boala decompresie

09 sept Cheson/decompresie/boală

Boala cheson, cunoscută și sub numele de boală de decompresie sau boala scafandrului, descrie o afecțiune cauzată de bulele de azot care se află în sângele și țesuturile corpului. Bulele apar atunci când un scafandru se deplasează de la apă adâncă la suprafață (unde presiunea ambiantă este mai mică) într-o perioadă foarte scurtă de timp. Boala de cheson poate apărea la părăsirea mediului la presiune ridicată prin ascensiune rapidă de la adâncime sau ascensiune rapidă la mediu la presiune mai mare.

Boala de cheson (boala de decompresie) se referă cel mai adesea la un tip specific de pericol de scufundare, dar poate apărea și în alte evenimente de depresurizare - o boală datorată șederii într-o cameră de aer comprimat. Boala de cheson se datorează unei reduceri a presiunii mediului, ceea ce duce la formarea de bule de gaze inerte în țesuturile corpului.

Deoarece vezicule se pot forma sau migra în orice parte a corpului, boala de cheson poate produce multe simptome, iar efectele sale pot varia de la dureri articulare și erupții cutanate până la paralizie și moarte. Sensibilitatea individuală variază și diferiții indivizi în aceleași condiții pot fi afectați diferit sau nu prezintă deloc simptome. Deși boala de cheson nu este o afecțiune obișnuită, severitatea potențială a afecțiunii este de așa natură încât au fost efectuate multe studii pentru a preveni o posibilă paralizie sau o boală de scafandru.

Reducerea rapidă a presiunii ambiante, după ingestia unor cantități mari de azot, poate provoca formarea de bule în țesuturi și producerea de simptome. Odată ce s-au format bule, acestea vor crește în dimensiune pe măsură ce difuzia azotului continuă.
Deși debutul bolii de cheson nu este ușor previzibil, sunt cunoscuți mulți factori predispozanți. Ele pot fi definite ca factori de mediu și caracteristici individuale.

Factorii de mediu care cresc riscul de boală de cheson sunt:

Factorii individuali care contribuie la un risc crescut de boală de cheson sunt:

Clasificarea bolii de cheson [boala de decompresie] este determinată de tipul de simptome. De asemenea, a fost introdusă o clasificare mai simplă, folosind termenul „tip I” („simplu”) pentru simptomele care implică doar pielea, sistemul musculo-scheletic sau sistemul limfatic și „tipul II” („grav”) pentru simptomele care afectează alte organe (cum ar fi sistemul nervos central). Simptomele de tip II sunt considerate mai severe și de obicei au un rezultat mai rău decât boala. Această clasificare este acum mult mai puțin utilă în diagnostic și tratament, deoarece simptomele neurologice pot apărea după debutul inițial al afecțiunii.

Deși vezicule se pot forma oriunde în corp, boala de cheson este cel mai frecvent observată la umeri, coate, genunchi și glezne. Durerile articulare reprezintă aproximativ 60-70% din toate cazurile de boală de cheson, umărul fiind cel mai frecvent loc al simptomelor. Simptomele neurologice sunt prezente în 10-15% din cazuri cu cele mai frecvente cefalee și tulburări vizuale. Manifestările cutanate sunt prezente în aproximativ 10-15% din cazuri. Simptomele pulmonare datorate bolii de cheson sunt foarte rare la scafandri și sunt mai frecvente la piloți.

Tabelul de mai jos prezintă simptomele diferitelor tipuri de boală de cheson, clasificate în funcție de localizarea veziculelor:

Complicațiile posibile ale bolii de cheson (boala de decompresie) pot varia de la dureri articulare ușoare de tip artrită, pierderea permanentă a senzației la nivelul membrelor, retenția intestinelor și a vezicii urinare, dificultăți de echilibru și mers, paralizie. Dizabilitățile pot limita activitățile zilnice normale, cum ar fi munca, odihna, îngrijirea de sine și funcția sexuală.

Diagnosticul bolii de cheson se face cu un istoric al cazului actual de scufundări, după excluderea altor boli și leziuni. Diagnosticul adecvat necesită o examinare fizică și neurologică aprofundată.

Tratamentul de urgență al bolii de cheson implică menținerea tensiunii arteriale și administrarea oxigenului. De asemenea, fluidele pot fi perfuzate. Cheia tratamentului este utilizarea terapiei cu oxigen hiperbaric într-o cameră specială de înaltă presiune în care pacientul primește 100% oxigen. Acest tratament face ca azotul să revină în formă lichidă.

Majoritatea cazurilor de boală de cheson răspund bine la tratamentul cu oxigen hiperbaric. Tratamentul imediat cu 100% oxigen, urmat de recompresie într-o cameră hiperbară, în cele mai multe cazuri nu duce la consecințe pe termen lung. Cu toate acestea, este posibilă deteriorarea permanentă a chesonului pe termen lung. Scafandrii care prezintă simptome severe ale coloanei vertebrale și cerebrale, inclusiv pierderea cunoștinței și paralizie, pot avea defecte neurologice reziduale chiar și după tratamentul final.

Cazurile ușoare de boală de cheson, în special cele legate de altitudine, se rezolvă adesea spontan sau după tratamentul cu oxigen și fluide.
Pacienții cu simptome cerebrale sau spinale pot necesita terapie fizică. Reabilitarea acestor indivizi este aceeași ca și pentru accidentul vascular cerebral și leziunea măduvei spinării, deși rezultatele sunt de obicei mai bune. Îmbunătățirea semnificativă a funcției motorii poate apărea la 6 până la 12 luni după tratament. Kinetoterapia se concentrează pe menținerea mobilității și a forței musculare și reînvățarea abilităților de mers și echilibrare. Pacienții au o rată ridicată de recuperare completă.

Simptome și semne de boală de cheson/boală de decompresie/ICD T70.3

  • Vărsături
  • Cefalee (cefalee)
  • Dureri de stomac
  • Oboseală
  • Respiratie dificila
  • Ameţeală

Tratamentul bolii de cheson/boală de decompresie/ICD T70.3

  • Spitalizare

Citit de 26286 de ori