pentru

Deși este o afecțiune relativ rară în practica clinică, ruptura tendonului este o problemă gravă care necesită măsuri în timp util, consultarea urgentă cu un specialist și un tratament adecvat în conformitate cu localizarea rupturii, severitatea acesteia și opțiunile terapeutice în funcție de caracteristicile individuale ale pacientului .

Cunoașterea stării este de o importanță deosebită în special în sport (leziunile sportive sunt una dintre cele mai frecvente cauze ale dizabilității), dar și de către persoanele angajate în activități fizice grele și angajamente profesionale, cu anumite boli de bază care duc la dizabilități progresive. sistem, precum și atunci când se iau medicamente cu un efect similar.

La timp tratament pentru ruperea tendonului (tendon rupt) îmbunătățește semnificativ prognosticul și reduce riscurile de deteriorare pe termen lung, deteriorarea funcției structurilor relevante și recuperarea completă a pacientului.

Ce este o ruptură a tendonului (rupt, rupt tendon)? Care sunt principalele simptome?

Tendoanele sunt cheile de legătură, mediatori între mușchi și oase (captează mușchii către structurile osoase respective). Funcția lor este extrem de importantă și este strâns legată de funcția mușchilor respectivi.

Informații utile despre grupurile musculare individuale, locurile de captare și funcțiile acestora pot fi găsite în secțiunea Anatomie:

Ruptura de tendon este în esență o ruptură de tendon (completă sau parțială) care este de obicei asociată cu semne clinice bine definite și relativ specifice.

Afecțiunea afectează bărbații mult mai des și, în principal, în vârstă activă, afecțiunea este asociată cu traume, în timp ce odată cu vârsta, au un impact și bolile disponibile, medicamentele, procesele naturale de îmbătrânire și altele.

Unele dintre cele mai frecvente cauze ale ruperii tendonului (ruptura tendonului) includ:

  • activități sportive care prezintă un risc crescut de accidentare (de ex. lupte, rugby, fotbal)
  • traume severe în zonă
  • ridicare de greutăți
  • tăierea în adâncime cu un obiect ascuțit
  • injectarea de corticosteroizi în zonă
  • administrarea anumitor medicamente: anumite antibiotice (în special fluorochinolone), corticosteroizi, imunosupresoare
  • unele boli care stau la baza: afectarea tiroidei, artrita reumatoidă, boli ale aparatului locomotor
  • grupa sanguină 0

În anumite circumstanțe, este posibilă dezvoltarea spontană a ruperii unui anumit tendon, fără un moment traumatic.

Teoretic, oricare dintre tendoanele din corp poate fi afectat, dar cel mai adesea sunt afectate tendoanele membrelor superioare și inferioare (în zona umerilor, coatelor, genunchilor, gleznelor, mai rar degetele).

Semnele clinice, indiferent de localizare, sunt identice și includ cel mai adesea dureri acute, pierderea activității funcționale a grupului muscular (incapacitatea de a efectua anumite mișcări), edem (umflare), deformări vizibile în zonă.

Următoarele zone de rupere a tendonului sunt descrise cel mai frecvent:

  • cvadriceps: un grup de 4 mușchi diferiți care se angajează în zona capacului și sunt esențiale pentru efectuarea proceselor precum mersul, alergarea, săriturile
  • Ahile: tendonul este situat în partea din spate a piciorului, chiar deasupra călcâiului
  • manșetă rotativă: un grup de mușchi localizați în zona umerilor care joacă un rol imens și cheie în îndeplinirea funcțiilor de bază ale brațului (îndepărtarea, alinierea, sprijinul umărului)
  • biceps: bicepsul flectează cotul

În funcție de zona afectată, se aplică diferite metode de tratament și, în unele cazuri, se obțin rezultate bune cu metode și tehnici conservatoare, dar în anumite situații chirurgia este inevitabilă.

Prim ajutor și tratament pentru ruperea tendonului (tendon rupt)

Măsurile timpurii în primele minute după traumatisme sunt esențiale pentru limitarea leziunilor și pot reduce necesitatea unui tratament chirurgical ulterior.

Pentru toate tipurile de rupturi de tendon, indiferent de localizare și severitate, se recomandă aplicarea metodei RICE până la vizita medicului.

Termenul este o abreviere (acronim) formată din primele litere ale măsurilor de bază în traumele acute, și anume:

  • Odihna: asigurarea odihnei și relaxării zonei afectate, încetarea mișcărilor
  • Gheață: aplicarea de gheață în zona afectată suprimă rapid durerea și umflarea, constrânge vasele de sânge și limitează procesele inflamatorii. Nu este recomandată aplicarea de gheață direct pe piele (poate provoca leziuni ale pielii)
  • Compresie: compresia sau compresia are un efect benefic în limitarea proceselor inflamatorii și a edemului, iar în acest scop se recomandă aplicarea unui bandaj elastic, suficient de strâns pentru a obține efectul benefic și suficient de liber pentru a preveni modificările ischemice datorate fluxului sanguin redus.
  • Creșterea: ridicarea membrului afectat duce la îmbunătățirea circulației venoase și a drenajului limfatic și se recomandă plasarea membrului afectat deasupra nivelului inimii

Această metodă este utilizată pe scară largă într-o gamă largă de leziuni și leziuni ale mușchilor, articulațiilor, oaselor, tendoanelor, aplicată în timp util reduce umflarea, reduce procesul inflamator și facilitează terapia ulterioară.

Informații utile despre acest subiect pot fi găsite în secțiunea Tratamente:

Pentru a controla sindromul durerii, se recomandă administrarea de analgezice adecvate, iar agenții cei mai frecvent utilizați sunt din grupul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul, ketoprofenul și altele.

În funcție de tipul și severitatea rupturii, este posibil un tratament conservator, inclusiv în principal imobilizarea membrului afectat pentru o anumită perioadă de timp.

De exemplu, atunci când cvadricepsul este afectat de o ruptură parțială, aplicarea unui ghips sau a unui alt tip de bandaj imobilizant poate realiza vindecarea și recuperarea completă pe o perioadă de aproximativ 4 până la 6 săptămâni.

În ruperea tendonului lui Ahile, timpul de recuperare cu un bandaj imobilizator este între 4 și 8 săptămâni, dar există un risc ridicat (aproximativ 30 la sută) de re-traumă după aceea.

Ruptura manșetei rotatorilor în cazul general este tratată cu imobilizare adecvată, iar la aproximativ 90 la sută dintre cei afectați aceasta este prima și principala măsură a tratamentului (foarte rar este necesară o intervenție chirurgicală).

În cazul ruperii bicepsului, majoritatea specialiștilor preferă un tratament conservator, deoarece funcția sa nu este afectată drastic (există o reducere de 10 până la 20 la sută a forței în timpul supinației, ridicând palma în sus).

În caz de ruptură severă, completă a tendonului respectiv în cazul general, pentru a păstra activitatea funcțională a zonei, se recomandă efectuarea în timp util a unui tratament chirurgical, operator.

Tratament chirurgical pentru ruperea tendonului (tendon rupt)

Tratamentul chirurgical al unui tendon rupt este necesar în caz de ruptură completă, precum și în caz de suspiciune de eșec al metodelor conservatoare de tratament.

Scopul operației este recuperarea, îmbinarea capetelor rupte ale tendonului, restabilirea activității funcționale și rezistența zonei afectate și, dacă este posibil, recuperarea completă a pacientului.

Adesea, după tratamentul chirurgical, este necesar să se imobilizeze membrul și să se efectueze o terapie fizică și o reabilitare adecvate.

În cazul ruperii cvadricepsului, se folosește de obicei tratamentul chirurgical (cu excepția cazului în care medicul este sigur că este o ruptură parțială), urmat de imobilizarea adecvată într-un ghips și terapie fizică cu mișcare treptată.

În cazul ruperii tendonului, tratamentul chirurgical este recomandat persoanelor care doresc să-și mențină activitatea ridicată și activitatea funcțională a piciorului afectat (în special sportivii).

În cazul ruperii manșetei rotatorilor, tratamentul chirurgical este foarte rar întreprins din cauza riscurilor ridicate ale operației. Tratamentul chirurgical este utilizat numai la pacienții foarte tineri, precum și la vârstnici cu simptome severe și cu insuficiență severă.

Tratamentul chirurgical pentru ruperea bicepsului este prescris în principal persoanelor în vârstă activă care nu doresc să-și piardă o parte din forță.

Principalele riscuri asociate cu tratamentul chirurgical al ruperii tendonului includ implicarea vaselor și nervilor adiacenți și afectarea postoperatorie, infecția zonei, sângerări (foarte rare), ruperea ulterioară în același loc (reapariție).

Din acest motiv, se recomandă să aveți încredere într-un specialist cu suficientă experiență în domeniu și să urmați cu strictețe instrucțiunile și instrucțiunile acestuia.

Adecvat tratament pentru ruperea tendonului (tendon rupt) combinat cu măsuri adecvate de recuperare postoperatorie duce de obicei la o recuperare completă a activității funcționale, a forței și a forței tendonului afectat. La unii pacienți, se recomandă restricționarea temporară a activității fizice (în special la sportivi, atunci când ridică greutăți și efectuează activități fizice grele).