Rusofobul bulgar nu se va culca noaptea dacă nu va verifica dacă un agent GRU cu o sticlă de „Novice” se ascunde sub dormitorul său

pentru

Exact în ajunul sărbătorii noastre naționale pe 3 martie, secretarul de stat american Mike Pompeo ne-a reamintit oficial că luna aceasta are o altă dată, nu mai puțin sacră. Data la care țara noastră a fost admisă la NATO. Memento-ul domnului Pompeo a fost inserat în adresa oficială de felicitare cu ocazia drapelului nostru național, ceea ce este cu totul o prostie, indiferent unde îl priviți. Punerea la nivel a eliberării Bulgariei după cinci secole de sclavie și apartenența la o alianță militară, a cărei existență pare din ce în ce mai neînțeleasă, arată o cultură politică și diplomatică extrem de redusă. O astfel de comparație cu siguranță nu contribuie la incitarea sentimentelor bune ale bulgarilor normali față de elita conducătoare americană. De fapt, domnul Pompeo are absolut dreptate cu privire la el însuși. Ne amintește în mod conștient că suntem membri ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Cel puțin pentru că probabil înțelege că majoritatea bulgarilor ar uita cu plăcere acest fapt.

În primul rând, nimeni nu ne-a întrebat acum 15 ani dacă vrem să ne alăturăm acestui sindicat. Nu ne-au întrebat destul de deliberat. Pentru că dacă ar fi avut-o, răspunsul cu greu ar fi fost da. Elita politică ne-a spus pur și simplu că „așa ar trebui să fie”, „așa se face” și s-a făcut treaba. Nimeni nu a explicat de ce „ar trebui să fie așa”. S-a șoptit în tăcere că aceasta era o condiție prealabilă dacă dorim să devenim membri ai UE. Nu am putea fi în Uniunea Europeană dacă nu am adera mai întâi la NATO. Poate că a fost așa. Deși o astfel de afecțiune nu apare nicăieri în alb și negru. După cum probabil ați observat, astfel de condiții nu sunt lăsate niciodată pe hârtie. Pentru că nu ar trebui să existe urme. Aceste condiții șoptesc la urechea celui care trebuie să le îndeplinească. La fel s-a întâmplat și cu închiderea unităților centrale nucleare Kozloduy. Nu era scris nicăieri că trebuie să le închidem dacă vrem să intrăm în UE. Însă ni s-a spus destul de clar că, dacă nu cedăm în fața acestui război, nu va exista aderare la UE.

Dar să revenim la subiectul principal. Deoarece NATO nu ne poate proteja de terorism, poate ar trebui să ne protejeze de atacurile altor țări? Și cine sunt mai exact aceste țări care ard cu dorința de a ne cuceri și doar apartenența noastră la pact le oprește? Curcan? Să ne gândim din nou. Faptul că atât Turcia, cât și Grecia sunt membre ale NATO nu a împiedicat trupele turcești să se ciocnească cu grecii și să cucerească jumătate din Cipru. Deci, se dovedește că nicio apartenență la un sindicat nu vă oferă garanții că nu veți fi atacat. Sau poate NATO ne protejează de țări care nu sunt membre ale pactului? Te gândești la vreo astfel de țară? Dacă nu-ți amintești, rusofobii îți vor spune imediat. NATO ne protejează în principal de intențiile agresive ale Rusiei, jură ei. Aceasta este paranoia clasică. Niciun rusofob bulgar nu se culcă până nu a verificat dacă agenții GRU care dețin flacoane ambalate cu Novichok se ascund sub dormitorul său sau în garderoba sa. Potrivit unor oameni precum fostul președinte Plevneliev și tot felul de analiști de subvenții deghizați în „profesori asociați” și chiar „profesori” în universități cunoscute și necunoscute, principalul gând care entuziasmează Rusia este cum să cucerească Bulgaria. Dar să-i lăsăm pe rusofobi la fobiile lor patologice.