bulgară Societatea cinematografică

2017

SETEA DE CULTURĂ

Filme/Tendințe

OSCAR 2017: MOONLIGHT

Din păcate, „Moonlight” va rămâne probabil în istoria cinematografiei în principal pentru că este primul film care a câștigat un Oscar pentru cel mai bun film fără un singur om alb în distribuția sa. Această „icoană” a progresului în care mass-media va transforma filmul va fi cea mai valoroasă statuetă de la ceremonia academiei din acest an, pe care Hollywoodul și-o va prezenta în cele din urmă. Această mișcare dureroasă transparentă din punct de vedere politic nu este deloc surprinzătoare, având în vedere victoria lui Trump în alegerile prezidențiale, precum și valul de acuzații de anul trecut că, din producțiile nominalizate la Oscar la acea vreme, doar unul sau doi se pot lăuda cu negri sau cu actori cu culoare diferită a pielii în rolurile principale.

Poate și mai grăitor este premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Mahershala Ali, care îl interpretează pe Juan în lumina lunii. La rândul său, el va fi amintit ca primul musulman care a câștigat un premiu al academiei, care este, desigur, un alt gest compensator ușor previzibil pentru ambițiile politice ale președintelui american. Cu toate acestea, dacă ne întoarcem cu spatele la mașinări plate ale discursului socio-politic în care filmul este inserat cu forța și încercăm să vedem „Moonlight” ca ceea ce este în cele din urmă, ne vor fascina curajul și sinceritatea dureroasă pe care filmul radiază.

Regizorul Barry Jenkins face lumină fără echivoc și imediat acolo unde umbra lungă a unei comunități își îngropă secretele și problemele. El și scenaristul său Tarel McRaney (pe a cărui piesă se bazează filmul) sunt iubitori, dar fără niciun sentiment sau compromis, pentru a descrie ciocnirea dintre homosexualitate și latura supra-masculină a culturii „negre”, în care ambii sunt crescuți. Rezultatul este extrem de incitant, mai ales pentru că este întoarcerea unui motiv care pare să-și fi pierdut puterea și relevanța astăzi, în special în vest, unde oamenii sunt adormiți de indiferența rece a toleranței lor vaste.

Recent, nu a existat o poveste atât de recentă ca cea a lui Sharon, un băiat care încearcă să se accepte pe sine (și, prin urmare, orientarea sa) în cadrul unei comunități care nu poate și refuză să vorbească limba „alterității”. Este valoros tocmai pentru că (motivul) conflictului individ-comunitate este o parte integrantă a oricărei lupte reale pentru egalitate. În consecință, existența sa trebuie dramatizată și chiar propagandată pentru a înăbuși tăcerea intruzivă a „mesei”, care este interpretată cel mai adesea ca „totul este în regulă”.

Dincolo de rolul „revoluționar” al imaginii lui Sharon, filmul subliniază însă dinamica complexă dintre băiatul din care se află în prima parte a filmului și omul în care, modulat de durere și frică, va trebui să devină ultimul. Alegerea lui Jenkins de a prezenta povestea ca un triptic (o referință conștientă la „Three Times” a lui Hou Xiaoxien) oferă spectatorilor ocazia unică de a vedea cele trei fețe ale aceleiași „monede” și de a simți această „tulburare” în acest absurd, sau, cu alte cuvinte, o pierdere totală de sine, de la care Sharon încearcă, dar nu știe cum - să se salveze.

Imaginea lunii s-a dovedit a fi singura prezență stabilă în toți anii de rătăcire. Ea este îngerul său păzitor, în fața ei îl recunoaște pe al său, ea este farul din depărtare care îl va conduce către el însuși. Nu întâmplător, acestea nu sunt razele soarelui în care homofobii și dependenții de droguri din cartierul său se scaldă în timpul zilei. Luna a fost întotdeauna adevăratul protector al ascunsului și al celor pierduți, lumina ei rece este un refugiu pentru oricine dorește să scape din deșertul cotidian al normalității.

La urma urmei, Jenkins pare să facă imposibilul - un film care este atât de dureros relevant din punct de vedere social, cât și de izbitor de intim - atrăgându-i pe spectatori cu tăcerile lungi și semnificative ale protagonistului său, care „exprimă” imaginile țipătoare. suprafața căreia camera alunecă fără efort.

În plus, Sharon este o imagine extrem de magnetică, pentru că, în ciuda a tot ceea ce în viața lui încearcă să-l modeleze, se lasă fermecat de această lumină albastră care îl va duce acasă ca un fiu risipitor și asta este ceva ce nu toată lumea are curajul să do.