contemporane

fotografia este de pe http://fluoridealert.org

autor: Rosalin Kostov, mag. fermă.

Fluorul este un element toxic răspândit în roci și soluri din întreaga lume, iar prezența sa se caracterizează prin diferite concentrații. Principalele surse de fluor pentru oameni, animale și plante sunt apa și solul pe care se cultivă alimentele. În general, apa de suprafață este mai săracă în fluor, în timp ce conținutul său în apele subterane este de obicei mai mare datorită extracției sale crescute din roci. Există regiuni în lume în care atât apa, cât și solul au concentrații mai mari de fluor și acest lucru creează riscuri de a afecta sănătatea oamenilor care le locuiesc. Exemple sunt regiunile individuale mari din Asia, Orientul Mijlociu, Africa și altele. Există, de asemenea, un număr mare de surse de apă subterană cu un conținut crescut de fluor, care pot duce la riscuri pentru sănătate atât din consumul lor, cât și din utilizarea lor în cultivarea diverselor alimente.

După descoperirea din prima jumătate a secolului XX că fluorura favorizează formarea de fluorohidroxiapatită în dinți, ceea ce le face mai rezistente la efectele acide și reduce riscul apariției cariilor și, ulterior, acționează direct asupra microorganismelor din cavitatea bucală inhibă anumite enzime asociate cu activitatea lor criogenică, interesul pentru utilizarea fluorului pentru prevenirea cariilor este în creștere.

La scurt timp după aceea, s-a constatat că fluorura nu se află sub controlul fiziologic al diferitelor sisteme și organe ale corpului și, după administrarea acestuia, o mare parte se depune și se acumulează în oase și dinți, o parte mai mică - în diferite organe și țesuturi și restul se excretă prin rinichi, sudoare și fecale. S-a constatat, de asemenea, că fluorul traversează placenta și ajunge la făt și că este excretat în laptele matern în concentrații similare cu cele din sânge, care nu sunt deosebit de ridicate. [1] Toate acestea necesită necesitatea organizațiilor internaționale, comunitare și naționale responsabile de a stabili standarde pentru aportul sigur de fluor atât din apă, cât și din alte surse - alimente, produse de igienă orală, aer etc.

De exemplu, încă din 1984, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit 1,5 mg/litru ca limită superioară pentru fluor în apa de băut. În cea de-a patra ediție a Ghidului pentru calitatea apei potabile din 2011, OMS a confirmat limita superioară pentru un conținut de fluor de 1,5 mg/l. Pentru o limită minimă pentru obținerea unui efect preventiv împotriva cariilor, se recomandă 0,5 mg/l, iar pentru fluorurarea artificială a apei potabile sunt stabilite limitele de la 0,5 la 1 mg pe litru.

OMS recomandă, de asemenea, să se ia în considerare aportul de fluor din toate sursele atunci când se stabilesc standarde naționale sau se evaluează efectele fluorului asupra sănătății și dacă concentrațiile de fluor din apa potabilă sunt în jur sau peste 6 mg/zi. Să fie mai mici de 1,5 mg/l. Se afirmă, de asemenea, că la concentrații de apă de 0,9-1,2 mg/l, poate apărea fluoroză dentară ușoară, iar la concentrații de 3-6 mg/l și consum crescut de apă, există riscul apariției fluorozei osoase. [2]