Artrita reactivă este un grup eterogen de boli inflamatorii articulare care sunt asociate cu o infecție anterioară, dar agentul infecțios cauzal nu poate fi identificat în structurile articulare. Aparțin grupului de spondiloartropatii seronegative. Acestea includ o gamă largă de artrită post-virală și post-bacteriană. Cauzele frecvente ale artritei reactive sunt Chlamydia trachomatis, Salmonella, Campylobacter, Yersinia, Shigella flexneri. Artrita reactivă, care se dezvoltă după o infecție anterioară a sistemului digestiv sau genito-urinar și este caracterizată clinic de triada - artrită, conjunctivită, uretrită/cervicită sau gastroenterocolită, este denumită sindrom Reiter-Leroy. Incidența medie a artritei reactive asociate cu diferiți agenți microbieni este estimată la aproximativ 100-200 de cazuri la 100.000 de populații. Factorii care afectează declanșarea procesului patologic sunt trăsături structurale și funcționale caracteristice ale agentului infecțios, terenul genetic (prezența antigenului HLA B 27) și răspunsul imun al organismului.

reactivă

Cercetări de laborator și instrumentale

În sindromul Reiter-Leroy în stadiul acut, un răspuns inflamator semnificativ poate fi găsit cu o rată crescută de sedimentare a eritrocitelor (VSH) și CRP. Factorul reumatoid și testele totale de anticorpi antinucleari sunt în general negative. Prin definiție, organismul cauzal nu este izolat de articulațiile afectate de inflamație, dar poate fi detectat în diferite probe microbiologice. O serie de teste sunt atribuite, cum ar fi coprocultura, secreția uretrală/cervicală, urocultura.

Radiografia articulară, ultrasunetele musculo-scheletice și imagistica prin rezonanță magnetică pot fi utilizate pentru a demonstra prezența modificărilor inflamatorii în sistemul musculo-scheletic - artrită periferică, entezită, sacroiliită.

În aproximativ 80% din cazuri, simptomele dispar în decurs de un an. La pacienții cu antigen HLA-B27 pozitiv, prognosticul poate fi mai puțin favorabil, evoluția clinică mai severă și, în unele cazuri, poate fi necesară spitalizarea. În restul cazurilor, artrita cronică se poate dezvolta odată cu episoadele de exacerbare a inflamației articulare. Pacienții trebuie informați cu privire la necesitatea de a preveni infecțiile în viitor.

Tratamentul include medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, antibiotice, corticosteroizi orali și intraarticulari și, în unele cazuri, medicamente antireumatice care modifică boala. Planul exact de tratament este determinat de reumatologul care tratează în fiecare caz în parte.