epididim-orhita

  • Informații
  • Simptome
  • Tratamente
  • Produse
  • Bibliografie
  • Comentarii

Bolile genitale masculine prezintă o incidență relativ mare, afectând bărbații de toate vârstele. În majoritatea cazurilor, acestea sunt afecțiuni acute, ușoare și ușor de controlat, dar la un procent mic de pacienți, în cursul bolii subiacente nerecunoscute, pot apărea complicații cu severitate variabilă.

De exemplu, inflamația testiculelor sau a epididimului (respectiv denumită orhită și epididimită) poate fi complicată prin dezvoltarea orhită, epididimită și (epididim-orhită) orchiepididimită cu abces.

Boala se dezvoltă de obicei ca o complicație a orhitei subiacente și/sau a epididimitei, cu o serie de factori care influențează riscul de a dezvolta afecțiunea.

Boala este mai frecventă la bărbații între 15 și 35 de ani și la bărbații cu vârsta peste 55 de ani, deoarece factorii predispozanți sunt cel mai adesea considerați infecție bacteriană de bază a tractului urogenital, boală cu transmitere sexuală (cel mai adesea gonoree, chlamydia, sifilis mai puțin frecvent), traume în zonă.

În cazuri rare, cauza afecțiunii este cauzată de deficiența imunitară, de medicamente (de exemplu, utilizarea prelungită a dozelor mari de amiodaronă poate provoca dezvoltarea orchiepididimitei), proceduri medicale în domeniu (cateterizare, biopsie de prostată, teste instrumentale și altele ). Deși rară, cauza bolii poate fi o infecție subiacentă a tuberculozei și răspândirea sa hematogenă sau limfogenă.

Cel mai adesea la pacienții tineri fără viață sexuală activă starea este provocată de o infecție în vecinătate (a vezicii urinare, prostatei, uretrei, rinichilor) sau datorată oreionului. La persoanele active sexual, infecțiile cu transmitere sexuală sunt o cauză frecventă.

Indiferent de cauzele afecțiunii, simptomele sunt adesea identice, iar tratamentul necesită măsuri rapide și cuprinzătoare pentru a reduce riscul de a dezvolta complicații suplimentare.

Simptome tipice ale bolii

Simptomele bolii prezintă o oarecare variabilitate la pacienții individuali, în funcție de impactul anumitor factori (starea generală, vârsta, bolile subiacente, prezența deteriorării tractului urogenital etc.), dar în general manifestările sunt identice.

Tabloul clinic al orhitei, epididimitei și (epididim-orchitei) orchiepididimitei cu abces este caracteristic.

Se observă de obicei un debut acut, în care epididimul se umflă, apar dureri ascuțite, tăietoare.

Temperatura la mulți pacienți este crescută, uneori precedată de transpirație, frisoane și alte manifestări care țin pacientul în pat, ducând la afectarea ușoară până la moderată a stării generale. Sunt posibile și cefaleea, durerea pelviană, mialgia și alte manifestări datorate componentei infecțioase a bolii.

Procesul inflamator afectează, de asemenea, membranele înconjurătoare ale epididimului și testiculului, inclusiv scrotul, iar volumul acestuia crește. Pielea sacului scrotal este roșie și umflată. Durerea poate fi resimțită în zona lombară și a șoldului și se intensifică la mișcare, încărcare, ridicarea greutăților.

Coada epididimului este afectată mai întâi, iar după câteva zile se acoperă întregul apendice. În caz de răspândire hematogenă a procesului, capul epididimului este afectat.

Caracteristica orhiepididimitei gonoreice este că are un curs sever, cu modificări locale foarte pronunțate, care se răspândesc mai lent și, în cele mai multe cazuri, se termină cu obstrucția canalelor seminale.

La unii pacienți, sunt posibile manifestări urologice, care seamănă cu imaginea inflamației glandei prostatei, provocând polakiurie (dorință frecventă de a urina), disurie (durere și arsură la urinare), diferite tipuri de tulburări urinare.

Este posibilă secreția uretrală, prezența sângelui în material seminal și alte anomalii asociate cu dezvoltarea procesului bolii.

Lipsa tratamentului prezintă riscul unor leziuni suplimentare (abcesul în sine este rezultatul unei complicații a orchiepididimitei), cum ar fi gangrena, sepsis cu răspândire hematogenă, tulburări de reproducere (modificări ale numărului și calității spermei) și altele.

Vizita la timp la un specialist și diagnosticul precoce și tratamentul bolii îmbunătățesc prognosticul, reducând riscul de rănire.

Diagnostic

Diagnosticul orhitei, epididimitei și (epididim-orchitei) orchiepididimitei cu abces necesită o abordare cuprinzătoare, necesitând diverse metode fizice, de laborator și imagistice.

Diagnosticul se face și se confirmă pe baza informațiilor primite de la:

Diagnosticul diferențial al orchiepididimitei cu abces necesită excluderea altor leziuni identice, cum ar fi bolile neoplazice ale testiculului și epididimului, bolile prostatei (hipertrofie, cancer, leziuni inflamatorii) și altele.

După confirmarea diagnosticului, este necesar să începeți terapia în timp util pentru a reduce riscul de a dezvolta complicații suplimentare și leziuni.

Tratamentul bolii

Tratamentul orhitei, epididimitei și (epididim-orchitei) orchiepididimitei cu abces este complex, necesitând o combinație de terapie medicamentoasă cu tratament chirurgical.

La pacienții cu manifestări ușoare până la moderate și stare generală păstrată, fără complicații suplimentare și boli subiacente grave, terapia medicamentoasă este de obicei administrată pe cale orală (doar cu puțin înainte și după intervenție chirurgicală, este necesară profilaxia cu antibiotice intravenoase).

La pacienții cu stări generale grav afectate, manifestări grave și risc de leziuni suplimentare, tratamentul necesită spitalizare în timp util și curs antibiotic parenteral, administrare parenterală de agenți simptomatici și monitorizare strictă a stării până la tratamentul definitiv al bolii.

În general, tratamentul pentru orchiepididimită cu un abces dezvoltat include:

Tratamentul cuprinzător și depistarea precoce a bolii îmbunătățește semnificativ prognosticul, reducând riscurile de apariție a complicațiilor cu severitate variabilă, dintre care unele cu consecințe pe termen lung.

Orhita, epididimita și (epididim-orhita) orchiepididimita cu abces, deși o complicație rară a orhitei și/sau epididimitei în practica clinică, necesită vigilență sporită și intervenție medicală în timp util.