după

Potrivit Societății Europene de Cardiologie, reabilitarea cardiacă este definită ca „un set de intervenții care vizează realizarea celor mai bune capacități fizice, psihice și sociale, astfel încât pacienții cu boli cardiace cronice sau acute să își mențină sau să își ocupe locul de drept în societate”. Programele de reabilitare, care includ în principal exerciții fizice cu efecte aerobe, metabolice, dar și exerciții de forță, au un efect pozitiv asupra calității vieții și a prognosticului la pacienții cu boli de inimă. Acestea au un efect pozitiv asupra capacității fizice de lucru, a simptomelor și a stării mentale. Controlul factorilor de risc este îmbunătățit. Acest efect este cel mai pronunțat și incontestabil dovedit la pacienții cu boli coronariene și insuficiență cardiacă cronică.

Una dintre principalele probleme în construcție programe de reabilitare este alegerea celei mai adecvate intensități a exercițiilor fizice aplicate. Nu trebuie uitat că o proporție mare de pacienți au o capacitate primară de muncă scăzută datorită stilului de viață sedentar, obezității, bătrâneții și nu pot tolera exercițiile de intensitate ridicată. Nu trebuie uitat că pacienții au activitate fizică nu numai în timpul procedurilor de reabilitare, ci și în viața lor de zi cu zi. O parte importantă a programului de reabilitare este educarea pacienților cu privire la activitatea lor fizică acasă.

Reabilitare pentru infarct miocardic începe la câteva ore după internarea în spital și durează câteva săptămâni până la luni după externare. Retenția la pat este indicată numai dacă persistă semne de ischemie miocardică, dacă pacientul are angină, insuficiență cardiacă sau dacă este instabil din punct de vedere hemodinamic. La pacienții asimptomatici cu infarct necomplicat, reabilitarea poate începe după un tratament de reperfuzie reușit.

Reabilitarea pacienților cu infarct miocardic a suferit modificări semnificative în ultimele decenii datorită reducerii drastice a timpilor de tratament spitalicesc (scurtarea spitalizării de la câteva săptămâni la 3-5 zile în ultimii ani), revascularizării timpurii (intervenție percutană primară și fibrinoliză), atitudine față de anumite fonduri etc. Trece prin 3 faze.

10.1. Faza I (faza în spital)

Faza I (faza în spital) are o durata de 3-5 zile la pacientii necomplicati. În caz de complicații, termenul de spitalizare este prelungit. Scopul este de a atinge un nivel de activitate motorie care să ofere pacientului auto-îngrijire. Pacienții sunt instruiți cu privire la rolul activității fizice, momentul programului de reabilitare, controlul și autocontrolul intensității activității fizice, simptomele care pot fi provocate, importanța factorilor de risc.

Monitorizarea parametrilor hemodinamici de bază (ritmul cardiac și tensiunea arterială) se efectuează înainte, în timpul și după procedură. Dacă este necesar (pacienți cu risc ridicat) se aplică controlul ECG prin telemetrie.

În primele 24 de ore, pacientul este odihnit strict la pat. Este permis un efort fizic minim, cum ar fi luarea unei poziții confortabile în pat, masa cu asistență într-o poziție semi-așezată. La pacienții stabili hemodinamic cu angină pectorală controlată și fără complicații la sfârșitul primei zile, sunt incluse exerciții pentru părțile periferice ale corpului și exerciții de respirație în decubit dorsal.

În a doua zi este permis să stea în pat de 2-4 ori pe zi timp de 10-15 minute, să facă o toaletă, auto-hrănindu-se. Include exerciții de respirație și exerciții pentru grupurile de mușchi periferici în poziție culcat. La sfârșitul zilei, pacientul poate sta cu picioarele în jos. Cursurile sunt de 2-3 ori pe zi.

În a treia zi, pacientul este verticalizat, primii pași în jurul patului, exerciții în poziție culcat și așezat. După-amiaza, este permisă o plimbare în jurul patului și mai târziu în cameră. Regimul motor se extinde treptat în următoarele zile, în cadrul sarcinilor de intensitate redusă, cu o creștere a ritmului cardiac cu cel mult 10-20 pe minut. Pacientul trebuie instruit cu privire la activitatea fizică acasă.

10.2. Faza II

Faza II începe imediat după externare sau în primele 2 săptămâni. Este de dorit să se efectueze un test ergometric limitat de simptome (de obicei submaximal) înainte de înscrierea în programul de reabilitare. Inițial, poate fi efectuat în spitale specializate pentru reabilitare sau direct în ambulatoriu. În primele 2-4 săptămâni se aplică exercițiu aerob de intensitate redusă, care are un efect de susținere în ceea ce privește capacitatea fizică. După această etapă, se efectuează un test ergometric maxim (la unii dintre pacienți cu simptome limitate), pentru a doza cu acuratețe activitatea fizică.

Pe baza rezultatelor obținute, sunt incluse sarcini aerobe cu intensitate moderată până la mare și sarcini de rezistență cu intensitate moderată până la mare și sarcini de rezistență pentru a obține un efect de antrenament (creșterea capacității aerobe și a capacităților de rezistență ale pacientului). Densitatea antrenamentelor crește treptat. Un program de reabilitare bine condus poate crește capacitatea de muncă fizică a unor pacienți dincolo de capacitatea de pre-infarct. Efectul unui program de reabilitare este deosebit de pronunțat la pacienții care au avut un stil de viață sedentar, vârstnici, pacienți cu boli coronariene cronice și clasa funcțională slabă.

10.3. Faza III (întreținere)

Punctul de faza III (întreținere) este păstrarea sau creșterea capacității fizice de muncă. Cursurile sunt individuale sau de grup și se desfășoară fără supravegherea directă de către un specialist. Se recomandă consultări periodice cu un kinetoterapeut (de 1-2 ori pe lună) pentru a optimiza metodologia și instruirea. Exercițiul aerob poate fi de intensitate moderată până la mare. Sarcinile de rezistență recomandate sunt greutăți ușoare până la moderate, cu posibilitatea repetării a 10-15 exerciții. Nu sunt recomandate sarcini aerobe și de putere apropiate de maxim. Durata acestei faze nu este limitată.