ciclului viață

HIV (Virusul Imunodeficienței Umane) este o infecție cu virusul imunodeficienței umane care se transmite sexual (cel mai frecvent), sânge (prin transfuzie de sânge, transplant și prin instrumente medicale contaminate) sau vertical (de la o mamă infectată la copilul ei).

Boala este o problemă de sănătate globală, cu numeroase campanii globale de sensibilizare a publicului și cultura sănătății.

Etapele inițiale ale bolii sunt nespecifice, asemănătoare gripei și durează câteva săptămâni.

Urmează o perioadă latentă, care poate dura ani de zile și în care persoanele infectate joacă rolul de răspânditori ai infecției.

La prima vedere, indivizii infectați nu au manifestări clinice în acest stadiu, dar nivelurile de celule T CD4 (critice pentru imunitatea activă) scad progresiv.

În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, se dezvoltă SIDA (Sindromul imunodeficienței dobândite), o afecțiune cronică în care există o rezistență imunologică redusă semnificativ, odată cu dezvoltarea diverselor infecții secundare și boli neoplazice.

Tabloul clinic al SIDA este polimorf, cu o varietate de manifestări, cum ar fi pierderea rapidă în greutate, transpirații abundente pe timp de noapte, oboseală crescută, tulburări vizuale, infecții frecvente, simptome neurologice.

Informații detaliate despre această afecțiune, mecanismele infecției, manifestările clinice și complicațiile pot fi citite în secțiunea Probleme de sănătate:

În cazul schimbării frecvente a partenerilor, transfuzii frecvente de sânge sau în cazul viitoarei sarcini, se recomandă un test anual al HIV.

În caz de dovezi ale infecției active, este necesară o terapie adecvată și urmărirea pacienților.

Principalele medicamente utilizate pentru tratamentul SIDA, sunt numite medicamente antiretrovirale deoarece HIV aparține grupului de retrovirusuri.

Acest tip de agent viral își copiază propriul material genetic în celulele umane, lăsând celulele afectate infectate pentru restul ciclului lor de viață.

Există mai multe clase principale de medicamente, dintre care majoritatea inhibă acțiunea anumitor enzime vitale pentru dezvoltarea virusului.

Trebuie remarcat faptul că nu există medicamente pentru tratamentul definitiv al bolii.

Scopul terapiei este suprimarea dezvoltării virusului, ameliorarea simptomelor clinice și încetinirea progresiei bolii.

Se utilizează următoarele grupe de preparate:

Principalele diferențe dintre diferitele grupuri se bazează pe mecanismul lor de acțiune, suprimând diferite faze ale ciclului de viață al virușilor.

De exemplu, inhibitorii nucleozidici și non-nucleozidici ai revers transcriptazei inhibă replicarea HIV într-un stadiu extrem de timpuriu, blocând polimerazele specifice ADN și ARN-dependente necesare pentru sinteza acidului nucleic.

Inhibitorii de protează acționează într-o etapă ulterioară a ciclului de viață al virușilor prin inhibarea enzimei proteazei necesare pentru replicarea HIV.

Inhibitorii integrazei suprimă acțiunea enzimei necesare pentru încorporarea materialului genetic viral în ADN-ul gazdei, perturbând astfel procesul general de reproducere a virusului.

Inhibitorii de fuziune și antagoniștii coreceptorilor împiedică pătrunderea virusului în celulele țintă. Acest tip de preparat menține nivelul virusului în sânge scăzut, ceea ce încetinește semnificativ deteriorarea sistemului imunitar și dezvoltarea complicațiilor.

Majoritatea medicamentelor antiretrovirale sunt absorbite într-un procent semnificativ, iar absorbția lor nu este afectată de aportul de alimente.

Majoritatea medicamentelor sunt eliminate prin sistemul urinar, prin urmare monitorizarea și ajustarea dozei sunt necesare la pacienții cu insuficiență renală severă.

Excepția este abacavirul, care nu necesită ajustarea dozei, indiferent de nivelul de clearance al creatininei, ceea ce îl face deosebit de potrivit la pacienții cu insuficiență renală severă.

Enfuvirtida se administrează subcutanat și este adecvată și la pacienții cu insuficiență renală, precum și la pacienții cu insuficiență hepatică.

Principiul de bază al terapiei eficiente împotriva HIV este combinația a cel puțin trei agenți antiretrovirali cu diferite mecanisme de acțiune, pentru a bloca în mod optim replicarea virușilor, a reduce riscul dezvoltării rezistenței la medicamente și a infecțiilor secundare.

Combinația a trei sau mai multe medicamente se numește terapie antiretrovirală foarte activă sau HAART (terapie antiretrovirală foarte activă).

Alegerea unui regim de tratament și regim adecvat este determinată de relația dintre eficacitate, siguranță, efecte secundare și calea de administrare.

Terapia combinată reduce semnificativ riscul de rezistență la medicamente și îmbunătățește absorbția și potențialul terapeutic al medicamentelor.

Rezistența antiretrovirală este dezvoltată cel mai frecvent prin mutații care îmbunătățesc rezistența la virus.

În plus față de riscul potențial de a dezvolta rezistență la medicamente în utilizarea medicamentelor pentru tratamentul SIDA efectele secundare de severitate variabilă se dezvoltă adesea:

  • toxicitate mitocondrială, exprimată în acidoză lactică, steatoză hepatică, lipoatrofie, neuropatie periferică
  • simptome neurologice: insomnie, vise vii, confuzie, amețeli și halucinații
  • iritații gastro-intestinale: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și disconfort
  • complicații metabolice: dislipidemie, rezistență la insulină, hiperglicemie, redistribuirea țesutului adipos cu dezvoltarea obezității centrale
  • hiperbilirubinemie și nefrolitiază cu indinavir
  • febră, tuse, infecții ale căilor respiratorii superioare, mialgii și artralgii atunci când luați maraviroc
  • creșterea colesterolului seric, a trigliceridelor și a enzimelor hepatice cu raltegravir

Mulți agenți antiretrovirali sunt substraturi ale enzimelor hepatice, iar metabolismul lor poate fi afectat de inhibitori precum antifungice (ketoconazol, itraconazol) și antibiotice (eritromicină, claritromicină) sau de inductori (fenitoină etc.).

Pentru a obține efectul terapeutic optim la pacienții cu HIV sau SIDA, se recomandă combinarea mijloacelor convenționale cu metode alternative de tratament.

Adesea combinat cu preparate standard pentru tratamentul SIDA tehnici sunt, de asemenea, utilizate pentru a îmbunătăți starea mentală și tonusul general, cum ar fi yoga, meditația, acupunctura, masajul, aromoterapia.

Se recomandă o dietă sănătoasă, cu suficiente vitamine și minerale, și este necesar un aport zilnic de fructe și legume proaspete, nuci, leguminoase, carne bine gătită.

Pentru a contracara unele dintre efectele secundare ale terapiei medicamentoase și unele dintre complicațiile bolii, se recomandă aportul suplimentar de calciu și vitamina D, ulei de pește, proteine ​​din zer, vitamine B.

Unele plante medicinale sunt eficiente în terapia complexă a bolii și pentru stimularea sistemului imunitar. Acestea sunt echinacea, chimen negru, ginseng, pepene amar.

Informații detaliate despre diferitele tratamente alternative pentru HIV/SIDA pot fi găsite la:

Nu vă lăsați păcăliți de reclamele pentru elixiruri „minune” cu o compoziție secretă, deoarece nimic nu poate înlocui tratamentul convențional.

S-a demonstrat că medicamentele stabilite ameliorează simptomele infecției, reduc riscul apariției bolilor secundare și a complicațiilor și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.