave NATO în regiune. Gestionarea comenzilor acestor nave va fi efectuată de la baza MARCOM, care se află în Marea Britanie. Pentru a nu servi drept motiv pentru creșterea tensiunilor în relațiile cu Rusia, Turcia a pus condiția ca aceasta să fie informată în timp util cu privire la orice mutare a navelor. Se așteaptă ca această practică să înceapă la începutul lunii mai 2017.

Planul pentru desfășurarea a patru batalioane în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia pentru consolidarea frontierei de est a alianței cu Rusia, adoptat de reuniunea miniștrilor apărării NATO din octombrie 2016, a intrat în vigoare în februarie 2017, când administrația Putin și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu înființarea de către NATO a bazelor militare în statele baltice după 2004, Moscova a prevăzut de fapt astăzi și a luat măsuri în această direcție.

Doctrina de securitate a lui Putin

De la începutul noului secol, UE/SUA s-au concentrat pe noi configurații politice în Georgia, Ucraina și Kârgâzstan. Rusia vede această strategie ca o politică de slăbire a Rusiei. Cu toate acestea, aceste trei țări au ocupat un loc important în proiectul eurasiatic pe care Rusia încerca să îl creeze. Urmarea unei politici în favoarea NATO și a UE de către aceste țări ar slăbi impactul eurasianismului. Înainte de Conferința de securitate de la München din 10 februarie 2007, Putin a subliniat cadrul noii politici externe a Rusiei. Declarația sa a fost numită ulterior „Doctrina din München”.

A inclus următoarele teze: neacceptarea lumii unipolare; necesitatea de a se opune hegemoniei globale a SUA și încercărilor sale de a-și impune condițiile; utilizarea forței militare numai în cadrul deciziilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU. Cu Doctrina de la München, Putin a declarat că Rusia, o țară cu o istorie de o mie de ani, care a urmărit întotdeauna o politică externă independentă, nu s-ar supune niciodată amenințărilor, nu ar accepta încercările de încercuire și ar răspunde în mod adecvat acestor provocări. Discursul de la München al lui Putin a lăsat să se înțeleagă și primele semne de probleme inițiate de Rusia în aceste zile. Dar Statele Unite și Uniunea Europeană nu au evaluat declarația ca o amenințare din partea Rusiei și nu au luat măsuri în această direcție.

În discursul lui Putin la Conferința de securitate de la München din 10 februarie 2007, au fost anunțate principalele direcții ale politicii externe a Rusiei. În urma acestei declarații, Putin, trecând la acțiune activă, a intervenit mai întâi în Georgia și apoi în Ucraina, Crimeea și Siria. Mai mult, după discursul de la München din 15 iulie 2008, Rusia a anunțat un nou concept de politică externă. Cu acest document și cu recunoașterea independenței Abhazia și Osetiei de Sud după criza georgiană, Rusia a răspuns la declarația de independență a Kosovo față de Serbia din 17 februarie 2008. În acest fel, Rusia a dat într-un sens un ultimatum Statele Unite și țările UE.

Extinderea NATO și răspunsul Rusiei

În perioada post-2008, Rusia a beneficiat de faptul că președintele american Obama a urmat o politică pasivă față de aceasta. Putin, evaluând politica SUA sub conducerea lui Obama ca „inerție” și „neputință”, a început să ofere spațiu de manevră.

Intervenția Rusiei în Georgia în 2008 a dus la anumite strategii noi atât în ​​Occident, cât și în Rusia. La 5 februarie 2010, partea rusă a adoptat o nouă doctrină militară. Cele mai mari amenințări au fost identificate ca mișcări separatiste în Caucazul de Nord, precum și expansiunea NATO spre est. Ca răspuns la extinderea NATO, Rusia a inițiat crearea și consolidarea Uniunii Economice Eurasiatice, a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, a Spațiului Economic Comun și a altor organizații similare. Expansiunea NATO spre est și abordarea alianței față de frontierele Rusiei au fost identificate de doctrina militară rusă ca o amenințare clară la adresa securității. Putin, amintindu-și că Rusia țaristă și Uniunea Sovietică și-au format sferele de influență odată cu achiziționarea de noi teritorii, a dorit să domine din nou aproape în străinătate.

Rusia nu va renunța la Crimeea și Tartus

Ca parte a priorităților anunțate de Putin într-un discurs din 2007 la München, Rusia nu a ezitat să adere la Crimeea, pe care o vede drept un motiv pentru prezența sa în Marea Neagră. În viitor, prin intervenția în criza siriană, Rusia garantează păstrarea bazei sale în portul Tartus. Rusia, care nu vrea să-și piardă superioritatea geostrategică în Europa de Est, Marea Neagră, Marea Caspică și Asia Centrală, se bazează pe „împingerea” literală a forțelor sale opuse.

Oferirea accesului la porturi în mările calde este un ideal etern al geopoliticii rusești. În același timp, preocupările geopolitice ale Rusiei nu ar trebui calificate nedrepte. Rusia lui Putin și-a construit poziția geopolitică și geostrategică pe scena internațională prin crearea unui nou echilibru de forțe. Încercările de a prezenta Rusia ca o putere mondială pretutindeni dezvăluie instrumentele și argumentele strategiei Rusiei.

Marea Neagră și Ucraina se încălzesc din nou

Rusia încearcă să ia măsuri împotriva proiectului Parteneriatului Estic, inițiat de Statele Unite și Uniunea Europeană pentru țările din Europa de Est. În acest sens, în special, se dezvoltă o politică care vizează reducerea influenței politice, economice, sociale și culturale a Poloniei, un satelit al UE și SUA, în Ucraina și Belarus. În plus, Parteneriatul estic al Rusiei a suferit ca urmare a proiectului Parteneriatului estic al Rusiei.

Cu ajutorul proiectului Turkish Stream, Rusia încearcă de fapt să-și asigure securitatea energetică. La acea vreme, la fel ca în epoca sovietică, singurul aliat al Occidentului în Marea Neagră era Turcia, membră a NATO. Apoi, după ce Bulgaria și România au aderat la NATO în 2004 și la UE în 2007, Marea Neagră s-a regăsit în sfera de influență a Occidentului.

Extinderea Rusiei pentru a include țări precum Bulgaria și România, care au acces la Marea Neagră, a provocat îngrijorare în Rusia. Până în 2008, când Rusia era slabă din punct de vedere economic și militar, nu a reacționat la această situație. Și în 2008, pe fondul crizei georgiene, și-a reactivat politica în Marea Neagră.

Prioritățile strategice ale lui Putin în Marea Neagră

Cu operațiunile sale în Siria, Rusia a încercat să contracareze încercările SUA de izolare și hărțuire împotriva acesteia în manevrele sale politice prin Europa. Sub Obama, Rusia a făcut-o. Într-o situație în care imaginea SUA din Orientul Mijlociu a fost grav afectată de la războiul din Irak, Rusia s-a prezentat din nou ca un „salvator care luptă împotriva terorismului” în Siria.

Rusia, acționând în cadrul noilor perspective din Orientul Mijlociu, a profitat de slăbiciunea expansionismului iranian și a dus cooperarea ruso-iraniană la un nivel în care țările din regiune au fost forțate să rezolve dilema aderării/neaderării. De fapt, această politică a făcut pentru fiecare țară din regiunea Rusiei o astfel de țară cu care este necesar să se stabilească relații, dar odată cu alegerea lui Trump ca președinte, echilibrele se pot schimba din nou.

Ca răspuns la politica SUA privind Marea Neagră, Rusia privește Ucraina în contextul axei geopolitice a tabloului de șah eurasiatic. Mai ales baza navală rusă din Crimeea este apreciată ca garant al prezenței sale în Marea Neagră. Deși SUA și UE au cerut Turciei să servească drept un fel de scut împotriva Rusiei, apropierea de Moscova și Ankara a împiedicat recent acest lucru.

Principalul motiv pentru care atât Putin, cât și președintele Erdogan au fost supuși unor astfel de atacuri de către Occident este dorința de a distruge această cooperare. Dar principalul pericol care stă în calea dezvoltării relațiilor ruso-turce este că prietenia dintre cele două țări este limitată de inițiativa Erdogan/Putin. Nimeni nu poate prezice la ce se așteaptă cele două părți în viitor.

Rusia are nevoie de Marea Neagră pentru a vinde gaz

Ucraina și Crimeea sunt vitale nu numai pentru securitatea Mării Negre, ci și pentru furnizarea de gaze naturale rusești. Unul dintre principalele motive pentru interesele Rusiei în Marea Neagră este, fără îndoială, că rutele pentru transportul resurselor de petrol și gaze trec prin această regiune.

Pentru Rusia, securitatea Mării Negre este în același timp securitatea pentru Caucaz. Rusia se teme că, dacă nu reușește să protejeze Marea Neagră, Occidentul va face ca criza să se răspândească în Caucaz.

Rusia este, de asemenea, îngrijorată de faptul că Statele Unite, prin creșterea prezenței militare în Georgia, ar putea folosi regiunea pe fondul tensiunilor cu Iranul. Prin intervenția în Georgia în 2008, Rusia a subminat procesul de extindere rapidă a NATO, iar Statele Unite erau ocupate să caute baze militare în România și Bulgaria pe Marea Neagră.

Dar un nou val de tensiune ar putea fi declanșat de deciziile luate la summitul NATO din 2016 și la summitul miniștrilor apărării privind transferul bazelor militare din statele baltice și consolidarea prezenței militare în Marea Neagră. De exemplu, Iranul crede, de asemenea, că, după întărirea puterii militare a NATO în Marea Neagră, aceste baze ar putea fi utilizate într-o posibilă operațiune împotriva Iranului.

Pe lângă faptul că, în legătură cu promisiunile făcute de Trump în timpul campaniei electorale, se preconizează o anumită îmbunătățire a relațiilor SUA-NATO cu Rusia, evenimentele recente sugerează că perioada viitoare ar putea atrage noi tensiuni și, mai ales, în Negru Mare.