difuz non-Hodgkin

  • Informații
  • Tipuri
  • Simptome
  • Tratamente
  • Cercetare
  • Comentarii
  • Conectivitate

Neoplasmele maligne originare din țesutul limfatic includ două grupuri mari de boli care diferă în principal prin caracteristicile lor histologice - limfoamele Hodgkin și non-Hodgkin.

Limfom difuz non-Hodgkin este o tumoare malignă care afectează în principal vârsta după 50-60 de ani, puțin mai des sexul masculin.

Cauzele etiologice nu sunt pe deplin înțelese, dar prezența predispoziției genetice, a radiațiilor ionizante, a condițiilor de imunodeficiență congenitale sau dobândite, a infecțiilor, în special cu virusul Epstein-Barr, HIV, virusurile herpetice și altele, tulburările autoimune, expunerea la toxine industriale sunt discutate ca riscuri și agenți toxici nocivi, utilizarea medicamentelor imunosupresoare și altele.

Formele individuale ale bolii diferă în caracteristicile morfologice ale celulelor afectate:

  • Limfom cu celule mici (difuze): în celule mici (difuze) limfocite mici, se observă celule plasmatice și celule limfoplasmatoide, care se infiltrează în ganglionii limfatici, splină și măduva osoasă.
  • Limfom cu celule mari (difuze): celulele mari (difuze) se caracterizează prin răspândirea difuză a celulelor limfocitare B neoplazice mari, natura agresivă și creșterea extrem de rapidă.
  • Limfom limfoblastic (difuz): este o neoplazie a precursorului celulelor limfocitare T și B, cu infiltrare a ganglionilor limfatici, măduvei osoase, splinei, sistemului nervos central.
  • Tumora lui Burkitt: în tumoarea Burkitt se observă creșterea difuză a limfoblastelor cu citoplasmă bazofilă vacuolată, printre care există multe macrofage cu resturi de nuclee.
  • Alte tipuri de limfom difuz non-Hodgkin: aceasta include procese limfoproliferative neoplazice, cu localizare extranodală, în principal în lumenul capilarelor.
  • Limfom difuz non-Hodgkin, nespecificat: dacă este imposibil să se tipifice varianta histologică, este limfom difuz non-Hodgkin, nespecificat.

Formele individuale se caracterizează prin unele semne clinice frecvente, cum ar fi mărirea ganglionilor limfatici, pierderea în greutate, transpirații nocturne, frisoane, febră slabă, oboseală, mâncărime, tendință crescută de sângerare, organomegalie și altele.

Când este implicat grupul mediastinal al ganglionilor limfatici, pot apărea dificultăți de respirație, disconfort în piept și tulburări dispeptice. Umflarea extremităților inferioare este posibilă atunci când ganglionii limfatici pelvieni sunt afectați.

În funcție de localizarea grupurilor afectate de ganglioni limfatici, există patru etape ale acestei boli.

Prima etapă se caracterizează prin implicarea unui singur grup de ganglioni limfatici. A doua etapă implică afectarea a mai mult de un grup de ganglioni limfatici aflați pe o singură parte a diafragmei. A treia etapă se caracterizează prin implicarea a mai mult de un grup de ganglioni limfatici, localizați pe ambele părți ale diafragmei. În etapa a patra, există o răspândire extranodală a procesului și acoperirea diferitelor organe și țesuturi, cu sau fără afectarea ganglionilor limfatici.

Pentru a facilita diagnosticul, prima și a doua etapă sunt numite inițiale și sunt asociate cu un prognostic mai favorabil, în timp ce a treia și a patra, numite și avansate, sunt asociate cu opțiuni de tratament limitate și supraviețuire scăzută.

Diagnosticul de limfom difuz non-Hodgkin se bazează pe numeroasele cercetări clinico-laboratorice și instrumentale.

În timpul examinării fizice, este posibilă palparea ganglionilor limfatici măriți, ceea ce, în combinație cu datele din testele de laborator, indică o boală a sistemului limfatic.

Sunt necesare studii imagistice de înaltă rezoluție, cum ar fi CT și RMN, pentru a clarifica locația exactă, dimensiunea și numărul ganglionilor limfatici afectați și prezența leziunilor extranodale.

Confirmarea diagnosticului se efectuează după biopsia ganglionară și determinarea histologică ulterioară a țesutului rezultat.

Tratamentul implică îndepărtarea chirurgicală a structurilor afectate și chimioterapia combinată cu protocoale stabilite, cel mai frecvent folosind regimuri R-CHOP și DHAP care conțin chimioterapice, corticosteroizi și anticorpi monoclonali.

O serie de factori sunt importanți în determinarea prognosticului, cum ar fi forma și stadiul tumorii, opțiunile terapeutice și starea pacientului.