Ivan Landzhev, născut în 1986, este poet și eseist. Doctor în literatură rusă (Universitatea din Sofia „Sf. Kliment Ohridski”), lector. Câștigător al premiilor naționale pentru poezia sa. A participat la festivaluri internaționale de poezie, lecturi și conferințe științifice din Statele Unite, Rusia, Germania și altele. Poeziile sale au fost traduse în 10 limbi. Cărțile sale includ colecțiile de poezie Bobby Fischer (2010), Noi după mansardă (2014)/Wir Mansardenmenschen (Berlin, 2017) și Poetica auto-depășirii. Strategii narative în răposatul Leo Tolstoi ”(2017). Vă desenăm cu poezii din cea mai recentă colecție „Tu, vești constante” (2018).

poezii

Școală de alpinism

Anii vor trece ca trecătorii,

și atunci vor zăbovi ca justiția.

Pentru noi, asta înseamnă orice,

vom urca fericiți pe creastă.

Și pașii noștri vor dura mult

blocat în zăpada feroce și oameni

întâmplător în noi își va face drum

iar pașii vor dori să se repete.

Frigul alimentează rădăcina zilelor:

aici ceva înflorește, altceva dispare.

Viscolul repetă suita cuiva

iar îndrăgostiții întreabă dacă știu motivul.

Când

Ori de câte ori amintirea o menționează,

nu spune nimic despre început,

și pentru ceea ce corpul își amintește,

și numai ea știe.

Carnea este batjocorită cu fiecare durere.

Când gândul invadează în ore goale

și m-am așezat, spune „nu voi pleca”,

memoria este atinsă -

nu din sentimente, ci din buze.

Își ridică dogma

iar carnea în tăcere vrea să fie numită.

Cunosc aceste fiare viclene,

care dintre mâinile ei

sunt aruncate în mâinile mele.

Nu-mi amintesc niciun sfat

de conștiință și de murdărie morală.

Îmi amintesc alte lucruri. Nu sunt unul și doi.

Când seara se trezește și așa mai departe,

fă-mă castă, Doamne,

lăsați atingerea să se așeze,

lasa seceta, lasa umezeala

pe coloana vertebrală a tristeții pentru a lăsa o urmă.