nespecificată

Barotrauma este definită ca o deteriorare a corpului datorată unei diferențe în presiunea aerului/apei din mediul extern și a presiunii din interiorul corpului.

Modificările de presiune apar între o zonă a corpului și presiunea aerului sau a apei din jurul victimei. Această modificare a presiunii captează aerul care se acumulează în partea afectată a corpului sau a organului.

Părțile corpului în care poate apărea barotrauma includ urechi, sinusuri și dinți. Puteți citi despre barotrauma urechilor și sinusurilor aici:

Organele corpului care pot fi afectate de barotraumatism includ plămânii, stomacul și intestinele.

Semnele și simptomele barotrauma pot dispărea fără tratament sau tratament sau poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Barotrauma poate duce la formarea bulelor de aer care migrează către zonele corpului. Bulele de aer pot pătrunde în piele și pot provoca erupții cutanate, umflături sau pete violete pe piele. Umflarea poate apărea la nivelul gâtului sau se poate răspândi pe umeri, față sau piept. Acest lucru poate duce la schimbări vocale și la alte probleme. Bulele de aer pot intra în articulații și pot provoca dureri și umflături. De asemenea, pot deteriora nervii. Este posibil ca victima să nu-și poată mișca mușchii feței. Bulele de aer pot deteriora nervii spinali, provocând dureri sau dificultăți în mișcarea brațelor și picioarelor. Bulele de aer pot pătrunde în fluxul sanguin și bloca vasele de sânge.

Barotrauma pulmonară este o leziune care apare atunci când presiunea externă este diferită de presiunea aerului din plămâni. Semnele barotraumatismului pulmonar pot include: hemoptizie, sânge spumos în gură, dureri în piept, paraplegie parțială, pierderea bruscă a conștienței, dificultăți de respirație, răgușeală.

Barotrauma intestinală poate provoca dureri de stomac care se extind la picioare. Stomacul se poate simți plin. Pot exista mișcări intestinale sau sânge în scaun.

Diagnosticarea acestui tip o altă influență nespecificată la mare altitudine poate fi efectuat prin examen fizic, radiografie, tomografie computerizată, imagistică prin rezonanță magnetică, teste funcționale.

Medicamentele pentru tratarea barotraumei pot include: analgezice, antibiotice, steroizi și multe altele. Poate fi necesară terapie cu oxigen sau intervenție chirurgicală.

Boala montană este un efect patologic al altitudinii mari asupra oamenilor cauzat de expunerea acută la presiunea parțială scăzută a oxigenului la altitudine mare. Poate afecta alpiniștii, turiștii, schiorii, muncitorii la cabane montane și multe altele.

Boala montană se dezvoltă atunci când rata de ascensiune la o altitudine mai mare depășește capacitatea corpului de a se adapta la acele altitudini. Apare de obicei la urcare, la peste 2400 m deasupra nivelului mării, iar când viteza de urcare este peste 300 m pe zi.

Acțiunile de risc pentru boala montană includ:

  • Urcă prea repede
  • Ascensiune excesivă în 24 de ore
  • Aport inadecvat de lichide
  • Hipotermie
  • Consumul de alcool sau alte sedative

Boală de munte este un set de simptome nespecifice dobândite la altitudine mare sau la presiune atmosferică scăzută, asemănătoare gripei, otrăvirea cu monoxid de carbon sau mahmureala. Este dificil să se determine cine va fi afectat de boala montană, deoarece nu există factori specifici care să se coreleze cu susceptibilitatea la această afecțiune.

Boala acută de munte poate evolua spre edem pulmonar sau edem cerebral la mare altitudine, care sunt potențial fatale.

Boala cronică de munte, cunoscută și sub numele de boala Monge, este o afecțiune diferită care apare după expunerea foarte lungă la altitudini mari.

Cantitatea de oxigen disponibilă pentru menținerea vigilenței fizice și mentale scade odată cu altitudinea. Oxigenul disponibil din aer scade odată cu creșterea altitudinii.

Viteza ascensiunii, înălțimea atinsă, cantitatea de activitate fizică la mare altitudine, precum și sensibilitatea individuală sunt factorii care contribuie la apariția și severitatea bolii montane.

Boală de munte, numită și hipobaropatie, rau de inaltime sau boala alpină, apare de obicei ca urmare a unei urcări rapide și de obicei poate fi prevenită de o urcare lentă. În majoritatea cazurilor, simptomele sunt temporare și diminuează în condițiile de aclimatizare la altitudine. Cu toate acestea, în cazuri excepționale, boala de altitudine poate fi fatală.

Scopul aclimatizării este de a crește ventilația (respirația) pentru a compensa conținutul mai mic de oxigen din aer. Pentru a compensa această ventilație suplimentară, sângele trebuie să aibă un pH mai mic. Ca răspuns, rinichii excretă bicarbonat în urină, ceea ce la rândul său scade pH-ul corpului pentru a acomoda acest stres respiratoriu suplimentar.

Simptomele bolii de altitudine apar adesea la 6-10 ore după urcare și de obicei dispar în 1-2 zile, dar uneori se pot dezvolta în condiții mai severe. Efortul fizic agravează simptomele.

Durerea de cap este principalul simptom utilizat pentru a diagnostica boala de altitudine datorată anoxiei cauzate de altitudinea mare. O durere de cap care apare la o altitudine de 2400 m în combinație cu unul sau mai multe dintre următoarele simptome poate indica o boală acută de munte:

  • oboseală sau slăbiciune
  • ameţeală
  • ameţeală
  • insomnie
  • dificultăți de respirație în timpul exercițiului
  • greaţă
  • Lipsa poftei de mâncare
  • edem periferic (umflarea mâinilor, picioarelor și feței)
  • furnicături și furnicături la nivelul membrelor
  • sângerări nazale
  • puls constant accelerat
  • izolare socială

Simptomele care pot indica hipobaropatie care pune viața în pericol includ:

  • semne similare bronșitei
  • tuse uscată persistentă
  • febră
  • dificultăți de respirație chiar și în timpul pauzelor

  • cefalee care nu răspunde la analgezice
  • mers instabil
  • pierderea treptată a cunoștinței
  • greață crescută
  • hemoragia retiniană

Cele mai grave simptome ale acestei specii o altă influență nespecificată la mare altitudine rezultată din edem (acumularea de lichid în țesuturile corpului). La altitudini foarte mari, oamenii pot obține edem pulmonar sau edem cerebral.

Cauza fiziologică a edemului la mare altitudine nu a fost stabilită definitiv. Se crede că edemul cerebral este cauzat de vasodilatația locală a vaselor de sânge cerebrale ca răspuns la hipoxie, ducând la un flux sanguin mai mare și, prin urmare, la o presiune capilară mai mare.

Pe de altă parte, edemul pulmonar se poate datora vasoconstricției complete a circulației pulmonare (de obicei ca răspuns la o nepotrivire a ventilației-perfuziei) care, cu debitul cardiac neschimbat sau crescut, duce și la creșterea presiunii capilare. Edemul pulmonar poate progresa rapid și este adesea fatal. Simptomele includ oboseala, dispnee severă în repaus și tuse care este inițial uscată, dar care poate progresa către producerea de salivă roz, spumoasă. Coborârea la o altitudine mai mică ameliorează simptomele edemului pulmonar.

Edemul cerebral este o afecțiune care pune viața în pericol și poate duce la comă și moarte. Simptomele includ cefalee, oboseală, vedere încețoșată, disfuncție a vezicii urinare, disfuncție intestinală, pierderea coordonării, paralizie a unei părți a corpului și confuzie. Coborârea la o altitudine mai mică îi poate salva pe cei care suferă de edem cerebral.

Diagnosticul precoce este important. Boala acută de munte este mai ușor de tratat în stadiile incipiente.

Tratamentul principal pentru toate formele de boală montană este coborârea la o altitudine mai mică cât mai repede și mai sigur posibil. Terapia cu oxigen se aplică după cum este necesar. Este posibil ca victimele cu boli severe de munte să fie admise la spital. Acetazolamida este indicată pentru o respirație mai bună. Acest medicament poate ajuta la reducerea simptomelor ușoare.

În prezența edemului, tratamentul poate include: oxigenoterapie, nifedipină, agoniști beta-2 inhalatori, ventilație mecanică în cazuri severe, medicamente pentru creșterea fluxului sanguin către plămâni, numit inhibitor al fosfodiesterazei (cum ar fi sildenafilul), dexametazonă pentru reducerea creierului edem.

Camerele portabile hiperbarice permit turiștilor să simuleze condiții la altitudini mai mici, fără a se deplasa efectiv din locația lor din munți. Aceste dispozitive sunt foarte utile în prezența condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor factori care fac imposibilă urcarea pe munte.

Majoritatea cazurilor de acest tip o altă influență nespecificată la mare altitudine sunt ușoare. Simptomele bolii montane se îmbunătățesc rapid atunci când coborâm un munte la o altitudine mai mică.

Cazurile severe pot duce la deces din cauza problemelor pulmonare sau a umflării creierului. În locații îndepărtate, evacuarea poate să nu fie posibilă sau tratamentul poate fi întârziat. Acest lucru poate avea un efect negativ asupra rezultatului bolii.