Unii copii nu au nici măcar câteva levuri pentru a cumpăra bluze pentru ziua de naștere a mamei lor

acestui

Sunt șapte leve mult sau puțin? Există un preț pentru dragoste? Am mai ținut umanul în noi? Povestea unui tată bulgar răspunde exact la aceste întrebări.

A fost postat pe Facebook de un bărbat care a asistat la o conversație între un tată și un fiu:

Aștept un tramvai la Curtea de Justiție după serviciu. Plouă și mă prostesc, încercând să mănânc. picăturile. Despre o activitate inteligentă.
- Tati, îmi dai 3 leve în fiecare dimineață. Trebuie să-ți spun că nu am suficient pentru un pic.

Mă întorc în direcția recunoașterii. Micuț la vreo 9-10 ținând mâna tatălui său și așteptând tramvaiul.
- Știu că sunt mici, Danny. Stiu. Imi pare foarte rau. Îmi pare foarte, foarte rău. Dar poate voi începe curând un al doilea loc de muncă. Vineri și sâmbătă voi fi paznic de noapte dacă sunt aprobat. Și voi încerca să vă dau deja 5 leva. Îmi pare foarte rău, Danny.

Îl privesc pe Tatăl în ochi. Pentru o clipă. Un astfel de moment, dar nu pentru o secundă. Și un astfel de moment pentru o sută-o sută-o sută de secundă. Îi plouă în ochi. Plouă tristețe. Plouă neputință. Ploua.

- Tati, dar nu vreau să-mi dai mai multe taxe.

- Cum da, Danny? nu te inteleg.

- Mama are ziua de naștere sâmbătă?

- De 3 săptămâni economisesc din banii de buzunar. Nu am cumpărat un suc de 3 săptămâni. Primesc doar un hot dog sau un croissant. Am economisit 22 de leva. Dacă îmi dai 3 levuri mâine și vineri - voi economisi jumătate din ele. Și mă va costa 25 de leva. Dar nu voi avea suficient 7 lev,
Tata.

- Pentru ce strângi bani, Danny?

- De ziua mamei. Am trecut de un magazin cu ea deja de mai multe ori. În drum spre marele loc de joacă, cel cu mulți
rame de alpinism. Îți amintești că era un magazin de haine în fața ei?

- Iar mama s-a oprit de două ori să se uite la o bluză. O privea prin fereastră. Apoi am trecut alte zile de încă 2 ori. El nu se mai opri în fața ferestrei, ci o privea cum treceam. O bluză albă. Costă 32 de leva. Știu pentru că a existat o etichetă de preț. Chiar vreau să-i cumpăr o bluză pentru mama. Pentru ziua ei.

Îl privesc din nou pe Tatăl în ochi. Există atât de mult fund în ochii lui. Dar există și mai multe ZBORURI în ochii lui.

- Danny, nu vreau să salvezi mâine și vineri din buzunar. Îți voi da banii care îți lipsesc. Și vom merge cu tine să cumpărăm bluza pentru mama.

- Nu, tată, mâine și vineri, îmi voi economisi jumătate din banii de buzunar. Voi avea nevoie de 7 lev. Doar 7 lev. Știu că tu și mama ta cumpărați haine second-hand lângă noi. Și vreau doar ca mama mea să aibă o bluză la mâna a doua.

- De unde știi, Danny?

- Nu contează. Mi s-a spus. Mi-au spus niște copii de la școală. Pur și simplu nu înțeleg de ce nu cumperi de la mine.

- Pentru că te iubim.

- Dar încă te voi iubi la fel de mult ca acum.

Există atât de mult atât de FOND în ochii Tatălui. Dar în ochii lui există mai multe ZBURI urâte-urâte-urâte.

- Ești cel mai bun copil din lume, Danny.

- Nu sunt, tati. Dacă aș fi fost, mi-aș fi amintit să economisesc bani mai devreme. Și nu doar pentru această dată. Și în ultimii 2 ani. De când mi-ai dat bani de buzunar. În clasa I și a II-a trebuia să-mi amintesc. V-am desenat pentru amândoi pentru desenele voastre de ziua de naștere cu pixuri. Dar nu mă gândisem să economisesc. Abia acum, în clasa a treia.

Tatăl Îl îmbrățișează pe Fiul Său. Dar ea îl îmbrățișează-îmbrățișează-îl îmbrățișează. Doamne, ce îmbrățișare. Doamne, ce Îmbrățișare cu un „P” capital.

- Tati, de ce plângi?

- Nu plâng, Danny. Tocmai am câteva picături de ploaie în ochi. Te iubesc fiule! Te iubesc atât de mult, fiule!

Sosește „5”. Deschide ușile. Merge în sus. Danny și tatăl său stau la stația de autobuz. Se pare că sunt pentru „8”. Tramvaiul pleacă. Valya. Nu, nici măcar valya. Iar eu fug. Nu-mi pasă că sunt oameni în tramvai. Am multe dezavantaje. Dar nu sunt cu dizabilități emoționale. Nu am fost niciodată. Nu voi fi niciodată. Și nu mi-e rușine de lacrimi.

Postscript 1: Unii copii nu au suficient 7 lev pentru a cumpăra bluze pentru ziua de naștere a mamei lor. Astfel de copii se lipsesc de sucuri. Pentru că pot iubi. Pentru că pot iubi mult. Pentru că pot iubi foarte mult.

Pentru că pot iubi foarte mult. Și, da, sunt ridiculizați la școală. Că nu beau sucuri. Și, da, sunt ridiculizați la școală. Că nu au 10-20 leva bani de buzunar pe zi. Și, da, sunt ridiculizați la școală. Sunt ridiculizați pentru că mamele și tații lor cumpără haine second-hand. De cine își bat joc de ei?

Alți copii. Unii alți copii care primesc de ziua lor machete ale jeep-urilor taților lor. De ce sunt batjocoriți? Întrebați-i pe tații lor. Întrebați-le și pe mamele lor. Întrebați și democrația neînțeleasă.