Dr. Metodi Takhchiev | 23 iunie 2016 | 0

insulina

Insulele Langerhans sunt partea endocrină a pancreasului. Sunt grupuri de aproximativ 1000 de celule pe fiecare insulă, împrăștiate în țesutul parenchimatic al pancreasului.

Mai multe tipuri de celule sunt cunoscute în țesutul insulei: α, β, "C", "D", "E", "X", "PP". Celulele alfa (α) formează glucagon, β (beta) insulină, D-somatostatină și celulele PP formează o polipeptidă pancreatică. Celulele rămase sunt în număr mic și rolul lor biologic nu este pe deplin înțeles.

Insulină este primul hormon izolat din pancreas, alcătuit din două lanțuri polipeptidice A și B conectate prin două punți disulfurice. Lanțul A conține 21 de aminoacizi, lanțul B - 30 de aminoacizi. Insulina umană diferă de insulina animală prin aceea că are structura cea mai apropiată de insulina porcină, în care cel de-al 30-lea aminoacid din lanțul B conține alanină în loc de treonină.

Insulina este sintetizată în celula P ca. proinsulină, depozitat în vezicule speciale și transformat în insulină prin clivarea lanțului polipeptidic - C-peptidă.

Insulina își face treaba efect biologic în țesuturile periferice, legându-se de receptori specifici localizați pe membrana celulară. De exemplu, în mușchiul scheletic și țesutul adipos, activitatea transportorului de glucoză este stimulată de semnalul insulinei prin complexul insulină-receptor. Acesta este modul în care glucoza este transportată peste membrana celulară și în celulele în sine.

Cum să mențineți echilibrul glucozei în corpul uman?

Este glucoza principalul și cel mai puternic stimulator fiziologic al secreției de insulină de către celulele b pancreatice. Glicemia trece prin membrana celulară cu ajutorul transportorilor speciali (GLUT). Difuzează glucoza de la concentrații plasmatice ridicate la niveluri intracelulare mai scăzute.

Secreția de insulină indusă de glucoză se bazează pe feedback constant, care menține nivelurile serice de zahăr din sânge în intervalul apropiat de 3,5 până la 5,5 mmol/l pe stomacul gol și previne creșterea glicemiei peste 6,9 ​​mmol/l. După hrănire.

Insulina este eliberată în două faze: primul este rapid, al doilea este lent cu o creștere treptată a nivelurilor de insulină plasmatică, care continuă până când stimulul corespunzător (glucoza) este prezent. La niveluri ridicate de zahăr din sânge de 12,0-15,0 mmol/l secreția de insulină este oprită, iar la glicemie peste 20,0 mmol/l secreția hormonală este suprimată (toxicitate la glucoză).

Ficatul implicat și în menținerea homeostaziei glucozei. După masă, glucoza trece din tractul gastro-intestinal în sânge și este stocată în ficat sub formă de glicogen. Ficatul previne glicemia de post prin eliberarea glucozei din depozitele de glicogen (glicogenoliză) și prin formarea glucozei (gluconeogeneză).

Principalele efecte ale insulinei asupra homeostaziei glucozei sunt:

  • Stimulant utilizarea glucozei în țesuturile periferice și suprimarea eliberării glucozei din ficat. Insulina ajută la depozitarea glucozei sub formă de glicogen, aminoacizi ca proteine, acizi grași liberi ca trigliceride.

Materialul este informativ și nu poate înlocui consultația cu un medic. Asigurați-vă că consultați un medic înainte de a începe tratamentul.