prolapsului rectal

  • Informații
  • Simptome
  • Tratamente
  • Produse
  • Bibliografie
  • Comentarii
  • Conectivitate

Categoria majoră a altor boli ale anusului și rectului include dezvoltarea prolapsului rectal sau prolaps rectal. Condiția este căderea unei părți a rectului în afara canalului anal și, deși nu este o urgență, necesită o terapie la timp în legătură cu riscul de a dezvolta diferite tipuri și severitatea complicațiilor în persistența bolii.

Prolapsul rectului: etiologie, caracteristici, simptome

Prolapsul rectului este inversarea și prolapsul unei părți sau a întregului perete al rectului prin anus, rămânând periodic (descrisă inițial auto-repoziționarea și retragerea site-ului) sau permanent în exterior (cu progresia procesului bolii nu este posibilă auto-retragere).

În funcție de specificul procesului, sunt descrise trei tipuri principale de curs, și anume prolapsul extern (întregul rect cade din anus), prolapsul mucoasei (o parte a mucoasei rectale cade din anus) și prolapsul intern (rectul începe să cadă, dar încă nu a părăsit canalul anal).

Etiologia bolii este de obicei complexă și la mulți pacienți cauzele prolapsului rectal nu pot fi determinate cu precizie.

Condiția este descrisă mai des odată cu înaintarea în vârstă (de obicei după vârsta de 50 de ani), femeile fiind afectate de câteva ori mai des.

Factorii predispozanți pentru apariția prolapsului rectal sunt slăbiciunea aparatului sfincterian, profunzime pronunțată în sacul anterior al spațiului Douglas, fixare rectală slabă, rectosigmoid lung și mezenter rectal. Factorii de risc care favorizează dezvoltarea prolapsului includ de obicei:

  • creșterea presiunii intraabdominale: o afecțiune similară este descrisă în constipație persistentă, tuse cronică, muncă fizică grea
  • peristaltism crescut: creșterea peristaltismului este cea mai frecventă în unele boli inflamatorii și/sau infecțioase intestinale, cum ar fi colita, diareea cronică și altele.
  • sarcină și naștere: modificări ale fondului hormonal în combinație cu presiunea crescută asupra zonei pelvine exercitată de făt, precum și natura însăși a nașterii naturale (vaginale) creează condiții favorabile dezvoltării prolapsului rectal
  • afectarea neurologică: În unele boli, leziuni și leziuni ale coloanei vertebrale, sunt posibile diferite tipuri de complicații, inclusiv prolapsul rectal.
  • alte boli subiacente: afecțiunea este descrisă mai frecvent la persoanele care suferă de BPOC (boală pulmonară obstructivă cronică), hipertrofie benignă de prostată, anumite infecții parazitare (de exemplu, schistosomiaza), boli care duc la slăbiciune musculară, traume în zonă și altele

Cursul clinic al prolapsului rectal prezintă unele caracteristici la pacienții individuali, iar manifestările pot varia în funcție de factorii provocatori și predispozanți, de prezența altor boli subiacente și de unele caracteristici individuale ale pacienților.

Persoanele afectate raportează de obicei un nod în zona anală care cade după defecare și apoi dispare de la sine, lăsând o senzație neplăcută (de obicei descrisă ca senzația de a sta pe o minge mică) și disconfort.

Pe măsură ce procesul progresează, prolapsul apare nu numai în timpul defecației, ci și în timpul strănutului, tusei, exercițiilor fizice.

Pe măsură ce procesul progresează, partea prolapsată a rectului nu poate fi repoziționată singură sau de către pacient, ducând la un control dificil în timpul defecației, constipației, disconfortului, modificărilor locale.

Afecțiunea nu este urgentă, dar întârzierea terapiei prezintă riscul apariției diferitelor tipuri de complicații, cum ar fi infecția, inflamația, modificările necrotice, ulcerația, modificările gangrenoase și altele.

Diagnosticul și tratamentul prolapsului rectal

Diagnosticul prolapsului rectal nu este, de obicei, o dificultate semnificativă pentru clinicienii cu experiență și de foarte multe ori afecțiunea este suspectată din rezultatele examinării fizice, dar deseori necesită teste suplimentare pentru a determina severitatea procesului, pentru a clarifica prezența complicațiilor, diferențierea din alte boli, în special cele de natură neoplazică.

Diagnosticul prolapsului rectal se face de obicei pe baza anamnezei caracteristice (plângeri subiective, impactul anumitor factori de risc, prezența anumitor boli subiacente) și a datelor din constatarea obiectivă. Examinarea ia în considerare tipul, forma și dimensiunea intestinului prolaps, iar acest lucru se face în repaus și la împingere.

Examenele imagistice și instrumentale sunt prescrise pentru unii pacienți pentru a optimiza procesul de diagnosticare și pentru a confirma diagnosticul și particularitățile procesului bolii. În funcție de starea pacientului, poate fi prescrisă electromiografia anală, manometria anală, examinarea cu ultrasunete, proctografia, colonoscopia, proctosigmoidoscopia și altele.

Fibrocolonoscopia și irigografia sunt necesare pentru a exclude alte boli de colon. Unii pacienți pot avea nevoie, de asemenea, de tomografie computerizată și/sau imagistică prin rezonanță magnetică.

Abordarea terapeutică în prolapsul rectal dovedit este determinată strict individual în funcție de vârstă și caracteristicile individuale ale pacientului, de severitatea procesului bolii și de durata acestuia. În general, tratamentul prolapsului rectal este conservator (folosind diverse mijloace și tehnici) și operativ (cu ajutorul unei intervenții chirurgicale adecvate).

Terapia conservatoare are un efect deosebit de benefic asupra prolapsului la copiii mici. Este necesară răbdarea și respectarea anumitor reguli, cum ar fi regimul igienico-dietetic adecvat, reglarea defecației, menținerea unei bune igiene și repoziționarea manuală sistematică și atentă.

La pacienții vârstnici, starea este de obicei diagnosticată într-o etapă ulterioară, iar tratamentul conservator nu este adesea suficient pentru a obține efectul dorit și necesită intervenție chirurgicală. Vârsta chirurgicală ar trebui să ia în considerare vârsta, starea generală, tipul, gradul și amploarea prolapsului. În funcție de factorii enumerați, poate fi necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale abdominale sau perineale, utilizând tehnici adecvate și, dacă este posibil, cu o natură minim invazivă.

Pentru prevenirea eficientă a prolapsului rectal, se aplică adesea aceleași măsuri care sunt prescrise pentru prevenirea constipației, și anume o dietă completă cu aport suficient de fibre, aport adecvat de lichide, activitate fizică regulată, menținerea unei greutăți sănătoase, prescrierea terapiei medicamentoase în prezența constipatie cronica.

Prognoza la prolaps rectal este determinat la fiecare pacient și este de obicei favorabil, cu un risc scăzut de a dezvolta complicații grave. Terapia la timp, individualizată și țintită și măsurile de prevenire a urmăririi îmbunătățesc semnificativ prognosticul la toți pacienții.