noapte

Da, am avut aceeași problemă, dar nu am încercat să o rezolv. Până la doi ani și jumătate am dat lapte de două ori pe noapte. Nu există nicio forță în lume care să mă poată suporta hohotul de noapte al copilului meu. Dimineața voi fi inadecvat și, pe deasupra, a trebuit să mă duc la muncă. A dormi mai bine a fost mai important pentru mine, indiferent cine s-a ridicat unde sau de câte ori a mâncat. Micuța a dormit cu noi până la 2:30 undeva și chiar și acum sunt nopți în care se culcă cu mine și tatăl ei în camera ei.

Nu cred că un copil care nu are nevoie de mâncare îl va căuta

Odată convins, lasă-l să răcnească. Fiecare acționează la propria discreție

Unii părinți încetează să se hrănească de la naștere, alții se hrănesc la cerere.
Unii copii nu prezintă nevoie de astfel de alții, alții - până mai târziu.

Nu există reguli și nici nu ne putem compara copiii, fiecare este diferit.

A mea a mâncat și noaptea, nu m-am uitat la ceas, am pregătit doar 2 sticle cu cantitatea necesară de apă, am pus laptele în interior când m-am trezit și l-am dat în mână, nici măcar nu ne-am trezit. Femeia cu care eram în aceeași cameră în sala de naștere a încetat să mai mănânce noaptea. Era convinsă că copilul nu are nevoie de el. Nu că au dormit, doar câteva ore pe noapte, copilul plângea și ea stătea lângă el.

N-am luat-o niciodată ca un obicei. Dacă ar fi fost, ar continua și continuă. Dar la 3 ani s-a oprit (mult mai devreme, dar să spunem că au existat cazuri până la acea vârstă când s-a trezit accidental). În general, în termen de 2-3 ani această nevoie dispare.

Pentru somn - până la 2 ani a dormit singură. Apoi a început să vină la noi în secret, după ce am adormit la vârsta de 6 ani și am dormit din nou singuri.

„Plânsul este foarte dăunător pentru nou-născut, deoarece reduce capacitatea plămânilor, crește presiunea intracarcinomului și inițiază un răspuns la stres în organism.” (Anderson, 1999)