este

La 24 octombrie 1945, Națiunile Unite au fost înființate oficial.

Statutele sale au fost ratificate de cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate - China, URSS, Statele Unite, Marea Britanie și Franța. Cu toate acestea, ideea creării unei organizații care păstrează pacea mondială a existat cu mult înainte de această dată. Prima încercare în această direcție a fost înființarea Societății Națiunilor (ONU) în timpul Conferinței de pace de la Paris după primul război mondial. O organizație care respectă pacea și înțelegerea între popoare și garantează stabilitatea internațională este un pas cheie către contracararea ciocnirilor rasiale, etnice sau de stat și astfel prevenirea unui posibil nou conflict militar masiv.

Urmările celor două războaie mondiale au creat o dorință printre națiuni de a proteja generațiile viitoare de calamitățile lor. Eșecul ONU necesită căutarea de noi soluții pentru menținerea păcii la nivel mondial. Este necesar să se construiască o nouă structură, similară ideologic cu Societatea. Termenul Națiunilor Unite datează din cel de-al doilea război mondial. Acest nume este dat tuturor aliaților din lupta împotriva puterilor Axei - Germania, Italia și Japonia. Acest termen, inventat de președintele SUA Franklin Roosevelt, a căpătat o semnificație mondială după semnarea Declarației Națiunilor Unite la 1 ianuarie 1942.

Primul pas serios către construirea unei organizații permanente a fost făcut în timpul Conferinței Dumberton Oaks - o întâlnire a celor patru mari (SUA, URSS, Marea Britanie și China), care a avut loc din august până în octombrie 1944. Discuțiile din Dumberton Oaks nu au ajuns la un plan cuprinzător pentru înființarea unei organizații. În plus, Statele Unite și Marea Britanie nu au fost de acord cu Uniunea Sovietică cu privire la două probleme - sistemul electoral al Consiliului de securitate propus și apartenența tuturor statelor constitutive ale URSS. Aceste contradicții au fost soluționate la Conferința de la Yalta.

Acolo, s-a ajuns la un acord ca noua organizație să moștenească sistemul mandatului și activitățile ONU. În acest fel, a devenit posibilă Conferința internațională privind înființarea Națiunilor Unite. A avut loc la San Francisco în perioada 25 aprilie - 26 iulie 1945 și, pe lângă reprezentanții tuturor celor 46 de țări participante, o serie de organizații neguvernamentale au fost invitate să asiste la formarea Cartei ONU.

Patru țări suplimentare (Argentina, RSS bielorusească, Danemarca și RSS ucraineană) au fost admise la conferință. Astfel, la 26 iunie 1945, un total de 50 de țări au semnat Carta, care a intrat în vigoare pe 24 octombrie a acelui an. Polonia nu este reprezentată la conferință, dar i se rezervă un loc și se clasează printre țările fondatoare. În plus, 9 inamici (Germania, Italia, Japonia, Austria, Ungaria, Bulgaria, România, Finlanda și Thailanda) și 8 țări neutre (Elveția, Spania, Portugalia, Suedia, Irlanda, Afganistan, Islanda și Yemen) nu participă la înființarea organizației.