hipertiroidismului

  • Medicamente antitiroidiene pentru a reduce producția crescută de hormoni tiroidieni
  • Terapia cu iod radioactiv pentru distrugerea tirocitelor hiperactive (celule tiroidiene)
  • Tratament chirurgical pentru îndepărtarea parțială) sau completă a glandei tiroide, cunoscută și sub numele de tiroidectomie
  • Terapia simptomatică, al cărei scop principal nu este tratarea bolii, ci ameliorarea manifestărilor temporare, de moment, care complică pacientul și îi înrăutățesc calitatea vieții.
  • Metode naturale de tratament, tehnici alternative, utilizarea ierburilor și plantelor medicinale
  • Modificări ale dietei pentru îmbunătățirea tonusului sănătos și facilitarea, accelerarea recuperării glandei

Doza este crescută treptat, aproximativ la fiecare patru săptămâni, până la rezolvarea completă a bolii.

Metimazolul este alegerea preferată la majoritatea pacienților (cu excepția sarcinii și a alăptării), deoarece utilizarea pe termen lung a propiltiouracilului prezintă riscuri de hepatotoxicitate (insuficiență hepatică severă).

Terapia cu iod radioactiv este prescris pentru o creștere marcată a dimensiunii glandei tiroide, manifestări clinice bine definite (fără afectarea ochilor), evoluție severă și niveluri semnificativ crescute de hormoni tiroidieni.

În esență, terapia constă în utilizarea de iod radioactiv (capsule sau sub formă de soluție apoasă), iar în funcție de indicatorii pacientului este prescrisă o doză individuală. Iodul radioactiv se acumulează selectiv și intenționat numai în glanda tiroidă, fără a afecta alte organe și structuri.

Efectul terapiei este observat până în a șasea lună (la unii pacienți este prezent în primele câteva săptămâni), iar rezultatele sunt monitorizate cu ajutorul imaginii.

Cel mai frecvent și previzibil efect secundar al terapiei este dezvoltarea hipofuncției glandulare (temporare sau permanente) care necesită tratament cu levotiroxină.

Metoda nu este adecvată în timpul sarcinii și alăptării, inclusiv la femeile care planifică o sarcină în următoarele 6 luni, deoarece iodul radioactiv poate provoca deteriorarea dezvoltării normale a glandei tiroide fetale.


Terapia chirurgicală este prescris în absența succesului terapiei medicamentoase aplicate, iar la unii pacienți este combinat cu succes cu terapia cu iod radioactiv. Metoda este rareori prima alegere datorită naturii sale invazive și a riscului de complicații. Se efectuează într-un spital sub îndrumarea unei echipe de specialiști, iar tratamentul este discutat în prealabil cu pacientul (beneficii și riscuri posibile, pregătire înainte de operație).

Este de obicei prescris pacienților cu o glandă tiroidă semnificativ, extrem de mărită (gradul 3 sau 4), ceea ce face dificilă desfășurarea activităților zilnice normale, comprimă organele și structurile învecinate.

Când anumite zone ale glandei sunt îndepărtate (zone hiperactive), este posibil să se obțină o stare eutiroidiană a glandei (păstrarea funcțiilor sale). Tiroidectomia totală duce la hipotiroidism care necesită terapie pe tot parcursul vieții cu levotiroxină.

Principalele riscuri asociate operației includ implicarea structurilor din apropiere, îndepărtarea necorespunzătoare a glandelor paratiroide etc.

Terapia simptomatică are ca scop controlul rapid al manifestărilor bolii și ameliorarea disconfortului pacientului, permițând implementarea sarcinilor sociale, profesionale și menajere normale.

Se utilizează medicamente din grupul beta-blocantelor, în special propranolol, care s-a dovedit a preveni conversia periferică a tiroxinei în triiodotironină. Propranololul afectează în mod eficient unele dintre manifestările bolii, cum ar fi palpitații, tremurături, anxietate. Este utilizat în doze mici sub supraveghere medicală și nu este recomandat la pacienții cu astm (duce la agravarea simptomelor și la riscul de atac de astm), precum și la persoanele cu diabet (are un efect advers asupra nivelului de zahăr din sânge).

În funcție de severitatea simptomelor, unora pacienți li se administrează corticosteroizi într-un program.

La pacienții cu boală Bazeda și afectarea ochilor se recomandă utilizarea cremelor hidratante precum lacrimi artificiale, picături, geluri hidratante, precum și plasturi speciali pentru noapte, care previn uscarea ochilor.

Remedii alternative și naturale terapiei includ utilizarea diferitelor suplimente alimentare, vitamine, minerale, plante medicinale, plante medicinale, remedii homeopate, cu scopul de a îmbunătăți efectul terapiei convenționale aplicate.

Cele mai des utilizate sunt:

Răspunsul terapeutic la regimul de tratament aplicat la fiecare pacient individual variază, prin urmare se recomandă monitorizarea continuă a stării. Inițial, examinările profilactice, examenele de laborator și ultrasunetele trebuie efectuate la fiecare trei luni. După stabilizarea stării pacienților, se efectuează examinări și teste profilactice la fiecare 6 până la 12 luni.