Când vine vorba de metale grele, majoritatea oamenilor consideră că este puțin probabil să încarci corpul cu ele. Din păcate, trăim într-o lume extrem de modernizată, în care utilizarea substanțelor chimice sintetice și organice este răspândită. Dacă locuiți într-un oraș mare și vă umpleți plămânii cu aer de oraș în fiecare zi, nu cumpărați produse organice, nu lucrați cu substanțe chimice sau nu lucrați în industria industrială, cum ar fi să mâncați pește, să beți apă direct de la robinet, să luați medicamente sau la fumează cel puțin, acest articol este o lectură potrivită pentru tine.

Ce trebuie să știm despre metale?

Metalele toxice au fost întotdeauna prezente pe planeta noastră Pământ. Cu toate acestea, astăzi omenirea este expusă la cele mai înalte niveluri de toxicitate înregistrate până acum. Intoxicația cu metale grele este considerată una dintre principalele cauze ale bolilor moderne, a îmbătrânirii și chiar a defectelor genetice.

În primul rând, este bine să clarificăm ce se află în spatele termenului „metale grele” și care sunt de fapt metale toxice. Metalele numite „grele” au o densitate mai mare de 5 g/cm3. Unele metale grele sunt vitale pentru organism (cupru, zinc, fier). Altele, precum mercurul, plumbul și cadmiul, nu sunt și nu pot fi metabolizate de organism. Prin urmare, se acumulează în ea. În astfel de cazuri, este cauzată intoxicația, care inhibă cursul normal al multor procese fiziologice. Efectul toxic al metalelor grele asupra oamenilor și animalelor este mai mare cu cât compușii lor sunt mai solubili în apă și grăsimi. Dizolvate, își arată toxicitatea mult mai repede și mai ușor.

Studii recente au arătat că metalele acționează ca catalizatori în reacțiile oxidative ale macromoleculelor biologice și, prin urmare, intoxicația are drept rezultat deteriorarea țesutului oxidativ. Metalele pot fi redox-active și redox-inactive. Primii (fier, cupru, crom, cobalt, vanadiu) sunt implicați în procesele redox. Redox-inactiv (plumb, cadmiu, mercur, nichel etc.) distruge moleculele de antioxidanți de bază și conduc la formarea de radicali liberi. Metalele toxice se pot acumula și în diferite țesuturi și organe, cum ar fi arterele, oasele, articulațiile, mușchii. În acest fel, își slăbesc funcțiile și împiedică regenerarea lor.

Cei buni şi cei răi"

Interesant este faptul că metalele pot fi schimbate în corp. De exemplu: Zincul este mineralul preferat al organismului pentru 50 de enzime vitale. Dacă nivelurile sale în organism scad, dar cantitățile de cadmiu, arsenic, plumb sau mercur sunt mari, corpul va înlocui zincul cu unele dintre aceste metale toxice. Dieta săracă în nutrienți și stresul cronic accelerează epuizarea mineralelor și metalelor vitale (precum zinc, calciu, cupru, fier, crom, fosfor, magneziu, mangan, seleniu și multe altele) și înlocuirea acestora cu metale toxice.

Deși aportul de cantități suficiente de minerale și metale vitale este asociat cu o sănătate bună, niveluri prea ridicate ale unora dintre ele pot duce, de asemenea, la intoxicație. Prin urmare, echilibrul este unul dintre cele mai importante principii în orice abordare de recuperare.

grele

Simptome ale intoxicației cu metale grele

Intoxicația cu metale grele este urmată de o serie de simptome, care includ:

  • Oboseala cronica;
  • Obezitatea;
  • Învățare dificilă și memorie afectată;
  • Concentrație afectată;
  • Boală autoimună;
  • Tulburări neurologice și cognitive;
  • Dureri articulare și musculare;
  • Modificări ale dispoziției;
  • Anxietate.

Ce ar trebui sa facem?

O metodă modernă de recuperare după intoxicația cu metale grele este terapia de chelare. Este o metodă de eliminare a metalelor grele și a toxinelor din organism.

Chelarea este realizată de un agent chelator. Se leagă de metale și minerale datorită structurii și proprietăților sale chimice. În acest fel, agentul chelator elimină toxinele din organism prin organele excretoare. Cuvântul „chelație” provine din cuvântul grecesc „chele”, care înseamnă „cui”. Când agentul chelator intră în contact cu anumite metale precum plumb, mercur, cupru, calciu, arsenic, magneziu, zinc, mangan și plutoniu, acesta le „apucă” și le îndepărtează din corp.

Cei mai comuni agenți chelatori sunt EDTA, DMPS și DMSA. Deoarece acești agenți nu fac distincție între metale și minerale „bune” și „rele”, succesul unei terapii depinde de combinația adecvată de agenți chelatori și de aportul suplimentar de minerale vitale, antioxidanți și vitamine.

Metode de încercare pentru metale grele

Înainte de a începe terapia de chelare, se recomandă determinarea nivelurilor diferitelor metale grele din organism. Acest lucru se poate face prin diferite tipuri de teste, eficacitatea fiecăruia depinzând de obiectivele terapiei ulterioare. Prin urmare, metoda de examinare a nivelurilor și tipurilor de metale grele este determinată de medicul curant în conformitate cu dorințele și așteptările pacientului. Diagnosticul în sine poate fi efectuat prin:

  • Urină - În condiții normale, testul de bază arată concentrația de metale în urină, atât în ​​valorile de referință, cât și în afara valorilor de referință. Testul de bază al urinei se face cel mai bine înainte de prima terapie.
  • Sânge - Sângele transportă substanțele nutritive necesare către celulele și țesuturile corpului. Prin ea, toxinele pătrund și în țesuturi. Nivelurile ridicate de metale din sânge sunt reflectarea expunerii directe. Nivelurile scăzute de nutrienți, cum ar fi zincul, reflectă aportul insuficient, ceea ce poate duce la simptome de deficit. Cu cât metalele circulă mai mult în sânge, cu atât mai multe țesuturi, inclusiv părul, le absorb și le depozitează. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că testul de sânge nu indică depunerea cronică a metalelor.
  • Saliva - Concentrații mari de metale în salivă se găsesc de obicei datorită eliberării de metale grele (cum ar fi mercurul) din umpluturile de amalgam sau alte implanturi metalice. Atunci când se compară concentrația de metale din salivă înainte sau în timpul testului de gumă de mestecat, poate fi detectată o eliberare crescută de metal, mai ales dacă umpluturile sunt vechi și poroase.

  • Diagnosticul fecalelor - Concentrația de metale în fecale înainte de terapia de chelare este rezultatul ingestiei de metale pe cale orală. Concentrația de metale din fecale după terapia de chelare indică concentrația de metale legate de chelator în tractul gastro-intestinal. Prin urmare, cea mai bună estimare poate fi dată atunci când se compară analizele înainte și după chelarea orală.
  • Analiza țesuturilor părului - Părul oferă informații despre nivelurile anterioare de micronutrienți. Spre deosebire de sânge, părul este o substanță inertă formată din proteine ​​fibroase și oligoelemente. Pe măsură ce părul crește, substanțele nutritive și elementele toxice sunt depuse de fluxul sanguin în foliculii de păr și păr. Odată încorporate în păr, oligoelementele rămân fixe. Pentru rezultate adecvate, părul examinat nu trebuie vopsit.
  • Analiza țesutului unghiilor - Unghiile poartă, de asemenea, informații despre cantitatea de metale grele din corp. Examinați 0,2 grame de unghii sau picioare curate, care nu trebuie lăcuite.

Următorul pas în procesul de recuperare este terapia de chelare. Vom face cunoștință cu soiurile și metodele sale în articolul următor. Până atunci, echipa Detox Center vă dorește să fiți sănătoși și informați! Și amintiți-vă că:

Cel mai bun cadou pe care îl poți face celor dragi și lumii este să fii sănătos!